Povestea pisoiului cu un singur ochi, pe care nu l-a vrut nimeni. Willy are acum o familie numeroasă la Protecția Animalelor Ilfov și merge în școli pentru lecția de incluziune, empatie și respect

Coca Lăcătuș 19 octombrie 0 comentarii 1571 vizualizări
willy Sursa foto: arhiva personală

Willy este un pisoi cu un singur ochi pe care nu l-a adoptat nimeni. Și-a găsit, însă, o familie numeroasă la Protecția Animalelor Ilfov, unde este o adevărată vedetă. Motanul merge în școli, pentru lecția de incluziune, empatie și respect, la „Ora cu și pentru animale”, au declarat reprezentanții instituției pentru Pets&Cats.

„Animalele cu o deficiență se adoptă cel mai greu sau deloc. La noi e vorba de mentalitate: dacă are probleme, nu îl vrea nimeni. Nu e diferit deloc, ba chiar e mult mai iubăreț și mai sociabil”, spune medicul veterinar care l-a salvat pe Willy.

Willy are doi ani. Anul trecut, în februarie, el și frățiorii lui au fost aruncați într-o sacoșă, în fața unui adăpost din Târgu-Jiu. Un medic veterinar i-a salvat și i-a dus pe toți la clinică. „Erau bolnavi toți, aveau probleme cu ochișorii, el a venit cu rinotraheită, de la infecție a crescut presiunea intraoculară, nu am putut să îi salvez ochișorul. După ce s-a făcut bine, l-am ținut la cabinet, îl arătam tuturor, ca să își găsească familie, l-am promovat peste tot pentru adopție. Degeaba”, povestește, pentru Pets&Cats, Patricia Paraschiv, reprezentanta asociației Pro Animals.

Medicul mai are în clinică animale paralizate, bătrâne sau cu un picior lipsă și spune că sunt șanse mici ca ele să fie adoptate: „Cine vrea să adopte, caută animale tinere și sănătoase, să fie mici și pufoase. Dacă nu sunt așa, au toate șansele să își petreacă viața întreagă într-o cameră, așteptând un om al lor, dacă nu chiar într-o cușcă”.

Cazul pisoiul fără un ochi a ajuns în atenția directorului de la Protecția Animalelor Ilfov. „Am aflat de la Hilde Tudora că echipa nostră va mai avea un membru, cu patru lăbuțe, pe care nu îl vrea nimeni altcineva. Noi am mai avut un pisoi bătrân și bolnav, Diego, care nu mai este. Orice animal merită șansa la o familie. Willy este foarte lipicios, dornic de afecțiune, pe care acum o primește din plin, de la toată lumea care ne calcă pragul”, spune Anita Ciucur, consilier la Protecția Animalelor Ilfov.

Willy predă acum lecția despre incluziune, în școlile din Ilfov, unde este primit la propriu cu brațele deschise și copiii întreabă dacă îl pot lua acasă. „Colegii mei au fost cu Willy la Șindrilița, Găneasa, ca invitați la materia opțională introdusă de anul acesta. Animalele nu realizează dacă au dizabilități. Fericirea unui animal nu depinde de faptul că îi lipsește un ochi sau un picior, ci doar de câtă dragoste și îngrijire primește”, explică Anita Ciucur.

Citește și: Povestea lui Ali, cel mai trist câine din adăpostul de la Buftea / Șefa Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov: Adăposturile de animale sunt pline de câini de rasă. De obicei, adolescenții caută rase considerate periculoase

Sursa foto: arhiva personală

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *