Peștișorul luptător Zuko, grav bolnav, a fost salvat la o clinică veterinară: Radiografie în apă, apoi operație cu bisturiu cu ultrasunete

peste Sursa foto: pexels.com

Povestea peștișorului Zuko, în greutate de doar trei grame, a emoționat echipa medicală a Policlinicii Veterinare Gregorio VII din Roma, unde a fost adus în stare critică dintr-un acvariu din capitala Italiei. Avea o masă tumorală semnificativă în apropierea branhiilor, iar intervenția chirurgicală a fost realizată cu ajutorul unui bisturiu cu ultrasunete – o premieră pentru un animal atât de mic, relatează Corriere della Sera.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Zuko, un pește Betta de doar 4 centimetri, este printre cele mai mici viețuitoare operate vreodată în cadrul clinicii veterinare. Procedura, una de mare finețe, a fost documentată de camerele emisiunii „Pet Anatomy” și va putea fi urmărită într-un docureality difuzat pe RaiPlay.

Peștișorul Zuko a fost salvat la o clinică veterinară

Peștele Betta, cunoscut și sub numele de pește luptător siamez, este originar din Asia, dar popular în multe acvarii europene datorită culorilor vii și înotătoarelor ample. Deși masculii pot fi teritoriali, femelele conviețuiesc pașnic. Zuko, însă, părea lipsit de vlagă la sosirea în clinică: letargic, cu înotătoarele căzute și greutatea sub normal.

„Zuko era subponderal și înota cu dificultate din cauza unei mase apărute în apropierea branhiilor”, a explicat dr. Noemi Morara, medic veterinar specializat în animale exotice. „Pentru diagnostic am realizat o radiografie specială, direct în apă. În urma acesteia am decis că este necesară o intervenție chirurgicală.”

Înainte de operație, Zuko a urmat un tratament menit să-i redea vitalitatea și greutatea necesară. Intervenția a fost extrem de delicată. „Dimensiunile reduse au reprezentat provocarea principală,” a declarat dr. Gian Mauro Ferrara, chirurg veterinar. „Am folosit un bisturiu cu ultrasunete care vaporizează celulele și previne sângerările.”

Una dintre cele mai riscante etape a fost anestezia. „Ne-am temut că un pește atât de mic nu va rezista. A fost esențial să nu sufere și să se poată trezi în siguranță,” a adăugat dr. Morara.

Finalul a fost unul fericit, demn de un film Pixar. Zuko s-a trezit conform așteptărilor, a revenit complet la forma sa activă și a recăpătat culorile vii care îl făcuseră atât de apreciat. Acum înoată din nou cu energie în acvariul său, o adevărată poveste de supraviețuire la scară microscopică.

Citește și:

Terapie fără programare, în timpul orelor de lucru – birourile pet-friendly sunt cu adevărat motivante

Sherlock așteaptă de patru ani să fie adoptat. Este mic, timid și tăcut, dar ochii lui ascund cea mai puternică lecție despre supraviețuire

Sursa foto: pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *