Un clip devenit viral îl arată pe cel mai cuminte și răbdător client – un cățel negru care își dorea cu ardoare o înghețată într-o zi toridă de vară.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Un câine a așteptat răbdător la coadă pentru o înghețată
Un câine negru și simpatic a fost surprins comportându-se ca orice client pofticios, dar civilizat. Imaginile postate pe pagina de Facebook Al Jadeed Fan arată cum blănosul a stat la coadă, fără să sară rândul, așteptând politicos ca toată lumea să fie servită.
Spre amuzamentul celor din jur, cățelul a respectat perfect regulile de bun simț ce țin de statul la coadă. Chiar dacă propria lui coadă obosise de la cât s-a mișcat de entuziasm și nerăbdarea de a gusta o înghețată delicioasă, patrupedul și-a așteptat rândul conștiincios, știind că îl așteaptă o recompensă.
Vânzătorul de înghețată nu a rămas indiferent momentului simpatic, așa că i-a oferit câinelui un cornet plin, numai bun de înfulecat pe caniculă. Și reacția cățelului a fost pe măsură: a început să înfulece cornetul cu o poftă nemăsurată. Așteptarea a meritat pentru micul client blănos, iar clipul cu acesta a devenit rapid viral pe rețelele sociale, oamenii apreciind educația acestuia.
Citește și:

sursa foto: Freepik





