România va fi gazda celui mai important eveniment felin din lume: Campionatul Mondial Felin – FIFe World Winner Show 2025, potrivit unui comunicat emis de Federația Națională Felinologică Română.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Pentru prima dată în istorie, această competiție de anvergură globală va avea loc în România, la București, în perioada 25–26 octombrie, la Centrul Expozițional Romexpo. Evenimentul reunește peste 1.000 de pisici din cele mai prestigioase crescătorii ale lumii și reprezintă cel mai înalt nivel competițional în domeniul felin.
Atribuirea organizării Campionatului Mondial țării noastre este o recunoaștere directă a valorii și implicării Federației Felis România în promovarea standardelor internaționale și în dezvoltarea comunității de crescători. Este, totodată, o oportunitate unică pentru publicul român de a admira cele mai frumoase exemplare din lume și de a-și încuraja favoriții locali – viitori campioni mondiali născuți chiar aici, în România, se arată în comunicat.
Pisicile din România fac deja furori la nivel internațional. Trei feline născute și crescute în România au câștigat, fiecare la categoria sa, prestigiosul trofeu FIFe Baltic Winner 2025, o importantă competiție din calendarul mondial al crescătorilor de pisici de rasă. Mai multe detalii găsești aici.