VIDEO EXCLUSIV | Călătoria cu animalul de companie: Tot ce trebuie să știi dacă vrei să pleci la drum cu blănosul tău / Sfaturile medicului veterinar Beatrice Ilea

Un câine stă întins pe un troller. Sursa foto: Annaav | Dreamstime.com

Călătoria alături de animalul de companie poate fi o experiență extrem de plăcută, atât pentru om cât și pentru patruped, cu respectarea câtorva sfaturi simple și ușor de aplicat. Medicul veterinar Beatrice Ilea a explicat, în exclusivitate pentru Pets&Cats, cum anume trebuie pregătit câinele sau pisica pentru a se adapta într-un mediu nou, cum ar fi mașina personală sau transportul în public.

Pentru călătorii scurte sau mai lungi

Puteți folosi o cușcă de transport sau o centură specială pentru siguranță. Legea specifică în mod clar faptul că animalele de companie pot fi transportate exclusiv pe bancheta din spate, cu utilizarea unui sistem de prindere ori a unei cuști de transport. Amenzile pentru nerespectarea acestei reguli pot ajunge pană la 4.050 de lei.

De asemenea, este important ca temperatura din habitaclu să fie una plăcută, iar vara, trebuie evitată expunerea prelungită la soare.

Atunci când călătoriile sunt mai lungi, sunt recomandate opririle la fiecare 2-3 ore pentru hidratare și plimbare, mai ales pentru căței.

În cazul călătoriilor cu transportul public, este important să verificați regulile companiilor – unele cer o botniță specială sau un bilet separat. Pentru animalele mici, este recomandată utilizarea unei cuști ventilate sau a unei genți pentru transport.

Nu în ultimul rând, nu plecați la drum fără șervețele, apă și pungi pentru deșeuri.

Obiecte esențiale pentru un chit de călătorie

  • recipient pliabil pentru apă și hrană
  • porții de mâncare uscată sau gustări
  • lesă, zgardă, botniță, după caz
  • o pătură sau o jucărie familiară pentru confort
  • șervețele umede, saci de gunoi
  • trusă de prim ajutor
  • documente: pașaport, carnet de sănătate, dovada vaccinărilor

Pregătirea animalului din timp pentru deplasări

Geanta sau cușca de transport reprezintă un mediu nou pentru căței și pisici și este necesară o adaptare în prealabil. Aceasta se face treptat, prin aducerea ei în locuință, acolo unde este spațiul în care animalul se simte în siguranță. Apoi, cușca sau geanta deschisă va fi un spațiu de explorat, iar când câinele sau pisica va intra acolo, trebuie recompensat. Ulterior, animalul va fi plimbat în cușcă sau în geantă mai întâi pe distanțe scurte, pentru acomodare.

Chiar dacă o călătorie presupune o schimbare, este important ca rutina de hrană și de plimbare să fie menținută cât mai aproape de cea obișnuită.

Nu în ultimul rând, este important să consultați un medic veterinar înainte de plecare pentru a vă asigura că totul este în regulă.

  • Alexandra Constantin contribuie constant la PetsCats.ro prin articole dedicate relației om‑animal, inteligenței emoționale și comportamentului necuvântătoarelor. Bazându-se pe studii și pe opiniile experților, ea oferă explicații clare și utile pentru cititori, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea și viața alături de animalele de companie.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Annaav | Dreamstime.com

By Alexandra Constantin

Alexandra Constantin contribuie constant la PetsCats.ro prin articole dedicate relației om‑animal, inteligenței emoționale și comportamentului necuvântătoarelor. Bazându-se pe studii și pe opiniile experților, ea oferă explicații clare și utile pentru cititori, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea și viața alături de animalele de companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *