Pisicile au o istorie care se întinde pe milioane de ani. Deși nu au fost mereu cele mai loiale creaturi, miturile și legendele care au circulat în întreaga lume arată că au fost mereu aproape de oameni – fie ca protectoare, fie ca mesageri ai ghinionului, potrivit PetMojo.
De la protectoare spirituale la creaturi temute, pisicile au fost și rămân simboluri puternice în cultura lumii. Iată șase legende și mituri faimoase din întreagă lume:
1. Bastet și venerația egipteană
Bastet, zeița egipteană cu cap de pisică, proteja casa, fertilitatea și nașterea. Era iubitoare, dar și feroce: o pisică mulțumită aducea noroc, dar una furioasă aducea haos. În Egiptul Antic, uciderea unei pisici era o crimă gravă, iar egiptenii venerau aceste animale sacre.
2. Maneki-Neko din Japonia
Celebrul pisoi cu lăbuța ridicată, văzut adesea în restaurante sau magazine, își are originea într-o legendă japoneză. Se spune că o felină Calico a salvat un samurai, aducându-l la adăpost chiar înainte de o furtună. De atunci, Maneki-Neko este simbolul norocului și al prosperității.
3. Cat-Sìth-ul scoțian
În folclorul celtic, Cat-Sìth este o pisică neagră gigantică, cu o pată albă pe piept, care fură sufletele morților înainte de înmormântare. Pentru a se proteja, oamenii vegheau trupurile celor dragi. În noaptea de Samhain, lăsarea unui bol cu lapte putea aduce binecuvântarea acestei creaturi misterioase.
4. Pantera triburilor din America de Nord
În mitologia popoarelor native din zona Marilor Lacuri, Pantera Subacvatică (Mishipeshu) era o creatură puternică, cu trăsături de pisică, coarne de cerb și spini pe spate. Ea proteja cuprul prețios și simboliza forțele naturii sălbatice, fiind adversara legendarului Pasăre Tunet.
5. Wampus Cat
În tradiția cherokee, Wampus Cat este fie o femeie războinică purtând o mască de pisică, fie o creatură hibridă. În alte variante, e un monstru care atacă animale și copii. În Munții Apalași încă se povestesc legende despre țipetele îngrozitoare ale acestei creaturi.
6. Pisicile lui Freyja, zeița nordică
În mitologia nordică, zeița Freyja călătorea într-un car tras de două pisici uriașe, despre care se spune că aduceau noroc și fertilitate. De altfel, vikingii obișnuiau să dăruiască pui de pisică tinerelor căsătorite, pentru a le binecuvânta căsnicia.