Empatie, iubire și responsabilitate, acestea sunt cuvintele care definesc povestea Otiliei Ruxandra Cristea, medic veterinar, doctor în științe medical-veterinare, cu aproape 30 de ani de experiență clinică.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Invitată la emisiunea „Născut în România”, difuzată la Radio România Cultural, dr. Cristea vorbește cu sinceritate despre provocările, bucuriile și realitățile unei meserii care implică nu doar știință, ci și o mare doză de sensibilitate umană.
Pentru medicul veterinar Otilia Cristea, un stăpân responsabil nu este cel care „știe tot”, ci acela care se informează și se implică activ în sănătatea animalului său.
„Bineînțeles că nu o să admit acel pacient care vine și îmi spune «aș vrea să-mi faci un antibiotic și un antiinflamator că știu eu mai bine»… Dar da, îmi doresc un pacient care să citească despre acea patologie și să mă întrebe ce risc există pentru membrii familiei sau pentru alți pacienți”, susține specialista.
Violența față de animale, o rană deschisă în societate
Empatia, spune medicul, nu se oprește la ușa cabinetului, ci se extinde în societate, unde prea des animalele sunt tratate cu nepăsare sau cruzime: „Suntem abuzivi și cu animalele, da, din păcate. Și se vede foarte clar un câine care este bătut, pentru că în secunda în care ridici mâna se retrage și devine chiar agresiv”.
În mediul rural, câinii legați în lanț sau ținuți în condiții mizere rămân o realitate tristă. De aceea, educația și compasiunea sunt cele mai puternice instrumente pentru schimbare.
Dar acolo unde există iubire, animalele devin membri ai familiei: „Pentru cel care acceptă și iubește animalele, aceste pet-uri (animalele de companie, n.r.) devin membri ai familiei, de cele mai multe ori cu drepturi perfect egale”.
O poveste care i-a rămas în suflet este cea a unui stăpân și a motanului său, ambii diagnosticați cu diabet: „Se trezeau unul pe celălalt… mâncau împreună, își făceau frumos insulină…”.
Relația om-animal, comunicare fără cuvinte
Legătura dintre oameni și animale se bazează și pe o comunicare subtilă, non-verbală, construită prin observare și empatie: „Trebuie să te oprești din secolul vitezei și să observi ce îți transmite membrul patruped al al familiei. Îți arată. Te învață el pe tine”.
Pentru medicul veterinar Otilia Cristea, acesta este unul dintre cele mai mari daruri ale profesiei sale: lecțiile tăcute pe care animalele le oferă celor care știu să le privească cu inimă deschisă.
Decizii dificile și echilibru profesional
Viața unui medic veterinar nu înseamnă doar momente de bucurie. Uneori, sunt necesare decizii grele, care cer echilibru și stăpânire de sine:„Tu, deontologic, nu ai voie să înclini talerele balanței în niciuna din direcții. Trebuie doar să sprijini și să dai toate argumentele ca acel om să ia decizia”.
În spatele acestor momente se ascund emoții puternice, iar empatia devine esențială: „Empatia trebuie să fie una din ele. Trebuie să-i iubești, să comunici și să conviețuiești cu animăluțele. Nu ai cum să fii medic veterinar și să nu-ți placă animalele. Eu una nu concep așa ceva!”.
O carieră construită din pasiune și dăruire
Otilia Ruxandra Cristea a început să lucreze în cabinete veterinare încă din studenție, participând și la numeroase acțiuni de voluntariat în adăposturi și ONG-uri pentru animale fără stăpân: „Eu mă ocup de un astfel de adăpost de mai bine de 12 ani și pot să spun că acei câini sunt acum nu fericiți, ci ultrafericiți”.
Medicina veterinară, o meserie a sufletului
Pentru medicul veterinar Otilia Cristea, medicina veterinară înseamnă și omenie, iubire necondiționată și respect pentru viață. Este o meserie care cere răbdare, empatie și o legătură cu natura: „Facultatea pune baza. Mai departe, depinde de fiecare dintre noi de unde până unde vrei să te duci”.
Are șase pisici și un câine fericit
Dincolo de cabinet și activitatea profesională, viața dr. Otiliei Cristea este plină de companioni necuvântători. Medicul veterinar are șase pisici și un câine pe nume Țiți, fiecare cu personalitatea sa, dar cu același loc în inima stăpânei: „Toți au bucățică egală din mine. Treaba asta cu preferatul nu prea e”.
Dr. Otilia Ruxandra Cristea este doctor în științe medical-veterinare, Master of Science în clinică și farmacie veterinară și fondatoare a două organizații dedicate sănătății și protecției animalelor: „Suflet pentru viață – Dr. Otilia Cristea” și „Asociația Română de Endocrinologie Veterinară”.

FOTO Arhiva Otilia Cristea





