Primul Summit dedicat managementului și bunăstării animalelor fără stăpân a început la București în prezența a numeroși experți în domeniu, sosiți din toate colțurile lumii pentru a împărtăși din experiența lor. În cadrul evenimentului s-au dezbătut teme precum managementul populațiilor de animale, promovarea adopției, dar și strategii legate de adăposturi.
John Peaveler, expert internațional în salvarea animalelor, despre capturarea câinilor
Cu mai mult de două decenii de experiență în managementul populațiilor de animale și în salvarea lor, John Peaveler le-a împărtășit participanților la Summit metode cât mai puțin dăunătoare de capturare, dar le-a vorbit și despre siguranță și profesionalism.
”Mai întâi de toate trebuie să ne gândim la siguranță. A noastră, ca indivizi, a comunităților și a cățeilor. Nu este profesionist să ne gândim la siguranța noastră, dar în același timp să le facem rău cățeilor. Și trebuie să ne gândim și la eficientă. Vrem să avem metode care funcționează, dar trebuie să luăm în calcul și partea umană. Și contează din foarte multe motive. Dacă ne dorim să schimbăm felul în care oamenii se raportează la animale și să încurajăm deținerea responsabilă de animale de companie, trebuie să demonstrăm și noi ca profesioniști, prin felul în care interacționăm cu animalele.”
Jenna Kiddie, specialist în bunăstarea animalelor, despre comportamentul câinilor
Sosită din Marea Britanie, Jenna Kiddie, expert în comportamentul animalelor și specialist în bunăstarea lor, a explicat cum poate fi gestionat un cățel care începe să dezvolte probleme de comportament și cât de important este mediul în care acesta se naște și trăiește în primele săptămâni de viață.
”Atunci când un câine este luat de la o crescătorie sau dintr-un adăpost, este important să știm istoricul lui, dacă a avut o perioadă de socializare corespunzătoare. Perioada de socializare a cățeilor este, în general, de la 3 pană la 12 săptămâni de viață. Atunci câinele învață totul despre viață, ce este normal și sigur, iar comportamentul pe care îl dezvoltă atunci rămâne cu el mare parte din viață. Și este, de obicei, perioada de dinainte să ajungă în familia în care va trăi pe viitor.”
Dr. Alina Rusu, despre „oboseala de compasiune”
Nu doar specialiștii străini au fost invitați să împărtășească din experiențele lor. Dr, Alina Rusu, biolog și psiholog, profesor universitar la Facultatea de Zootehnologie și Biotehnologii din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca a atins un subiect sensibil – pe cel al oamenilor care lucrează în domeniul protecției animalelor, despre provocările și presiunea la care sunt supuși.
”Când iei decizia să lucrezi într-un adăpost sau în domeniul protecției animalelor apare o responsabilitate. Față de animale, oamenii cu care vei veni în contact, dar și față de tine, în sensul de cât de mult te poți implica, pentru a nu ajunge la acea oboseală de compasiune, îi spunem noi. Pentru că ce te motivează este compasiunea față de cei din jur, de animale, vrei să faci ceva, dar trebuie să înveți să te protejezi, să vorbești despre problemele tale. Dacă este ceva ce te-a copleșit, îndrăznește să vorbești despre asta.”
Citeșe și:

Sursa foto: ASPA București





