- Americanii din cel mai mare ONG internațional plătesc serviciile medicale pentru animale, în urma unui parteneriat cu Protecția Animalelor Ilfov.
- Reprezentant ONG: „Încercăm cu medicii noștri să ajungem acolo unde alții nu pot ajunge sau unde populația nu-și permite. Dăm ajutor acolo unde e cea mai mare nevoie și atfel câinii și pisicile nimănui nu se vor mai înmulți”.
Specialiștii în protecția animalelor vorbesc despre așa numite „zone roșii”: zone din care provin animalele de pe străzi, precum foste unități militare, sedii de firme sau comunități de rromi, unde câinii, deși cu proprietar, se plimbă liberi în afara curților. În Ilfov, aceste zone au fost inventariate și de luni, 9 septembrie, o patrulă veterinară, cu o clinică mobilă, va ieși pe teren. Prima oprire va fi la Sintești, în Vidra.
„Am mai fost la Sintești, am potcovit caii de acolo și am deparazitat câini și pisici. De data aceasta, pentru câini și pisici, asigurăm sterilizare, vaccinul antirabic, deparazitarea internă și externă. Să nu uităm că sterilizarea este obligatorie prin lege, iar oamenii acolo, în acea comunitate defavorizată, nu au câteva sute de lei pentru aceste servicii medicale veterinare”, spune Alexandra Oprea, consilier Protecția Animalelor Ilfov:
Pentru serviciile medicale veterinare plătește 30.000 de dolari cel mai mare ONG din domeniul protecției animalelor: Humane Society.
„Am lansat programul <Compasiune pentru companioni> pentru că animalele din România si din aceste comunități defavorizate au nevoie de ajutor. Știu din experiență că îngrijirea medicală face diferența între viață și moarte pentru animalele străzii. Cunosc, de asemenea, eforturile uriașe ale celor care au grijă de animale și nu mai pot duce povara îngrijirii puilor abandonați sau născuți pe stradă. Aici intervenim noi”, spune Andrea Roseti, reprezentantul Humane Society International.
În jurul Bucureștiului, în județul Ilfov, sunt în desfășurare mai multe campanii de sterilizare gratuită, pentru câini și pisici.
Sterilizare gratuită pentru câinii de pe străzi
La Otopeni, Animal Society și Protecția Animalelor Ilfov sterilizează gratuit animale de rasă comună, animalele nimănui. Locuitorii pot duce la clinica mobilă staționată lângă stadion și pisici, dar și câini luați de pe stradă, care vor fi sterilizați gratuit. Programările se fac la 0751235009.
Sterilizare gratuită pentru câinii cu proprietar
În alte patru puncte, cetățenii cu buletin de Ilfov pot steriliza gratuit, microcipa și înregistra în RECS (Registru de Evidență al Câinilor cu Stăpân): în București-sector 6, în Găneasa, la spitalul veterinar, în Snagov și Berceni. Programările se fac tot la 0751235009.
În același timp, ASPA București organizează campanii de sterilizări gratuite în toate sectoarele Capitalei.