Campionii României la Border Collie: Cristina Cseh, succes în fața Chinei la competițiile internaționale | Interviu: ,,Premiile sunt simbolice: medalii, trofee sau diplome, fără premii în bani’’

Câini Border Collie alături de stăpâna lor Sursa foto: Pets&Cats

De peste 20 de ani, Cristina Cseh trăiește pentru câinii săi, respiră odată cu ei și le dedică fiecare clipă. În familia ei se află cinci Border Collie, fiecare cu personalitatea și temperamentul său, și o femelă rară, Honey, galben ca mierea, în vârstă de 9 ani, care a avut trei cuiburi înainte de sterilizare. Recent, Cristina a început să crească și șase pui de doar 7 săptămâni, pe care îi supraveghează cu grijă și iubire.

Viața Cristinei este complet legată de câini. Chiar și atunci când pleacă la cumpărături cu soțul, simte nevoia să se întoarcă acasă, la „sufletele” ei, pentru a verifica că totul este în ordine. Casa lor este adaptată special pentru siguranța patrupedelor, iar Cristina cunoaște fiecare detaliu despre ei. De la mimica fiecărui pui până la pedigree-ul complet, de la părinți la bunici și străbunicii lor.

În familia Cristinei mai sunt Sky (8 ani), Nana (6 ani), Timoty (4 ani) și Rose (3 ani), fiecare cu realizările și temperamentul său aparte. Honey a fost implicată și în activități de terapie pentru copii cu nevoi speciale, demonstrând atașamentul și inteligența specifică rasei Border Collie.

Border Collie este o rasă extrem de inteligentă, energică și devotată stăpânilor. Acești câini au nevoie de multă mișcare și stimulare mentală, iar Cristina reușește să le ofere tot ce au nevoie, creând o legătură profundă și emoțională cu fiecare dintre ei.

Performanțe internaționale

Timoty (4 ani) – locul 2 în clasa deschisă la Zagreb 2024, Campion România și Serbia.

Nana (6 ani) – locul 4 la Europenele de la Budapesta 2021, Campion România, Serbia, Muntenegru și Mediterana.

Rose (3 ani)Campion România și Serbia.

Honey (9 ani)Campion România, Bulgaria și Balcan.

Sky (8 ani)Campion România și Ungaria.

La Campionatul Mondial de anul trecut, Timoty s-a clasat pe locul 2 într-o competiție cu 356 de câini înscriși, iar în topul tuturor Border Collie-ilor, pe locul 4. Aceste performanțe nu reflectă doar abilitățile câinilor, ci și pasiunea și dedicarea Cristinei, care transformă creșterea și antrenamentul lor într-o adevărată artă.

Reporter: Cristina, ce v-a atras la rasa Border Collie și de unde pasiunea pentru ei?

Cristina Cseh: Pasiunea mea a venit natural… Îmi place foarte mult rasa aceasta, pentru că Border Collie sunt extrem de atașați de oameni, și asta mă fascinează.

Mulți oameni țin câinii doar în curte, „pentru că e câine”, „pentru că are păr lung” sau „trebuie curățat, pieptănat și cosmeticat”. Dar dacă stai cu câinele 24 din 24, în casă, îl cunoști cu adevărat. Și câinele te cunoaște pe tine: știe mișcările, gesturile, simte dacă ești nervos sau calm. Așa se construiește cea mai strânsă legătură între stăpân și câine.

La competiții, câinii trebuie să stea în poziție, să-și arate dantura, blana, urechile, coada și să se miște corect. În ring, arbitrii verifică fiecare detaliu: postura, pasul, coada, mușcăturile și aspectul general. Concursurile durează câteva minute, dar necesită ani de pregătire pentru ca stăpânul și câinele să comunice perfect, mai ales la sporturi precum agility.

Participarea la expoziții implică costuri: înscrierea unui câine la o expoziție costă aproximativ 60 de euro, iar pentru trei participări suma ajunge la 180 de euro, la care se adaugă transportul, cazarea și alte cheltuieli. Premiile sunt simbolice: medalii, trofee sau diplome, fără premii în bani.

Reporter: Cum găsiți concursurile?

Cristina Cseh: În Europa și în întreaga lume, pe site-urile dedicate. Ne uităm la care ne plac sau la care dorim să mergem și verificăm cine arbitrează. Există arbitri speciali pentru grupa Border Collie. La Mondialele de anul trecut, de exemplu, arbitrii erau separați pentru masculi și femele.

Reporter: Există un arbitru de top?

Cristina Cseh: Nu, e ca la oameni. Fiecare are preferințele lui, depinde de ce îi convine sau ce îi place.

Reporter: Dar spuneți că îi studiați?

Cristina Cseh: Da. Ne uităm ce crescător sunt și ce rasă de câini cresc. Dacă un arbitru este și crescător de Border Collie, știe standardul mai bine decât cineva care doar învață arbitrajul. Așa că ne ghidăm și după asta.

Reporter: Cum înregistrați câinii?

Cristina Cseh: Îi înregistrăm cu toate datele lor: numărul de pedigree, istoricul complet și toate detaliile necesare.

La Mondiale, anul trecut, în Croația, la Zagreb. Timoty, în clasa lui, a fost pe locul doi, iar dintre toți cei 356 de Border Collie participanți, a ocupat locul patru. Deci, al doilea în clasa lui și al patrulea din total. A fost și în top patru în România la Border Collie.

Nana, care are în prezent șase pui, a obținut locul al patrulea la Campionatul European. Avem multe rezultate excelente, iar fiecare câine din familia noastră este campion – al României, Ungariei, Muntenegrului, Mediteranei și Balcanilor.

Reporter: Cum îi strigați acasă?

Cristina Cseh: Timoty. Numele oficial din pedigree este diferit, fiecare câine are un nume lung de pedigree, dar acasă le spunem cum ne e mai ușor. De exemplu, Honey, galbenă ca mierea, se numește oficial Borderash, dar noi îi spunem „Honey”. Mama ei se numește Borderash Oh My Gosh She’s Pretty, dar acasă îi spunem „Nana”.

Reporter: Ce înseamnă concret să fie campion?

Cristina Cseh: Titlul se poate trece în cartea de reporturi. Cu cât are mai multe titluri, cu atât crește valoarea câinelui și implicit prețul puilor. Masculii campioni sunt folosiți și la drept de montă.

Este foarte important să știi că dacă împerechezi doi câini care ar putea avea probleme genetice, acestea se pot transmite puilor. Dacă părinții sunt sănătoși, puii nu vor avea nicio boală.

Reporter: Ce boli pot avea? Sunt diferite față de alte rase?

Cristina Cseh: Da, fiecare rasă are predispoziții specifice. La Border Collie, una dintre problemele genetice este glaucomul. Mai există câini „clear”, adică complet sănătoși, și „carrier”, purtători ai genei, dar sănătoși. Un purtător se poate împerechea cu un câine curat fără probleme.

Sănătatea și testele genetice

Crescătoarea efectuează teste genetice și verificări pentru displazie la fiecare câine, pentru a preveni boli ereditare. Astfel, puii au garantată sănătatea și un temperament echilibrat. În România, doar trei medici pot valida testul de displazie, dar Cristina a apelat și la laboratoare din Ungaria și Slovenia pentru o evaluare completă.

Cristina Cseh: Testele genetice nu sunt obligatorii în România pentru Border Collie, dar noi le facem oricum. Ele sunt necesare dacă participi la concursuri internaționale, unde aceste teste sunt obligatorii. La noi, încă nu sunt o condiție, dar noi le facem pentru fiecare câine: teste genetice, displazie, tot ce se cere în afară.

Mulți oameni nu știu sau nu fac diferența. ACHR (Asociația Chinologică Română) este singura organizație din România recunoscută oficial de Federația Chinologică Internațională (FCI). Doar pedigree-urile eliberate de ACHR au valoare internațională.
UCHR (Uniunea Chinologică din România) este o organizație separată, nerecunoscută de FCI. Ea a apărut ca structură paralelă, însă documentele eliberate de UCHR (pedigree, titluri de campion etc.) au valoare doar internă, în cadrul UCHR, nu și în sistemul chinologic internațional.

Cu alte cuvinte, pedigree-ul UCHR poate apărea în România, dar nu este recunoscut de FCI și nu permite participarea la expoziții internaționale FCI sau la montă recunoscută oficial.

Reporter: Deci nu e suficient să știi doar mama și tata?

Cristina Cseh: Exact. Trebuie să te uiți și la bunici, străbunici și strămoși. Dacă doi câini au aceiași bunici sau străbunici comuni și îi încrucișezi, apar riscuri genetice.

Reporter: Vorbești și despre testele de sănătate?

Cristina Cseh: Da. Un exemplu important este testul de displazie, care verifică cotul, umărul și șoldul câinelui. În România inițial se verifica doar cotul și șoldul, dar noi am făcut testul în Ungaria, unde includ și umărul. E foarte important să fie făcut corect: se verifică musculatura, unghiurile membrelor, totul contează pentru sănătate și pentru structura câinelui.

Reporter: Cine poate face aceste teste în România?

Cristina Cseh: Doar trei medici autorizați: unul în București, unul în Brașov și unul în Iași. Testele făcute în Slovenia sunt recunoscute aici și se trec în pedigree, pentru a avea istoricul complet al câinelui.

Reporter: Deci pedigree-ul și testele corecte sunt esențiale?

Cristina Cseh: Da. Nu e suficient să știi doar părinții. Trebuie să știi întreaga linie de sânge și să faci teste corecte, ca puii să fie sănătoși și să nu aibă probleme genetice.

Cristina Cseh: Testele genetice se fac pentru sănătatea câinelui și pentru a ști dacă puii vor fi sănătoși. Noi oferim garanție pentru fiecare puiuț și avem contract. Până acum, niciun puiuț dat nu a avut vreo boală.

Totuși, unele probleme pot apărea din alte cauze decât genetica. De exemplu, displazia poate apărea din șocuri, traume, ridicare greșită sau efort excesiv. La pui, până la 9–10 luni, oasele sunt încă moi, deci trebuie grijă deosebită.

Oamenii nu au răbdare. Mulți cred că poți lua un Border Collie și îl poți folosi imediat pentru sport sau competiții. Nu, câinele devine adult abia după doi ani. Fără răbdare, rezultatele nu vor fi bune.

Cristina Cseh explică legătura strânsă dintre stăpân și câine, mai ales în sporturile precum agility, foarte populare pentru Border Collie. „Acolo e esențial să-ți cunoști câinele,” spune ea. „Ai o relație foarte strânsă. Dacă faci o mișcare cu umerii, câinele o preia imediat și îți urmează gestul. Practic, simte ce vrei să facă înainte să îi spui verbal.”

Despre reputația Border Collie ca fiind extrem de inteligent, Cristina este realistă: „Da, sunt inteligenți, dar cât de bine evoluează depinde foarte mult de stăpân. Dacă stăpânul nu știe să învețe câinele corect, poate să strice tot. Și asta e valabil pentru orice rasă – poți învăța bine sau poți învăța prost.”

Selecția și vânzarea puilor

Puii se vând doar persoanelor de încredere, pe baza unei liste de așteptare și a unei evaluări a familiei și a mediului în care va trăi câinele. Prețul unui pui de Border Collie în România variază între 1.000 și 1.200 de euro, incluzând vaccinurile, deparazitările, microcipul, pedigree-ul. Cristina subliniază că un preț mai mic nu garantează sănătatea sau calitatea câinelui.

Reporter: Cum funcționează vânzarea? Unde pot lua un pui?

Cristina Cseh: Majoritatea clienților îi contactăm pe baza listelor pe care le avem. Înainte ca mama să nască, facem un fel de afiș cu informații despre cuib: cine sunt părinții, cum vor arăta puii etc. Oamenii se înscriu pe listă înainte ca puii să se nască. Nu folosim grupuri de internet; sunt cunoștințe sau persoane întâlnite la expoziții.

Odată am văzut poza unui pui al nostru pe OLX, fără permisiunea noastră. Când am sunat persoana să o scoată, mi-a închis telefonul în nas.

Reporter: Acum există obligativitatea microcipului pe platforma OLX.

Cristina Cseh: Da, microcipul este obligatoriu, dar nu e suficient. Poți să pui microcipul unui câine luat de pe altă platformă, iar verificările nu sunt întotdeauna riguroase. Cel mai important este numărul de pedigree, care garantează originea și istoricul câinelui.

Pe Facebook există multe anunțuri cu Border Collie, unde se menționează și numărul de pedigree. Sunt mulți samsari. Din păcate, mulți câini sunt vânduți doar pentru bani, fără responsabilitate. Am văzut locuri unde animalele erau ținute doar cu hrană, fără atenție sau grijă.

Reporter: Dar ați vândut și internațional?

Cristina Cseh: Da. Avem pui în Austria, Anglia și alte țări. De exemplu, un pui crescut de noi a fost cumpărat de un domn care lucrează la serviciul de salvare montana în Austria.

Transportul puilor se face cu grijă: ori sunt aduși personal de crescătoare, ori se organizează întâlniri la jumătate de drum, evitând transportul lung în regim „roată”, care poate provoca stres și probleme de sănătate.

Reporter: Cum gestionați transportul puilor?

Cristina Cseh: Noi avem o mașină de 5 locuri. Două scaune din față le păstrăm pentru noi, restul sunt boxe pentru câini. Dacă distanța nu e mare, ducem noi puiul personal. Dacă e mai departe, ne întâlnim la jumătate de drum. Nu folosim transporturi în regim „roată”, pentru că e prea mult pentru un pui. De exemplu, un drum la București ar trebui să dureze 8 ore, dar cu opriri prelungite poate dura 12–16 ore. Un pui atât de mult timp în cușcă se stresează, nu i se dă apă sau mâncare pe drum, și nu e bine pentru el.

Ca să iau diploma unui câine, de exemplu Campionul din Montenegro, trebuie să parcurg cam 1.200 km, adică aproximativ 2.500 km dus-întors cu mașina. Eu nu prefer să merg cu avionul, pentru că nu vreau să stea câinele meu lângă bagaje, așa că aleg transportul cu mașina.

Hrana și îngrijirea

Border Collie mănâncă o combinație de carne crudă, conserve, hrană fiartă și boabe uscate. Este important ca hrana să fie variată și niciodată să nu primească oase. Crescătoarea acordă o atenție deosebită temperamentului puilor, alegând pentru familie sau sport pe cei mai potriviți.

Terapia și vizitele cu animale

Honey, fetița galbenă din familia Cristinei Cseh, a fost implicată în activități de terapie în Ungaria, lucrând cu copii cu nevoi speciale. Cristina și-ar dori ca in toate spitalele din România să permită vizitele cu animale de terapie. În Budapesta există deja spitale care acceptă patrupedele în programul de vizită.

Cristina povestește un caz emoționant din Ungaria: o tânără de aproape 30 de ani, cu dezvoltare mentală de 8–9 ani, avea probleme cu nervii, iar atunci când îmbrățișa câinele, brațele i se blocau. Cristina s-a temut inițial că tânăra ar putea să sufoce câinele, însă și-a dat seama că blocarea era cauzată de tensiunea nervoasă a fetei. „Săraca nu era de vină. Am observat și nu m-am putut abține să nu fiu îngrijorată”, povestește ea.

Cristina subliniază importanța legăturii strânse dintre stăpân și câine, a grijii pentru sănătatea patrupedelor și a selecției atente a puilor. Scopul nu este doar să crești câini frumoși, ci și sănătoși, inteligenți și echilibrați, capabili să aducă bucurie și sprijin oamenilor care au nevoie.

Cristina Cseh este dedicată complet rasei Border Collie, 24 din 24, și consideră că pasiunea pentru acești câini cere răbdare, cunoaștere și iubire. Pentru ea, câinii nu sunt doar animale de companie: sunt membri ai familiei, parteneri la competiții și terapeuți pentru cei care au nevoie.

Citește și:

Crezi că îi faci un bine pisicii dacă o ții doar în casă, ferită de vremea rea? Fără stimulare constantă se poate îmbolnăvi / Iată cum să te asiguri că este fericită

Discriminarea persistă: Studiu alarmant despre cum sunt tratați profesioniștii LGBT+ din domeniul veterinar

  • Corina Priceputu este jurnalistă și povestitoare din fire. A lucrat câțiva ani în televiziune, dar inima ei a fost mereu acolo unde sunt animalele, în privirea lor sinceră, în micile lecții de iubire necondiționată pe care le oferă în fiecare zi.

    Are trei câini năzdrăvani și o pisicuță pe nume Ritz, care a intrat în viața ei într-un moment de pierdere profundă. Era o pisică adultă, sălbatică, pe care a adoptat-o după ce tatăl ei a plecat dintre noi. Nu știa atunci câtă vindecare și lumină poate aduce un suflet blănos. S-au obișnuit una cu cealaltă încet, dar astăzi dragostea ei e profundă, ca o mângâiere pentru suflet.

    Scrie pentru că vrea să dea mai departe poveștile care se nasc în fiecare zi în prezența animalelor de companie. Crede că într-o lume tot mai grăbită, ele ne învață să fim blânzi, prezenți și adevărați. Dacă ai ajuns aici, poate și tu iubești animalele așa cum le iubește ea. Bine ai venit în colțul ei de lume.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Pets&Cats

By Corina Priceputu

Corina Priceputu este jurnalistă și povestitoare din fire. A lucrat câțiva ani în televiziune, dar inima ei a fost mereu acolo unde sunt animalele, în privirea lor sinceră, în micile lecții de iubire necondiționată pe care le oferă în fiecare zi. Are trei câini năzdrăvani și o pisicuță pe nume Ritz, care a intrat în viața ei într-un moment de pierdere profundă. Era o pisică adultă, sălbatică, pe care a adoptat-o după ce tatăl ei a plecat dintre noi. Nu știa atunci câtă vindecare și lumină poate aduce un suflet blănos. S-au obișnuit una cu cealaltă încet, dar astăzi dragostea ei e profundă, ca o mângâiere pentru suflet. Scrie pentru că vrea să dea mai departe poveștile care se nasc în fiecare zi în prezența animalelor de companie. Crede că într-o lume tot mai grăbită, ele ne învață să fim blânzi, prezenți și adevărați. Dacă ai ajuns aici, poate și tu iubești animalele așa cum le iubește ea. Bine ai venit în colțul ei de lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *