Psihologie canină: Există diferențe între masculi și femele când vine vorba de temperament și personalitate?

Doi câini, unul alb și unul negru, se joacă în parc. Sursa foto: Pexels

Când vine vorba despre câini, unii dintre noi ne punem această întrebare: care este diferența dintre o femelă și un mascul? Desigur, despre câini știm că sunt cei mai buni prieteni ai omului, însă poate influența sexul animalului conviețuirea cu omul?

Într-un interviu pentru PetBook, psihologul canin Marc Ebersbach explică faptul că ar trebui să privim situația astfel: „Pornim de la înțelegerea socială tradițională a sexelor în acest caz. Femela este responsabilă de creșterea puilor, în timp ce masculul este responsabil cu protecția teritoriului. Altfel spus, vorbim despre împărțirea rolurilor, care poate fi transferată în conviețuirea cu noi, oamenii”.

Rasa din care face parte câinele poate influența comportamentul acestuia: Există unele femele mai agresivă decât masculi, în funcție de rasă

Totuși, psihologul canin Marc Ebersbach subliniază că trebuie făcută și o distincție între caracterul câinelui și trăsăturile tipice rasei.

„Există diferențe: cunosc câini masculi care sunt extrem de sensibili și afectuoși și femele care au o personalitate îndrăzneață și curajoasă. Aici intervine personalitatea, indiferent de gen”, explică Marc Ebersbach.

Când vine vorba de rasa câinelui, psihologul canin spune că „putem spune că femelele unei rase pot fi poate chiar mai agresive decât masculii altei rase”.

Nu numai Marc Ebersbach a observat acest lucru, ci și dresoarea de câini Andrea Stelzig: „Există două rase la care, din experiența mea, diferența dintre masculi și femele este foarte mare. La nicio altă rasă nu am observat acest lucru atât de accentuat ca la Magyar Vizsla și Weimaraner. Mai ales la Vizsla, diferența între mascul și femelă este cu adevărat semnificativă”.

„Femelele Vizsla sunt adesea supuse, sensibile, afectuoase și au o dorință mare de a-și mulțumi stăpânul. Masculii, în schimb, sunt dominanți, puternici și manifestă multă fermitate”, mai spune dresoarea.

Sănătatea mintală joacă și ea un rol în comportamentul câinilor

Însă, nu trebuie să neglijăm un aspect foarte important chiar și în cazul animalelor de companie: sănătatea mintală.

„Până acum am vorbit despre comportamente ale câinilor cu un psihic sănătos: nu suferă de stres și se comportă normal în medii normale, în cadrul unei interacțiuni firești cu omul sau alte animale”, a menționat psihologul canin.

Totuși, ca și în cazul oamenilor, există și animale care suferă de stres.

„Un câine mascul care nu este stresat psihic poate fi mult mai relaxat decât o femelă care este stresată”, adaugă psihologul canin.

Rasa, mediul de viață și starea sănătății influențează comportamentul unui câine

Este important să nu pierdem din vedere imaginea de ansamblu: educația, socializarea, rasa și personalitatea unui câine joacă un rol esențial în comportamentul acestuia.

Așadar, deși atunci când privim câinii îi vedem într-adevăr pe cei mai buni prieteni ai omului, trebuie să-i tratăm și pe aceștia ca pe fiecare individ în parte, în funcție de mediul în care trăiesc, oamenii cu care interacționează și în funcție de sex: femelă sau mascul.

În funcție de rasă, putem avea de-a face cu femele mai agresive decât alți câini din alte rase. Sau, cazul clasic, femela este blândă și iubitoare în timp ce masculul știe că trebuie să fie pregătit oricând să-și protejeze familia.

În funcție de mediul în care trăiesc, putem avea de-a face cu câini stresați și agresivi – fie femelă, fie mascul. Sau putem fi întâmpinați de câini sănătoși dacă cresc într-un mediu prielnic alături de familii iubitoare.

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *