Destinul unui pui de maimuţă din Japonia, devenit o vedetă pe reţelele de socializare, ilustrează cruzimea grădinilor zoologice, potrivit asociaţiei pentru drepturile animalelor PETA, însă nefericirea lui Punch contribuie la bucuria lanţului de magazine IKEA care comercializează urangutanul de pluş de care s-a ataşat micuţul macac, informează AFP, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Povestea lui Punch
Punch, un pui de macac abandonat de mama lui, a devenit o vedetă pe internet după difuzarea unor imagini care îl arată în timp ce era hărţuit de alte maimuţe şi încerca să se consoleze în braţele unei jucării, un urangutan de pluş, la Grădina Zoologică Ichikawa de lângă Tokyo.
Reacția PETA
“Grădinile zoologice nu sunt sanctuare: sunt spaţii în care animalele sunt închise, private de autonomie şi de mediul lor familiar şi social pe care le-ar fi avut în sălbăticie”, a transmis asociaţia PETA (People for the Ethical Treatment of Animals).
“Atât timp cât aceste stabilimente vor continua să trateze fiinţe sensibile ca pe nişte atracţii, animalele precum Punch vor continua să sufere în captivitate”, a subliniat într-un comunicat Jason Baker, directorul pentru Asia al organizaţiei PETA.
El a cerut transferul puiului Punch într-un mediu mai apropiat de cel natural. Respins de mama lui, Punch, a fost crescut de oameni după venirea sa pe lume în iulie 2025 şi şi-a început de curând antrenamentul pentru a se putea alătura semenilor săi.
Soarta lui i-a emoţionat pe internauţi, care au creat o comunitate de fani devotaţi, sub hashtagul #HangInTherePunch.
Interes crescut pentru jucăria lui Punch
În paralel, gigantul suedez din domeniul mobilelor IKEA, fabricantul urangutanului de pluş, a constatat un interes “fără precedent” al publicului şi vânzări pentru acea jucărie, de care se agaţă constant puiul de maimuţă Punch, care sunt “net” superioare celor obişnuite.
“Produsul se află în prezent în ruptură de stoc pe anumite pieţe, mai ales în Japonia şi în Statele Unite”, a precizat grupul Ingka, compania holding care gestionează majoritatea magazinelor IKEA.
În timpul weekendului trecut, fanii din Japonia au stat la coadă pentru a putea să îl vadă pe Punch, a anunţat Grădina Zoologică Ichikawa pe reţeaua de socializare X.
Peste 5.000 de vizitatori au fost înregistraţi pe parcursul zilei de luni. Reprezentanţii grădinii zoologice au precizat că au amenajat o zonă cu acces restricţionat în jurul unei părţi a ţarcului dedicat maimuţelor, pentru a reduce astfel stresul animalelor. Multe persoane au întrebat cum ar putea să facă donaţii, în bani sau în produse, au adăugat îngrijitorii niponi.

Sursa foto: Facebook





