Bărbat reținut după ce a schingiuit doi câini: Unul a rămas fără picior

mâini în cătușe Sursa foto: Dreamstime

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din localitatea dâmboviţeană Corneşti a fost reţinut după ce a bătut doi câini, unuia dintre animale fiindu-i amputat un picior în urma loviturilor, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Bărbatul este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru schingiuirea şi rănirea cu intenţie a animalelor şi a fost reţinut în cursul zilei de miercuri.

“Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că la data de 16 iulie a.c., în jurul orei 21:00, în timp ce se afla la locuinţa din comuna Corneşti, ar fi lovit, în repetate rânduri, cu un obiect contondent, un exemplar canin, în vârstă de aproximativ două luni. Ca urmare a loviturilor, exemplarul canin a fost rănit, fiind necesară amputarea unui membru anterior al acestuia. Totodată, bărbatul ar fi lovit cu acelaşi obiect contondent un alt exemplar canin, în vârstă de 2 luni, provocându-i leziuni”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Pe parcursul zilei de joi, bărbatul va fi prezentat Judecătoriei Târgovişte, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește și:

Investiții cu suflet: Cum susține Purina România viitoarea generație de veterinari de la Iași

Hrana crudă pentru pisici și riscul gripei aviare: Ce spun studiile

Sursa foto: Dreamstime

Comentarii

  1. A fost lipsit de inspirație și nu a declarat autorităților că el a crezut că a fost atacat de doi urși.

    Pentru că acum, în România urșii pot fi omorâți fără probleme, “la liber”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *