Foto: Pexels / Jack Geoghegan
Mulți proprietari de câini au trecut cel puțin o dată prin experiența înfiorătoare a tăvălirii propriului animal prin excremente de pisică. Ce-i cu această obsesie de a se rostogoli în substanțe urât mirositoare? Ei bine, s-ar putea ca acest obicei să facă parte dintr-o formă de comunicare pe care abia începem să o înțelegem, scrie BBC.
Acest lucru i s-a întâmplat și unui cercetător din Canada cu border collie-ul Zyla. Urmăreau animalele sălbatice pe care le studia în peisajul accidentat din Nova Scotia, Canada, când Zyla se oprea brusc, cu nasul la pământ. Înainte ca Gadbois să poată interveni, ea se rostogolea entuziasmată. Apoi l-a lovit mirosul. ”În cazul în care nu ați mai simțit până acum mirosul de rahat de castor, este oribil, foarte urât, și pute săptămâni întregi după aceea”, spune el.
Gadbois studiază comportamentul lupilor sălbatici, al vulpilor și al coioților în Canada și o antrenase pe Zyla pentru a-l ajuta să găsească animalele. Dar, dintr-un motiv deconcertant, Zyla se freca cu plăcere de excrementele castorilor în timpul acestor călătorii.
Este o situație familiară pentru majoritatea stăpânilor de câini – animalul de companie iubit se întoarce la tine mirosind a excremente.
Gadbois și-a petrecut o mare parte din carieră încercând să înțeleagă modul în care câinii și alți membri ai familiei canidelor experimentează lumea prin intermediul nasului, dar chiar și el este uneori nedumerit de comportamentul lor.
Una dintre principalele teorii este că predilecția de a-și murdări blana cu rahat este pur și simplu o reminiscență evolutivă de pe vremea când erau prădători sălbatici. Dacă așa stau lucrurile, deși i-am învățat să stea jos, să stea pe loc și să se culce, se pare că nu am putut suprima acest instinct de bază
„Este posibil să fi avut o funcție foarte importantă la un moment dat, cu mult timp în urmă”, spune Gadbois. „De-a lungul timpului, acea funcție a dispărut, dar ei încă o fac”.
Este adevărat că lupii se rostogolesc în fecalele altor specii și chiar în carcasele animalelor moarte. Un motiv popular invocat pentru acest comportament este că ar putea oferi o formă de camuflaj olfactiv pentru prădători atunci când își urmăresc prada.
Dar un studiu din 1986, în care biologii au observat frecarea mirosului la două grupuri de lupi captivi din Canada, ar putea pune la îndoială această idee. Cercetătorii au oferit lupilor o serie de mirosuri diferite. În mod surprinzător, lupii au fost cel mai puțin interesați să se frece de fecalele erbivorelor, cum ar fi oaia sau calul. În schimb, mirosurile lor preferate erau cele artificiale, precum parfumul sau uleiul de motor.
Pentru un animal care ar dori să își ascundă mirosul de pradă, alegerea de a mirosi a ceva atât de străin de mediul său natural este cel puțin surprinzătoare. Cu toate acestea, cercetătorii au constatat, de asemenea, că al doilea miros preferat al lupilor era cel al fecalelor altor carnivore, precum pume și urși.
Pat Goodmann, custode senior de animale la Wolf Park din Indiana, care și-a petrecut mulți ani studiind dezvoltarea mirosului la lupi, a observat un comportament similar în rândul lupilor pe care îi îngrijește. „Aici, la Wolf Park, lupii sunt dispuși să se rostogolească în mirosul canidelor străine și al pisicilor domestice”, spune ea. „Există o mare posibilitate ca lupii sălbatici să se rostogolească și în mirosul prădătorilor. Aceasta nu ar fi o deghizare utilă la vânătoare.”
Așadar, ar putea avea un alt scop de camuflaj rostogolirea în mirosuri puternice? Mai degrabă decât să-i ascundă de pradă, ar putea ajuta canidele mai mici să evite alți prădători.
Ideea ar putea fi susținută de o cercetare publicată în 2016 de Max Allen de la Universitatea Wisconsin din Madison. Cu ajutorul unor camere video de la distanță, acesta a surprins un comportament neobișnuit al vulpilor cenușii care trăiesc în zona Santa Cruz din California.
Vulpile gri, în mod normal singuratice, vizitau în mod regulat locurile pe care leii de munte masculi le foloseau pentru marcarea mirosului. Imaginile au arătat cum vulpile își freacă obrajii de solul proaspăt marcat cu urină puternic mirositoare de către leii de munte.
Allen crede că vulpile folosesc mirosul lăsat de acești prădători felini mari ca o formă de camuflaj olfactiv, pentru a se ascunde de alți prădători mari precum coioții.
„Coioții sunt mult mai mari decât vulpile cenușii, dar par să vrea să le elimine, deoarece între ei există concurență pentru resurse. Vulpile nu prea pot riposta, așa că exploatează mirosul de pumă pentru a obține o formă de protecție. Mirosul de pumă le-ar putea da timp să scape.”
În cazul câinelui dvs. de companie, comportamentul ar putea avea un aspect mai social: ar putea încerca pur și simplu să împartă cu dumneavoastră un miros interesant. Pentru animalele care par să experimenteze atât de mult din lumea lor prin nas, acesta ar putea fi un mod util de a împărtăși informații cu restul haitei lor din sălbăticie.
Hienele pătate, de exemplu, se rostogolesc în carcasele animalelor moarte în sălbăticie. Un studiu efectuat pe hiene în captivitate a arătat că, atunci când animalele purtau mirosul de cadavru pe blană, aveau tendința de a primi mai multă îngrijire, adulmecare și alte atenții din partea membrilor grupului lor. Dacă mirosul era înlocuit cu miros de camfor, aceste salutări sociale erau reduse.
