Opționalul “Ora cu și pentru animale”, desfășurat în școlile din județul Ilfov se bucură de un real succes printre cei mici. Elevii abia așteaptă cursul săptămânal, iar cei care se ocupă de programă reușesc mereu să-i surprindă.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
După ce au avut drept profesori căței, pisici și chiar și un șarpe ori o găină, de data aceasta, cei mici au învățat să facă lucruri concrete pentru bunăstarea animalelor. Mai exact, au construit căsuțe pentru păsări. Astfel, cei mici au văzut cum, din câteva scânduri, se nasc adevărate adăposturi pentru păsări, căsuțe care le pot salva viețile micuțelor necuvântătoare. Întrucât și pasările au nevoie, uneori, de ajutor, de adăpost și de hrană.
„Ora cu și pentru animale”, în premieră în școli, anul acesta
Începând cu acest an școlar, elevii claselor a V-a și a VI-a din unitățile de învățământ din județul Ilfov beneficiază de opționalul „Ora cu si pentru animale”. Astfel, timp de o oră pe săptămână, cei mici învață cum să relaționeze cu animalele, află lucruri inedite despre necuvântătoare și, cel mai important, înțeleg cât de esențial este să respecte orice formă de viață.
Opționalul ar putea fi extins la nivel național
„În curând, încheiem primul an de opțional Ora cu și pentru animale! Ce an! Cel mai frumos. Am făcut câteva testimoniale cu copiii. Știți ce au spus? Cea mai frumoasă materie! Este incredibil să vedem reacțiile elevilor! Au fost cursuri dinamice, cu animale la clase, materia extrem de colorată și, cel mai important, informații utile. Informații pe care elevii le-au absorbit și de care se folosesc zi de zi în viețile lor! Iar noi, apropo de responsabilitate, prin copii țintim și părinții,” a declarat Hilde Tudora, directorul Protecției Animalelor Ilfov pentru Pets&Cats.
Întrucât copiii din județul Ilfov s-au declarat extrem de încântați de această oră din programă, se fac acum demersuri pentru extinderea opționalului la toate școlile din țară. În acest sens, directorul Protecției Animalelor Ilfov a avut întrevederi cu ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care s-a arătat deschis acestei propuneri, datorită impactului pozitiv pe care opționalul îl are asupra educației copiilor.