24 de ani de la atacul asupra Turnurilor Gemene din New York: Un supraviețuitor își amintește cum a fost salvat de câinele lui (VIDEO)

Câine alături de stăpânul lui Sursa foto: Captuă video / YouTube

Ziua de 11 septembrie 2001 începuse în mod obișnuit pentru Michael Hingson, un bărbat care lucra la etajul 78 din Turnul de Nord din New York. El era însoțit de câinele său de serviciu, un labrador pe nume Roselle.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

La ora 08:46 dimineața, un avion a lovit clădirea, 18 etaje mai sus. Birourile s-au zdruncinat, însă Roselle nu era agitată; știa pe unde trebuia să-și evacueze stăpânul.

Ghidare prin haosul dărâmăturilor

Michael era orb din naștere, însă învățase structura biroului unde lucra și se baza pe cunoștințele lui Roselle pentru a ajunge la ieșire. Așa cum notează theanimalrescuesite, Michael și Roselle au început să coboare, ajutând în drumul lor colegi speriați. Pompierii care urcau pentru a ajuta la evacuare se opreau pentru câteva secunde pentru a o mângâia pe Roselle, apoi își continuau drumul.

După 1.463 de scări coborâte, Michael, Roselle și colegii săi au ajuns la recepția clădirii, unde au fost duși spre o ieșire alternativă. Când au ieșit în stradă, turnurile gemene au început să se prăbușească iar fumul și haosul se instala asupra orașului. Între timp, Roselle și-a ghidat stăpânul spre o gură de metrou și au reușit să scape de la locul atacului, mergând spre locuința unui prieten.

Răsplata actului de curaj

În 2002, Roselle a primit premiul clubului american Kennel pentru excelență canină, după ce și-a salvat stăpânul și alți colegi din clădirea de birouri. După atacul asupra Turnurilor Gemene, Michael s-a angajat la organizația „Guide Dogs for Blind” și a devenit autor de cărți.

În 2004, Roselle s-a îmbolnăvit de o afecțiune rară a sângelui, iar Michael crede că fumul inhalat în ziua de 11 septembrie a fost cauza. Roselle a murit în 2011 la vârsta de 14 ani, iar povestea ei și a lui Michael rămâne o dovadă că loialitatea unui câine rămâne de neclintit în momente dificile.

Citește și:

Caraş-Severin: O femeie a murit după ce a fost atacată şi muşcată de un câine

Fotbalul și cruzimea nu fac echipă: Apel global pentru salvarea câinilor din Maroc / ONG-urile din America Latină se alătură inițiativei

  • Catinca Andrușcă este redactor la Pets&Cats și studentă la masterul de Jurnalism Tematic de la Facultatea de Jurnalism din București. La început de drum în presă, a făcut practică la redacția Tele7Abc, Profm iar în prezent colaborează cu redacția Școala9. Nu iubește fiecare parte din jurnalism, dar iubește să afle poveștile oamenilor, să le dea o voce și e îndrăgostită de jurnalism narativ. A decis să se scrie la Pets&Cats datorită cățelușei pe care a avut-o timp de 13 ani, pentru că și-a dorit să facă ceva în memoria ei. Iubește animalele și vrea să le dea și lor o voce care să fie auzită.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Captuă video / YouTube

By Catinca Andrușcă

Catinca Andrușcă este redactor la Pets&Cats și studentă la masterul de Jurnalism Tematic de la Facultatea de Jurnalism din București. La început de drum în presă, a făcut practică la redacția Tele7Abc, Profm iar în prezent colaborează cu redacția Școala9. Nu iubește fiecare parte din jurnalism, dar iubește să afle poveștile oamenilor, să le dea o voce și e îndrăgostită de jurnalism narativ. A decis să se scrie la Pets&Cats datorită cățelușei pe care a avut-o timp de 13 ani, pentru că și-a dorit să facă ceva în memoria ei. Iubește animalele și vrea să le dea și lor o voce care să fie auzită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *