Pericolul din locuință: Ce se întâmplă dacă pisica sau câinele mestecă o baterie?

Foto: Canva Foto: Canva

Poate părea surprinzător, dar bateriile rătăcite prin locuință pot reprezenta surse atractive de distracție pentru animalele de companie. Din păcate, ele pot reprezenta un risc major pentru sănătatea animalelor atunci când sunt ronțăite sau înghițite. În astfel de situații, substanțele alcaline sau acide din interiorul bateriei pot pătrunde în cavitatea bucală sau în alte zone ale tractului digestiv, provocând leziuni severe, potrivit PetPoisonHelp.

Cele mai frecvent întâlnite tipuri de baterii implicate în astfel de incidente sunt cele alcaline de tip uscat (precum bateriile de 9 volți, D, C, AA, AAA) și bateriile plate, de tip buton– inclusiv cele cu litiu. Acestea din urmă prezintă un pericol notabil din cauza riscului crescut de arsuri și perforații.

În cazul ingerării sau perforării unei baterii, animalului i se poate acorda primul ajutor înainte de a consulta specialistul, fiind atenți la următoarele aspecte:

  1. Se recomandă clătirea imediată și atentă a cavității bucale cu apă călduță (nu fierbinte), timp de 15 – 20 de minute.
  2. Nu se recomandă inducerea vărsăturii, întrucât poate agrava leziunile deja produse la nivelul esofagului.
  3. Este absolut necesară prezentarea de urgență la un cabinet veterinar, chiar dacă semnele clinice nu sunt imediate – în multe cazuri, leziunile orale apar la câteva ore după incident.

Câteva semne care pot indica ingerarea sau perforarea unei baterii ar putea fi:

  • Hipersalivație
  • Durere orală evidentă
  • Scărpinat sau frecare a botului cu labele
  • Vărsături
  • Pierderea apetitului
  • Dificultăți la înghițire
  • Arsuri vizibile în cavitatea bucală
  • Disconfort abdominal
  • Febră

Pentru a preveni astfel de accidente, este esențial ca bateriile – fie ele uzate sau noi – să fie păstrate într-un loc inaccesibil animalelor de companie. De asemenea, este recomandat să verificați periodic jucăriile electronice, telecomenzile, dispozitivele medicale sau alte obiecte care conțin baterii, pentru a vă asigura că nu au semne de deteriorare.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Foto: Canva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *