Tarantulele sunt arahnide populare în rândul deținătorilor de viețuitopare exotice, iar în lume există peste 800 de specii. Acestea variază în funcție de culoare, dimensiuni și, bineînțeles, în funcție de caracteristici.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Dar contrar aparenței înfricoșătoare, tarantulele sunt, de regulă, inofensive, cu un temperament liniștit și atacă numai dacă se simt amenințate. Firește, ce percepe o arahnidă ca fiind amenințare ține în totalitate de aceasta.
Așadar, tarantulele pot mușca, iar mușcătura lor este veninoasă. Totuși, la multe specii, toxicitatea este la nivelul înțepăturii de albină. Pot exista și unele reacții alergice similare acelei înțepături, dar acestea sunt rare.
Cele mai bune tarantule pentru persoanele fără experiență sunt cele care trăiesc pe pâmânt sau cele care își fac culcuș subteran, precizează thesprucepets.com.
Cu o îngrijire adecvată, o tarantulă poate trăi și mai mult de 25 ani. Mai departe, hai să-ți arătăm 11 specii potrivite pentru tine, care se remarcă prin temperament calm, venin slab și longevitate.
Tarantula mexicană cu genunchii roșii (Brachypelma smithi)
Este prima opțiune pentru începători, pentru că sunt ușor de manevrat, lente și foarte docile. Masculii pot trăi până la 10 ani, în timp ce femelele au o speranță de viață de 20-30 de ani.
Tarantula de trandafir chilian (Grammostola rosea)
Este o altă tarantulă populară printre deținătorii cu puțină experiență, datorită temperamentului liniștit. Arahnida are nevoie de un loc cald și umed, iar femelele pot trăi până la 20 de ani. Totuși, masculii au o speranță de viață scurtă de 5 ani.
Tarantula zebră din Costa Rica (Aphonopelma seemanni)
Aceasta este altă tarantulă cu un temperament potrivit. Trăiește la sol, iar femla are o speranță de viață de 20 de ani, pe când masculul de 5 ani. Nu sunt bune pentru cei care vor să le țină în mâini, pentru că se mișcă foarte rapid.
Tarantula mexicană cu picioare roșii (Brachypelma emilia)
Dacă dorești longevitate, atunci o femelă din această specie este ideală, pentru că poate trăi până la 30 de ani. Nu recomandăm masculi, pentru că speranța de viață este de aproximativ 5 ani. Aceste arahnide trăiesc la sol și sunt mai reactive decât cele pe care le-am prezentat mai sus. Chiar și așa, fac parte din categoria tarantulelor cu temperament calm.
Tarantula honduriană cu păr creț (Tliltocatl albopilosus)
Dacă dorești o tarantulă ușor de manevrat, atunci aceasta este o opțiune excelentă. Este o arahnidă lentă care trăiește la sol, dar speranța de viață este destul de mică. Femelele trăiesc aproximativ 10 ani, în timp ce masculii trăiesc în jur de 4 ani.
Frumoasa zebră roz (Eupalastrus campestratus)
Tarantulele din această specie au temperamente liniștite. Ca multe alte tarantule, și aceasta trăiește la sol, iar speranța de viață a femelelor este de 25 de ani. Așa cum este cazul tuturor speciilor, masculii trăiesc mult mai puțin, până la 10 ani.
Tarantula cu deget roz (Avicularia avicularia)
Aceasta este o specie care trăiește în copaci și este mai mică decât cele menționate în lista noastră. Are o lungime de la 9 la 12,5 centimetri, în timp ce majoritatea tarantulelor pe care ți le recomandăm au lungimi începând cu 12,5 centimetri. Au o viață mai scurtă, unde femelele trăiesc circa 10 ani, iar masculii 5 ani.
Tarantula neagră braziliană (Grammostola pulchra)
Dacă mai sus am discutat despre o specie mică, acum este timpul să faci cunoștință cu o tarantulă cu o lungime de peste 17,5 centimetri. În ciuda dimensiunilor, este o specie calmă, ceea ce o face ideală pentru tine. Este complet neagră și arată așa cum multă lume își imaginează o tarantulă. Femelele trăiesc până la 20 de ani, iar masculii au o speranță de viață de numai 5 ani.
Tarantula mexicană cu crupă roșie (Tliltocatl vagans)
Docile și lente, aceste tarantule sunt perfecte pentru orice deținător, mai ales pentru cei fără experiență. Femelele trăiesc aproximativ 15 ani, iar masculii până la 6 ani. O particularitate a acestei specii este modul de trai. În general, tarantulele sunt vietăți solitare, dar nu și cele din specia Tliltocatl vagans. Așadar, dacă dorești să ai mai multe tarantule, aceasta este o opțiune perfectă.
Blonda de deșert (Aphonopelma chalcodes)
Deși sunt puțin mai agresive decât celelalte specii pentru deținători fără experiență, blonda de deșert rămâne o alegere bună. Femelele au o speranță de viață de 30 de ani, în timp ce masculii pot trăi până la 10 ani. Chiar dacă mușcă, veninul acestei specii este slab pentru persoanele fără alergii.
Tarantula de safir Gooty (Poecilotheria metallica)
Aspectul este important la tarantule, iar tarantula de safir ia punctajul maxim. Această specie are nuanțe albastre încântătoare, dar trebuie să-i oferi un mediu adecvat. Arahnidele trăiesc în copaci, deci asigură-te că are pe ce să se cațere. Trebuie să mai ai în vedere că poate fi capricioasă, deși mușcătura nu este periculoasă pentru om. Femelele pot trăi până la 15 ani, iar masculii până la 4 ani.
Sfaturi de final
Toate tarantulele au nevoie de un terariu corespunzător, creat pentru acea specie. De exemplu, pentru o tarantulă care trăiește în copaci, spațiul trebuie să includă multe crengi. Indiferent de specie, este recomandabil ca terariul să fie de cel puțin 40 de litri, astfel încât noul tău prieten cu opt picioare să se desfășoare în voie. Totuși, pentru speciile care trăiesc la sol, terariul poate fi și de numai 20 de litri.
Alte aspecte esențiale sunt temperatura și umiditatea. Aceste arahnide provin din America de Sud și America Centrală, deci au nevoie de temperatură și umiditate ridicate. În terariu trebuie să fie 24 de grade Celsius sau mai mult și o umiitate de minim 65%.
Trebuie să mai știi și că o tarantulă mănâncă insecte vii pe care le poți achiziționa de la magazinele de specialitate.

Foto: pexels.com





