Invazie de papagali într-un oraș cu 5.000 de locuitori. „Armata” de păsări a ieșit din junglă pentru a se răzbuna că habitatul le-a fost distrus

sursa foto: Pixabay sursa foto: Pixabay

O adevărată „armată” de papagali a ieșit din junglă și a invadat orașul Hilario Ascasubi din Argentina, luându-i pe locuitori prin surprindere. Alungate din habitatele lor naturale, aceste păsări, furioase și neînfricate, au coborât asupra orașului, perturbând grav viața cotidiană, relatează Futurism.

Mii de papagali terorizează un oraș argentinian

Păsările s-au așezat pe cabluri și stâlpi, au mușcat și distrus firele, provocând întreruperi de curent. Altele au zburat în echipă, amintind de raidurile aeriene, ca și cum ar executa un atac bine coordonat. Acești papagali nu mai au nimic de pierdut, căci distrugerea pădurilor le-a forțat să caute refugiu în așezările urbane.

„Dealurile dispar, iar acest lucru îi face să se apropie de orașe pentru a găsi hrană, adăpost și apă”, a spus biologul Daiana Lera, subliniind impactul defrișărilor asupra vieții sălbatice.

Orașul Hilario Ascasubi, cu doar 5.000 de locuitori, este complet depășit de invazia papagalilor, localnicii estimând că există zece păsări pentru fiecare om. „Bombardamentele” cu excremente și zgomotul asurzitor fac viața insuportabilă pentru rezidenți. În plus, papagalii au început să perturbe și comunicațiile.

„Mușcă și distrug cablurile. Apa poate pătrunde în fire când plouă, iar transmisia se întrerupe. Acești papagali ne provoacă zilnic costuri și probleme. E de la sine înțeles că atunci când cade curentul, nu mai există nici radio”, a declarat Ramón Alvarez, jurnalist local la Radio Taxi FM.

Păsările se răzbună pe fondul distrugerii pădurilor

Invazia nu este o problemă nouă. A început în urmă cu câțiva ani, dar a devenit tot mai gravă. Vara, papagalii migrează spre regiunile muntoase din Patagonia, dar în lunile de toamnă și iarnă se stabilesc în oraș, perturbând tot mai mult viața localnicilor.

Distrugerea masivă a pădurilor Gran Chaco din Argentina, una dintre cele mai mari păduri de pe continent, este una dintre principalele cauze ale acestui fenomen. Conform NASA Earth Observatory, aproximativ 20% din pădurile Gran Chaco au fost defrișate și transformate în terenuri agricole în perioada 1985-2013.

„Trebuie să începem să restaurăm mediile noastre naturale. Dar până atunci, trebuie să ne gândim la strategii care să ne permită să trăim împreună într-un mod cât mai armonios posibil în orașele noastre”, avertizează Lera.

Încercările locuitorilor de a alunga păsările cu zgomote puternice sau lasere au eșuat. Papagalii se întorc mereu, deoarece nu au unde să se întoarcă, fiind o condamnare clară a distrugerii mediului din Argentina.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *