Povestea Shakirei, o cățelușă adoptată de la ASPA. Fură zâmbete la tot pasul, participă la concursuri, iar pisicile salvate de pe stradă sunt prietenele ei

Colaj cu Shakira, cățelușa adoptată de la ASPA Foto: Facebook ASPA

Cu ochii ei de vulpiță și firea prietenoasă, Shakira topește inimi la fiecare pas. Micuța hoinărește mult alături de stăpânii ei și are parte de o viață fericită. Cei de la ASPA se bucură când primesc vești bune despre un cățel adoptat de la ei, iar recent au aflat și au spus mai departe povestea cățelușei Shakira. 

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -
Shakira și o pisica pe canapea
Foto: Facebook ASPA

Georgiana și Cătălin au povestit cu bucurie cum li s-a schimbat viața de când o au pe Shakira în viața lor. Micuța a fost adoptată în 2024 de la un târg organizat în aer liber de ASPA. 

În drum spre târgul din Parcul Regele Mihai I al României, Georgiana și Cătălin au ascultat muzica artistei Shakira în mașină. Deși plecaseră cu gândul de a lua un cățel mascul, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la târgul de adopții. Când au ajuns la târg, toți băiețeii fuseseră adoptați, iar Shakira le-a furat iremediabil inimile celor doi tineri care i-au devenit părinți adoptivi. 

Shakira și stăpânii ei
Foto: Facebook ASPA

Cum s-a schimbat viața tinerilor care au adoptat-o pe Shakira de la ASPA

„Dintre cățeii rămași, frumoasa a venit și s-a lipit de mine. Mi-au dat lacrimile. L-am privit pe Cătălin și am știut amândoi că este ea. Am numit-o Shakira, pentru mersul legănat și pentru că în mașină, spre târg, ascultam Shakira. Viața noastră s-a schimbat complet. Shaki este frumoasă, energică, iubitoare și sociabilă. Ne însoțește peste tot: la restaurante pet friendly, în vacanțe, în plimbări”, a povestit pentru ASPA stăpâna cățelușei. 

Shakira și stăpâna ei
Foto: Facebook ASPA

Chiar dacă au cu cine să o lase acasă, Georgiana și Cătălin preferă să o ia pe Shakira cu ei în călătorii, pentru că le-ar fi prea dor de ea. Pe lângă vacanțe și plimbări, Shakirei îi place să participe la concursuri de alergat, iar una dintre fotografiile cu care părinții ei se mândresc o înfățișează pe micuță având o medalie la gât. 

Shakira cu o medalie la gât
Foto: Facebook ASPA

Cu cele două feline negre ale familiei, Shakira este bună prietenă, deși la început a fost puțin geloasă. Acum, cele 3 animăluțe dorm, se joacă și se bucură de viață împreună. 

Shakira și pisicile
Foto: Facebook ASPA

Între timp am salvat din stradă și doi pisoi. La început Shakira a fost geloasă, dar acum sunt cei mai buni prieteni. Ne-am dat seama că iubirea noastră e atât de mare încât avea nevoie de mai multe inimi în care să stea. Și da, când ne vom muta la curte, vom mai adopta 2-3 căței. Shakira nu a făcut stricăciuni. Iar dacă a ros ceva, a fost nesemnificativ. Câinii nu fac prostii dacă sunt corect îndrumați. Orice zi mohorâtă devine mai frumoasă cu Shakira. Ne simțim o familie completă. Adopția nu vine cu greutăți – vine cu bucurii, dacă o faci cu inimă deschisă. Ne doare să știm că suflete atât de bune stau în adăposturi. Când ne mutăm la casă vom adopta și câini vârstnici, pentru că și ei merită o viață în iubire și siguranță”, a mai spus Cătălina. 

Angajații ASPA au un sfat pentru iubitorii de animale: „Adoptă un cățel ASPA și vei fi mai fericit!”

Foto: Facebook ASPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *