În multe dintre tranșeele soldaților ucraineni s-au adăpostit câini și pisici care au rămas fără stăpân din cauza războiului sau animale care nu au avut niciodată o casă a lor. Câinii îi alertează pe militari când inamicul încearcă să se strecoare neobservat spre pozițiile lor, iar pisicile vânează rozătoarele care pot transmite boli periculoase. Însă cel mai mare avantaj adus de patrupede este suportul moral. Parcă altfel te relaxezi în tranșeu după o zi istovitoare când pe pieptul tău toarce o pisică sau când un câine vine bucuros să fie mângâiat pe cap.
Pisicile sunt, de asemenea, folosite pentru strângerea de fonduri – atât de mult, încât au fost numite „arma secretă a Ucrainei”. De exemplu, contul de Instagram Ukrainian War Cats are aproape 25.000 de urmăritori.
Militarii din Ucraina nu sunt ajutați doar de animale reale, ci și de unele robotice. Mai nou, temutele drone-bombardier „Baba Iaga”, de care rușii se tem mult, au fost modificate pentru a putea transporta câini roboți, relatează Kyiv Post.
„Câinii” pot fi plasați astfel în spatele liniilor inamice, unde pot desfășura misiuni de recunoaștere. Un clip video cu o astfel de dronă circulă deja pe internet. Acești roboți pot fi echipați și cu arme, precum mitraliere sau aruncătoare de flăcări.
Ukrainians deploy heavy Baba Yaga drones to transport robot dogs to frontlines