Patru pisici, Năsuca, Maya, Stitch și Denisa, le bucură zilnic inimile vizitatorilor unor librării din Constanța, Galați și Sibiu. Adoptate de librari, micuțele feline se afișează la vitrinele librăriilor, se joacă printre rafturi, mai deschid câte o carte cu lăbuțele și se lasă mângâiate, doar când vor ele, de clienți.
Năsuca, vedeta de la Prăvălia cu Cărți
Dacă ajungeți vreodată la Prăvălia cu Cărți din Constanța, nu trebuie să o ratați pe Năsuca, o blănoasă gri care vă va cuceri instantaneu. A ajuns la librărie în 2015, pe când avea doar 7 luni. Era timidă și de multe ori se ascundea ca să se ferească de privirile curioase.
Mângâierile și atenția primită din partea cititorilor au făcut-o mai îndrăzneață, iar treptat a ajuns să apere librăria de alte pisici, câini, pescăruși sau porumbei care treceau prin zonă. În perioada de împerechere, Năsuca dispărea cu zilele, pentru că nu era sterilizată, și sute de oameni se mobilizau ca să o găsească și să o aducă în siguranță la librărie.
O astfel de aventură a Năsucăi a fost povestită pe Facebook chiar de către reprezentanții librăriei.
„După cum v-am povestit, Năsuca a fost plecată mai bine de două săptămâni. Astăzi am aflat pe unde a umblat și ce a făcut. Noi ne-am gândit că și-a făcut turul zonei sau chiar al orașului, asa cum a mai făcut-o. La un moment dat a fost și prin Tomis Nord. Pleca în plimbare sau după cotoi. Acum câteva luni am castrat-o și ne-am închipuit că o să se potolească, dar cu această ocazie ea a trecut la un alt nivel. A venit un cuplu de oameni la a doua tinerețe care ne-au povestit că au plecat pe un traseu în țară sa ducă marfă. S-au urcat în dubiță și au plecat. După câteva ore de condus, constată cu surprindere că în mașină au un autostopist ilegal: Năsuca. Au recunoscut-o pentru că oamenii stau pe lângă prăvălie. La una dintre opririle lor de pe traseu într-o benzinărie, Năsuca se dă jos și începe sa exploreze zona. Este atacată de o haită de câini, se apară atacând dulăul alfa după care se refugiază în mașină. Interesant a fost faptul că a intrat în mașina ei, în condițiile în care în parcare erau mai multe mașini cu ușile deschise. Și-au continuat drumul, au ajuns la destinație unde a petrecut câteva zile, după care cu aceeași oameni minunați s-a întors acasă. Și uite așa, Năsuca și-a extins zona pe care a vizitat-o până spre Iași”.
Maya și Stitch, pisicile-librar din Galați
Și librăria Humanitas din Galați are propriile sale vedete: Maya și Stitch. Sunt două simpatice pisici care se plimbă toată ziua printre cărți și au ajuns astfel să fie imaginea librăriei.
Maya a ajuns la librărie în 2019, după ce a fost găsită sub o mașină, într-o parcare din Galați. Librarii îi spun mai în glumă, mai în serios „șefa”, pentru că nimic nu se întâmplă în librărie fără știrea ei. Când se plictisește, pleacă la o plimbare prin cartier și se întoarce după câteva ore.
Fratele său prin adopție, Stich, a ajuns la librărie un an mai târziu și nu pierde nicio ocazie ca să-și enerveze sora. I se spune „„Domn’ Director” pentru că are mereu o atitudine relaxată. Cine trece pe la Librăria Humanitas din Galați nu trebuie să rateze ocazia să le mângâie pe Maya și Stitch sau pur și simplu să se bucure de prezența lor când caută o carte bună printre rafturi.
Denisa, pisica-aristocrată de la Humanitas Sibiu
Librăria Humanitas din Sibiu are, la rândul ei, propria vedetă. Este vorba despre Denisa, o blănoasă plină de personalitate. Este mereu extrem de curioasă, studiază mereu cărțile de pe rafturi și oamenii din librărie.
Nu se lasă mângâiată din prima, deși mieunatul ei vesel atrage imediat vizitatorii librăriei. Cine încearcă cu tot dinadinsul să îi atingă blănița, e posibil să se aleagă cu o mușcătură. Dacă simte nevoia de afecțiune, vine singură la mângâiat, așa că trebuie să aveți răbdare.
Denisa a fost a unei sibicience care locuiește la câteva case de librărie, dar blănoasa nu a mai vrut să revină la stăpâna ei.
„Când am cunoscut-o era pe stradă. I-am adus mâncare, apoi a început să vină în librărie, era curioasă, venea până jos, apoi ieșea și tot așa până când a ajuns ca seara să nu mai vrea să plece. Am hotărât să o ținem aici, colega mea a dus-o la veterinar, i-a făcut deparazitarea, urma să îi facem și sterilizarea, dar între timp a apărut o doamnă care ne-a spus că e pisica ei. A fost o dramă, cel puțin pentru mine, pentru că eram deja obișnuită cu ea, de o lună jumătate stătea la noi. A venit și ne-a luat-o, dar ne-a spus că dacă nu vrea să stea pisica la ea, ne-o aduce înapoi. A doua zi, de dimineață, la 9,30, ne-am trezit cu ea la ușă, ne aștepta să îi deschidem”, a povestit Nicoleta, o angajată a librăriei, potrivit turnulsfatului.ro.
„E foarte fain cu o pisică în librărie, îți ia din griji, te relaxează”, spune Nicoleta. Din când în când, Denisa deschide cu lăbuța câte o carte, de parcă ar vrea să citească. E deja vedetă, dar librarii au avut și probleme cu ea.
„La început a fost groaznic o perioadă, pentru că se așeza în vitrină și toți trecătorii băteau în geam la ea”, își amintește Nicoleta.
Numele micuței feline vine de colecția Raftul Denisei. „Înainte de prima vizită la veterinar, mai aveam câteva ore până la programare și nu aveam un nume pentru ea. Noi o strigam Pisica. Una din prietenele mele din clubul de carte ne-a întrebat de ce nu îi punem numele Denisa. Mi s-a părut ciudat, de ce să punem nume de om unei pisici, nu e bine. Dar mi-a spus „păi nu aveți voi în librărie colecția Raftul Denisei?”. Așa a și rămas, dar îi spunem Deni. Băieții chiar se amuzau pe tema asta, pentru că seara când o strigau să intre în librărie, înainte de închidere, era ciudat să înceapă să strige pe centru Denisa! Denisa! Și vreo patru fete să răspundă la apel”, a povestit cu umor Nicoleta.
Locul preferat al Denisei este tejgheaua de la intrare, acolo unde face cunoștință cu clienții, dar de multe ori merge în vitrină, spre deliciul trecătorilor. Când este plictisită sau nu are chef de atenție, se ascunde printre cărți sau se duce în spatele librăriei.