După cinci ani de la dispariția sa în timpul uraganului Laura, un cățel din rasa Yorkshire Terrier, pe nume Kingston, a fost readus în brațele familiei sale. Povestea lui evidențiază legătura emoționantă dintre oameni și animalele lor de companie.
Un Yorkshire Terrier pierdut în urmă cu cinci ani, găsit la sute de kilometri distanță
Kingston avea doar șase ani când a fost dat dispărut în sud-vestul statului Louisiana (SUA), în haosul creat de uraganul care a provocat pagube masive în zonă. Deși familia a făcut eforturi uriașe pentru a-l găsi, căutările nu au avut succes.
Debbie LaFleur, stăpâna lui Kingston, și-a amintit pentru USA Today cât de greu a fost momentul dispariției: „A fost devastator. Era parte din familia noastră, era ca un copil pentru noi. Am bătut tot cartierul în lung și-n lat, iar prietenii de pe Facebook ne-au sprijinit, dar cu timpul ne-am pierdut speranța”.
Timpul a trecut, iar LaFleur s-a resemnat cu gândul că nu își va mai vedea niciodată câinele. Asta până luna trecută, când a primit un e-mail de la serviciul de urmărire PetLink. Microcipul implantat lui Kingston în urmă cu mulți ani a permis localizarea lui exactă, iar mesajul conținea o veste incredibilă: Kingston fusese găsit la aproape 500 de kilometri distanță, în Hattiesburg, Mississippi, într-o casă de fraternitate studențească.
Poveste emoționantă cu final fericit
Pe 30 martie, președintele fraternității Kappa Sigma, Neal Rachal, l-a găsit pe Kingston în fața ușii. Inițial, studenții au crezut că este un cățel abandonat și l-au adoptat cu drag, oferindu-i afecțiune și îngrijire. Totuși, după câteva zile, vicepreședintele John Christopher l-a dus la un veterinar, unde microcipul a dezvăluit adevărata identitate a cățelului și faptul că era dat dispărut de cinci ani.
„Când John mi-a zis că Benji, cum îl porecliserăm noi, este, de fapt, Kingston și că vine din Lake Charles, Louisiana, am rămas fără cuvinte”, a povestit Rachal.
În scurt timp, Debbie LaFleur a fost contactată, iar emoția a fost copleșitoare. O săptămână mai târziu, ea a condus peste patru ore pentru a-l recupera pe Kingston. Își amintește cu emoție revederea: „Când l-am strigat, a alergat direct spre mine. Inima mi-a stat în loc de bucurie. A fost un moment magic”.
Kingston a revenit acasă după cinci ani
Deși nu este clar ce s-a întâmplat cu Kingston în toți acești ani, el s-a integrat ușor în casa fraternității, unde a fost tratat cu grijă și dragoste. A rămas acolo până pe 4 aprilie, când a fost dus acasă.
Întors în sânul familiei, Kingston a fost întâmpinat de noul său frate, Cooper, un Shih Tzu în vârstă de trei ani. Reacomodarea s-a făcut fără probleme, iar viața lui Kingston a revenit la normal.
Pentru Debbie, reîntâlnirea a avut o semnificație specială. Soțul ei, Joseph, care iubea nespus cățelul, a murit într-un tragic accident de muncă în 2022.
„Erau cei mai buni prieteni. Când l-am văzut pe Kingston din nou, am simțit că am recuperat o parte din Joseph”, a spus ea cu lacrimi în ochi.
Debbie LaFleur încurajează acum toți stăpânii de animale să-și microcipeze companionii: „E o măsură simplă, dar extrem de eficientă. Poate face diferența între pierdere definitivă și o reuniune miraculoasă, indiferent de distanță”.