Găsită la marginea drumului, Bella are nevoie urgentă de o familie. Noua „chiriașă” din adăpost „este prea simpatică să nu-și găsească locul în sufletul cuiva!”

o catelusa neagra sursa foto: Kola Kariola

La Asociația Kola Kariola, fiecare zi înseamnă o nouă poveste, o nouă viață salvată și o nouă speranță. De această dată este vorba despre Bella, o cățelușă cu ochi mari și blânzi, salvată chiar de la marginea drumului. Cazul ei este o dovadă că, din fericire, mai există oameni care aleg să nu treacă nepăsători pe lângă suferința animalelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Asociația Kola Kariola are o nouă „chiriașă” în adăpost: Bella

Într-o lume în care prea mulți aleg să întoarcă privirea, fiecare gest de compasiune contează. Fiecare suflet salvat este o victorie împotriva nepăsării. Povestea Bellei începe pe marginea unui drum, cu pași nesiguri și ochi triști. Însă, pentru ea, norocul a venit sub forma unor oameni cu suflet bun, potrivit Kola Kariola.

Deși zgribulită și singură, micuța nu a fost ignorată. Cei care au observat-o s-au oprit, au ridicat-o cu grijă și au dus-o direct la veterinar. Acolo, cățelușa a primit primul vaccin, deparazitare și, poate cel mai important, un nume: Bella. Un nume simplu, dar caracteristic.

Un început timid, dar plin de speranță pentru Bella

Adaptarea la un mediu nou nu este niciodată ușoară pentru un animal care a cunoscut nesiguranța străzii. Dar Bella s-a arătat curajoasă și plină de afecțiune încă din primele clipe. Cu blănița ei pufoasă și privirea blândă, nu a trecut mult până când și-a cucerit îngrijitorii. Acum, tot ce-i mai lipsește este un cămin adevărat și permanent: „Este prea simpatică ca să nu-și găsească locul în sufletul cuiva!”, scriu cei de la Asociația Kola Kariola.

o catelusa neagra
sursa foto: Kola Kariola

Blândă, curajoasă și dornică de iubire

În ciuda începutului dificil, Bella este o cățelușă incredibil de blândă. S-a acomodat rapid în grija voluntarilor de la Asociația Kola Kariola, deși nu e ușor să treci de la pericolele străzii la un spațiu complet nou. Cu toate acestea, patrupeda a arătat că este curajoasă și recunoscătoare pentru orice gest de afecțiune și pare să înțeleagă că oamenii din jurul ei îi vor binele. Este potrivită atât pentru familiile active, cât și pentru persoanele care caută un companion liniștit.

Bella are nevoie de o familie

Asociația Kola Kariola lansează un apel către toți iubitorii de animale: Bella are nevoie repede de o familie sau de un foster care să-i ofere adăpost și dragoste până la găsirea unui cămin definitiv. Este prea simpatică, prea bună și prea dornică de iubire ca să nu își găsească un loc în casa cuiva.

Fosterul este un pas cheie în procesul de recuperare al oricărui animal salvat. Ajută nu doar la socializare și acomodare, ci și la descoperirea personalității animalului, un element necesar în găsirea unei familii potrivite. Iar Bella merită tot sprijinul. Are atât de mult de oferit, încât este imposibil să nu simți o conexiune cu ea chiar din primele secunde.

Cum o poți ajuta?

Cererile de adopție sunt așteptate AICI. Fiecare distribuire a poveștii Bellei poate însemna o viață schimbată nu doar pentru ea, ci și pentru omul care o va primi în viața sa. De multe ori, animalele salvate oferă mai multă iubire decât au primit vreodată, iar Bella are multă afecțiune în sufletul ei mic.

Până atunci, Bella așteaptă cu răbdare, încredere și cu ochii mari îndreptați către poartă, poate-poate vine cineva pentru ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *