Vladislav Duda, un tânăr în vârstă de 28 de ani, fugit din Ucraina, a povestit cum a fost ajutat să supraviețuiască în Munții Maramureșului de pisica de patru luni pe care o avea cu el, Persik.
„Am ținut pisoiul în brațe și m-am încălzit. Unde locuiesc nu era căldură și am decis să iau motanul, pentru că, dacă îl lăsam, nu supraviețuia. Am avut mâncare pentru el pentru patru zile, mi-am calculat că durează trei zile să trec din Ucraina în România”, a declarat el pentru Știrile Pro TV.
Salvamontiștii români i-au găsit înghețați și speriați într-o râpă, după ce au mers opt zile. Salvatorii cred că, cel mai probabil, tânărul nu ar fi supraviețuit dacă nu ar fi avut motanul cu el. „A fost zăpada foarte mare, îți intrau picioarele și nu mai puteai să te deplasezi. A fost o misiune foarte grea. Sigur pisica l-a ținut în viață. El a fost încălțat cu cizme de gumă și pungi în loc de ciorapi”, a declarat Dan Benga, șef Salvamont Maramureș.
Vladislav Duda, care este jurnalist, a pornit din Ucraina, din orașul Bucea, pe 28 noiembrie. Pe 5 decembrie, noaptea, s-a pierdut în Munții Maramureșului, unde ajunsese la o altitudine de aproximativ 1.800 de metri, prin zăpadă și viscol. Acolo a alunecat într-o râpă împreună cu companionul lui, Persik.
Salvatorii au avut nevoie de 23 de ore pentru a-i coborî pe cei doi de pe munte. Acum, tânărul și pisoiul sunt bine. De felină a avut grijă unul dintre salvamontiști, care este și medic veterinar. „L-am deparazitat, i-am pus microcip, pașaport și va putea să-l însoțească pe Vladislav în noua lui viață. S-au ajutat unul pe altul. Dacă nu erau împreună, era ultima lui noapte, în mod cert”, a spus Mihai Mulea.
Salvamontiștii au strâns bani pentru cei doi, care sunt, momentan, găzduiți de o asociație din Baia Mare.