O poveste emoționantă din Japonia a făcut înconjurul lumii și a stârnit un val de reacții din partea iubitorilor de animale. Punch, un pui de macac în vârstă de doar șapte luni, abandonat de mamă, și-a găsit alinarea într-o jucărie de pluș, pe care o consideră părintele ei surogat.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Abandonat, de mamă, salvat de o jucărie de pluș: povestea lui Punch
La o grădină zoologică din afara orașului Tokyo, țarcul maimuțelor a devenit o atracție obligatorie datorită unei perechi inseparabile: Punch, un pui de macac japonez, și tovarășul său, urangutanul de pluș, notează Reuters.
Mama lui Punch l-a abandonat acum șapte luni, la Grădina Zoologică din orașul Ichikawa, iar când un spectator l-a observat și i-a alertat pe îngrijitori, aceștia au luat măsuri.
Puii de macac japonezi se agață de obicei de mamele lor pentru a-și dezvolta mușchii și pentru un sentiment de siguranță, așa că Punch a avut nevoie de o intervenție rapidă, a declarat îngrijitorul grădinii zoologice, Kosuke Shikano.
Îngrijitorii de la zoo s-au implicat pentru puiul de maimuță
Îngrijitorii au folosit inclusiv prosoape rulate și alte animale de pluș, înainte de a se decide asupra urangutanului portocaliu cu ochi strâmbi, vândut de marca suedeză de mobilă IKEA.
„Acest animal de pluș are părul relativ lung și mai multe locuri ușor de prins”, a spus Shikano. „Ne-am gândit că asemănarea sa cu o maimuță l-ar putea ajuta pe Punch să se integreze din nou în gașcă mai târziu și de aceea l-am ales”.
Iubitorii de animale vin din toată lumea să-l vadă
De atunci, Punch umblă rar fără el, târând jucăria de pluș peste tot, chiar dacă este mai mare decât el, și încântând fanii care s-au adunat la grădina zoologică de când videoclipurile cu cei doi au devenit virale.
„M-a mișcat foarte tare să-l văd pe Punch pe rețelele sociale, abandonat de părinți, dar care totuși se străduia din răsputeri”, a spus Miyu Igarashi, asistentă medicală în vârstă de 26 de ani. „Așa că, atunci când am avut ocazia să mă întâlnesc astăzi cu o prietenă, i-am sugerat să mergem împreună să-l vedem pe Punch”.
Shikano crede că mama lui Punch l-a abandonat din cauza căldurii extreme din iulie. Puil de macac a avut unele diferențe față de celelalte maimuțe, deoarece a încercat să comunice cu ele, dar îngrijitorii grădinii zoologice susțin că aceasta face parte din procesul de învățare și că se integrează treptat în grup. „Cred că va veni o zi când nu va mai avea nevoie de jucăria lui de pluș”, a relatat Shikano.
View this post on Instagram
Vezi și Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele nu ajunge nici la cinci ani

FOTO Facebook





