Englezii iubesc grădinile, adoră câinii — iar acum cele două pasiuni s-au întâlnit în cel mai simpatic mod posibil, la faimosul Chelsea Flower Show din Londra. Pentru prima dată în istoria expoziției, un câine a contribuit direct la designul unei grădini premiate. Este vorba Ned, un Golden Retriever jucăuș, notează AFP, citat de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Ned, câinele-grădinar care a desenat potecile
Monty Don, celebrul prezentator britanic și expert în horticultură, a creat în acest an o grădină gândită special pentru câini și stăpâni deopotrivă, alături de companionul său necuvântător — Ned, un Golden Retriever simpatic și plin de inițiativă.
Pentru a-i oferi lui Ned libertatea de a-și pune amprenta, Monty și echipa sa de peisagiști au lăsat patrupedul să exploreze liber spațiul, iar drumurile pe care le-a ales au fost ulterior integrate în designul final al grădinii. Rezultatul? O oază verde, cu poteci curbate, un pârâu pentru bălăceală și o peluză perfectă pentru zbenguială.
O grădină fără reguli, doar pentru bucurie
„Am vrut să fac o grădină simplă, fără mesaje ascunse, doar un loc unde câinii să se simtă bine”, a explicat Monty Don. Grădina este plină de plante locale — primule, zambile, tufe de alun și lalele, iar pe banca din lemn câinii pot să tragă un pui de somn pe perne confortabile.
Interesant e că, în noaptea dinaintea deschiderii oficiale, o vulpe curioasă a profitat de liniște și s-a tolănit pe un strat de flori, semn că spațiul este cu adevărat prietenos cu animalele.
Doar câțiva patrupezi au acces la expoziție
Deși Chelsea Flower Show nu permite, în mod normal, accesul câinilor (sau al copiilor foarte mici), Ned a fost excepția de la regulă. A apărut în numeroase fotografii, alături de grădinari și chiar de regele Charles al III-lea și regina Camilla, care a venit să admire grădina specială.
Poteca principală poartă numele unor câini celebri sau anonimi, iar pe listă se regăsesc și Bluebell și Beth — cei doi terrieri adoptați de regina Camilla, unul dintre ei, Beth, fiind comemorat după decesul său anul trecut.