Cum alegem peștii pentru acvariu și la ce trebuie să fim atenți: Cele mai comune 5 specii pentru începători

Foto: Canva Foto: Canva

Odată cumpărat un acvariu pentru locuință, proprietarii urmează să facă un pas la fel de important, acela de a decide cu atenție cu ce specii de pești doresc să îl populeze. Dacă ai deja un pește în minte, analizează ce alte specii ar fi buni colegi de acvariu pentru acesta, potrivit PetMojo.com.

Identificarea speciilor de pește este importantă, mai ales dacă vorbim despre un acvariu de dimensiuni mici. Pe lângă faptul că trebuie să alegi colegi de acvariu non-agresivi, poți lua în considerare și specii care vor locui în diferite zone ale acvariului.

Cum alegem peștii în funcție de nivelurile acvariului

De exemplu, există pești care se hrănesc pe fundul acvariului, cum ar fi somnii. Ei vor sta aproape de substrat. Barbusii sunt de obicei foarte fericiți aproape de nivelul mediu, până la cel inferior al acvariului, iar Danio preferă să fie aproape de suprafață. Luând în considerare aceste aspecte, poți avea un acvariu bine echilibrat, fără stresul cauzat de suprapopulare.

Poate fi tentant să îți populezi acvariul cu pești spectaculoși, cum ar fi pisică de sticlă (Sewellia Lineolata), Gourami, dar anumite specii de pești nu sunt „prietenoase” cu începătorii. Iată cele mai comune cinci specii de pești.

1. Betta

Nu există o alegere mai bună decât un pește Betta, dacă vorbim despre o „rețetă” simplă pentru acvariu. Acest pește de apă dulce este perfect pentru proprietarii începători pentru că este ușor de îngrijit. De asemenea, el poate tolera toate tipurile de condiții ale apei și nu are nevoie de o configurație complicată a acvariului. În plus, Betta are multă personalitate, ceea ce îl face un tovarăș foarte bun pentru ceilalți „vecini”.

2. Guppy

Și acest pește este o alegere ideală, deoarece este o specie rezistentă. Guppy au nevoi minime de întreținere, sunt sociabili și extrem de adaptabili la diferite condiții de apă, diete și chiar parteneri de acvariu.

Peștii aceștia au o lungime de aproximativ 5 cm atunci când sunt adulți și vin într-o varietate de modele elaborate, în culori precum negru, alb, argintiu, albastru, roșu, galben, portocaliu și curcubeu. De menționat este faptul că Guppy sunt pești „de școală”, așa că trebuie să îi achiziționezi în grupuri de peste trei „prieteni”.

3. Tetra

Și peștii Tetra sunt o alegere excelentă, deoarece sunt rezistenți și se pot adapta la o gamă largă de condiții ale apei. Ei au cerințe de instalare simple și sunt și jucăuși. Tetra sunt și ei „pești de școală” plini de energie, care se vor plimba în jurul acvariului ore în șir.

Există mai mult de 30 de specii de pești Tetra din care poți alege – de la obișnuitul Neon, la varianta foarte rară de Tetra curcubeu. Aproape toți Tetra au culori vii și modele spectaculoase.

4. Peștișorul auriu

Peștișorul auriu este deja proverbial pentru acvarii. Acesta rămâne o alegere populară din mai multe motive. Peștii aurii sunt foarte ușor de îngrijit, necesită puține resurse și sunt sociabili. Acest lucru înseamnă că se înțeleg bine cu multe alte specii. Pentru fericirea unui peștișor auriu ai nevoie de un acvariu de apă dulce curat și bine echilibrat.

5. Kuhli Loach

Această specie este una discutabilă, pentru că părerile multor crescători sunt împărțite. Unii cred că această specie ar trebui să fie rezervată proprietarilor mai experimentați, în timp ce alții cred că este un pește excelent pentru începători, deoarece este relativ ușor de îngrijit, are o personalitate pașnică și arată foarte bine.

Acest pește de apă dulce, care se hrănește pe fundul apei, are un corp lung, subțire, asemănător unei anghile. De asemenea, are o burtă albă și șase mustăți. Ochii sunt negri, iar corpul este roz sau maro cu dungi.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Foto: Canva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *