Vaca Veronika, din Austria, a uimit lumea științei cu comportamentul său ușor neobișnuit. După ce bovina a fost studiată cu atenție, s-a ajuns la concluzia că aceasta este capabilă să folosească diverse unelte cu scop precis.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Veronika, vaca din Austria care a uimit lumea științe
În premieră în lumea științei, biologii din Austria au demonstrat că animalele domestice din această specie sunt perfect capabile să folosească unelte în mod intenționat.
În cazul Veronikăi, aceasta obișnuiește să apuce cu limba sau dinții obiecte lungi, precum mături, crengi sau chiar greble. Cu ajutorul acestora, vaca se scarpină în locuri greu accesibile. Aceste observații fac obiectul unui studiu complex realizat de Alice Auersperg şi Antonio Osuna Mascaro, de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena, publicat luni în jurnalul științific Current Biology, potrivit sci.news.
Prin aceste concluzii, cercetătorii atrag atenția că abilitățile cognitive ale animalelor de fermă sunt frecvent subestimate. În privința vacilor, acestea sunt, potrivit lui Auersperg, mult mai inteligente decât se crede.
Veronika, de pildă, nici nu este o vacă de lapte sau de sacrificiu, ci una de companie. Ea trăiește alături de proprietarul său, fermier și brutar în regiunea Carintia, în sudul Austriei. Și mediul i-a permis, așadar, să interacționeze cu diverse obiecte.
Teste speciale pentru verificarea abilităților
Cercetătorii au ajuns să o studieze pe Veronika în urma unui videoclip primit cu ea. Pentru a exclude ipoteza unui dresaj sau chiar a unor imagini trucate, biologii au studiat bovina într-un mod controlat, punându-i la dispoziție o mătură, în poziții diferite, de mai multe zeci de ori, tocmai pentru a vedea dacă vaca va apuca obiectul de fiecare dată la fel.
Ceea ce au observat i-a uimit: Veronika a apucat constant şi deliberat capătul mânerului, şi-a înclinat capul pentru a duce peria la spate, iar atunci când încerca să ajungă în zone mai sensibile, schimba priza şi folosea mânerul pentru scărpinat.
Chiar dacă Veronika nu este „un Einstein printre vaci”, beneficiind de un mediu stimulant, comportamentul său este unul surprinzător, însă nu unic. Abilități similare au mai fost observate și la cai și zebu, o specie de vacă cu cocoașă din Africa de Sud.
Citește și:

sursa foto: sci.news - Antonio Osuna-Mascaró & Alice Auersperg





