sursa foto: Pixabay
De mii de ani, câinii și pisicile trăiesc alături de oameni, oferindu-ne companie, siguranță și, adesea, alinare în momentele grele. Dar apare întrebarea firească: chiar simt animalele noastre empatie față de noi sau totul este doar o interpretare umană a gesturilor lor?
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Uneori, pare imposibil să negi că patrupedul tău te „înțelege”. O privire atentă, o atingere blândă, o prezență tăcută când plângi, toate acestea par dovezi de grijă autentică. Însă știința e împărțită în două tabere: cei care cred în empatia reală a animalelor și cei care consideră aceste reacții simple reflexe ori comportamente modelate de domesticire.
Animalele de companie și misterul comportamentului lor
Dr. Jon Bowen, expert în comportament canin la Queen Mother Hospital for Animals din Hertfordshire, este convins că animalele de companie pot arăta empatie reală. Potrivit lui, când câinii stabilesc contact vizual apropiat cu stăpânii lor, ambele părți eliberează oxitocină, „hormonul iubirii”, care întărește legătura emoțională, scrie The Guardian.
Studiile confirmă aceste observații. În 2021, 80% dintre proprietarii de câini au declarat că animalele i-au ajutat să treacă prin momente dificile. Exemplele sunt numeroase:
Lola, labradorul unei familii din East Sussex, a devenit stâlp de sprijin după moartea stăpânului. A vegheat constant asupra soției și copiilor, alinându-i prin apropiere fizică și gesturi afectuoase.
Missy, un cavachon, a învățat instinctiv să-l calmeze pe Conor, un copil autist, urcându-i în brațe atunci când acesta era copleșit de stimuli.
Aceste cazuri par să confirme ideea că animalele percep suferința noastră și încearcă, într-un fel, să o aline.
Totuși, nu toți cercetătorii sunt convinși. Unii consideră că empatia este o capacitate exclusiv umană și că atribuirea acestei trăsături animalelor ar fi doar antropomorfism.
O explicație alternativă este „contagiunea emoțională”, fenomen prin care emoțiile unei persoane se transmit celor din jur fără să fie necesară înțelegerea lor. La fel cum un copil începe să plângă când altul o face, câinele ar putea doar să „preia” starea emoțională a stăpânului, fără să înțeleagă cauza.
Pentru a face diferența între cele două, cercetătorii au realizat experimente. Într-un studiu, câinii au fost expuși la plânsul stăpânului și la plânsul unui străin. Rezultatul? Mulți s-au apropiat blând și de străin, încercând să-l consoleze.
Pisicile sunt distante sau mai empatice decât credem?
Pisicile, în schimb, au reputația de a fi mai reci și mai puțin implicate emoțional. Ele descind din pisica sălbatică africană, un animal solitar, și au o istorie mult mai scurtă de coevoluție cu oamenii. Totuși, cercetările recente contrazic mitul pisicii „indiferente”.
Într-un experiment, când stăpânii au simulat o accidentare, pisicile și-au modificat comportamentul: au încetat ce făceau, și-au îndreptat atenția spre om, unele dând chiar semne de stres. Chiar dacă nu s-au apropiat mereu, vigilența lor arată că au perceput schimbarea emoțională.
Aceste exemple sunt grăitoare:
Harry, motanul unei doctorande, o consolează prin tors și apropiere atunci când este tulburată.
Hermione, pisica cercetătoarei Karen Hiestand, a căutat alinare la stăpâna ei după ce fusese rănită, un gest neobișnuit pentru o pisică, care în mod normal s-ar ascunde.
Cum ne citesc câinii și pisicile emoțiile?
Interesant este faptul că animalele au învățat să ne citească emoțiile în moduri diferite de cum o fac între ele. Câinii se concentrează pe partea stângă a feței umane, unde emoțiile sunt mai vizibile. Studiile arată că atunci când privesc alți câini, se uită mai întâi la urechi și gură; când privesc oameni, analizează fruntea, obrajii și ochii, exact zonele expresive pentru noi.
În schimb, pisicile recunosc nuanțe din voce și expresii. Mieunatul lor este direcționat aproape exclusiv către oameni, ceea ce arată că au dezvoltat un limbaj dedicat comunicării cu noi.
Totuși, oamenii nu sunt foarte pricepuți la interpretarea corectă a emoțiilor animalelor. Studii realizate pe sute de participanți arată că majoritatea evaluează starea câinilor mai degrabă după context decât după comportamentul real.
De exemplu, același câine privit lângă un aspirator (perceput ca negativ) a fost considerat „agitat”, dar atunci când scena a fost modificată să pară că privește o lesă (percepută ca pozitiv), participanții l-au descris ca „fericit”, deși comportamentul câinelui era identic.
Cum putem deveni stăpâni mai atenți
Potrivit specialiștilor, fie că animalele noastre simt empatie sau nu, percepția noastră că ele ne înțeleg ne aduce beneficii reale. Simpla credință că pisica sau câinele ne sprijină emoțional ne face să ne simțim mai bine și întărește legătura dintre noi. Totuși, trebuie să învățăm să le respectăm nevoile reale.
„Trebuie să învățăm să privim fiecare animal ca individ, nu doar ca specie”, spune dr. Hiestand. Înțelegerea preferințelor lor, fie că este vorba despre o jucărie, o distanță de confort sau o formă specifică de interacțiune, întărește legătura noastră cu ele.
Fiecare stăpân este convins că animalul lui este „cel mai bun din lume” și pe bună dreptate. Această percepție provine din legătura unică și personală dintre om și companionul său.
