Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Rovinari au avut parte de o lecție inedită despre protecția animalelor, susținută de reprezentanții Protecției Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj, alături de colegii de la Poliția Animalelor.
Discuțiile s-au concentrat pe teme esențiale precum responsabilitatea față de animalele fără stăpân, importanța sterilizării și microcipării, dar și despre respectul pe care ar trebui să îl arătăm tuturor ființelor. Elevii s-au arătat implicați, curioși și bine informați, dovadă că generațiile tinere devin tot mai conștiente de nevoile animalelor.
Un moment emoționant al întâlnirii a fost interacțiunea copiilor cu trei cățeluși aduși de la adăpostul din Rovinari – pui salvați după ce fuseseră abandonați pe un câmp. Micuții își caută acum o familie iubitoare care să le ofere un cămin stabil.
Reprezentanții Protecției Animalelor au mulțumit cadrelor didactice pentru deschidere și sprijin, subliniind importanța educației în formarea unei societăți mai empatice și responsabile față de animale.
„Împreună putem face lumea un loc mai bun pentru animale”, a fost mesajul transmis la finalul întâlnirii.