În 2025, încă mai sunt români care taie urechile și coada câinilor pentru aspect, deși legea interzice clar această practică. Încălcarea ei se pedepsește cu până la 3 ani de închisoare!

cane corso caine negru Sursa foto: Freepik / wirestock

Considerată la un moment dat o necesitate pentru câinii de vânătoare, iar apoi o modalitate de “nfrumusețare”, practica de a tăia urechile și coada câinilor proveniți din anumite rase s-a dovedit a fi o barbarie, o modalitate prin care animalele erau chinuite și a fost interzisă. Astfel, se consideră maltratare, iar cei care sunt găsiți vinovați comit o infracțiune și sunt pedepsiți cu amendă penală sau chiar cu închisoare, de la 6 luni la 3 ani.

Un bărbat din Ilfov, dosar penal

Nu mai departe de săptămâna trecută, polițiștii, împreună cu reprezentanții de la Protecția Animalelor Ilfov, au descoperit într-o curte din orașul Pantelimon un câine din rasa Cane Corso ale cărui urechi și coadă erau tăiate. Proprietarului i-a fost întocmit dosar penal și urmează să răspundă în fața legii.

“De ce să simțim nevoia să schimbăm aspectul câinelui nostru? Noi schimbăm la noi ce vrem, dar de ce să decidem noi pentru alte ființe? Din punctul meu de vedere, e o chestiune superficială, care spune multe despre modul nostru de gândire. Trebuie să evoluăm, să ne acceptăm. Câinii sunt frumoși așa cum sunt. Punct. E frustrant și revoltător că, deși avem lege clară, sunt medici veterinari care fac și încurajează treaba asta. E nevoie masiv de campanii de informare și educare”, a declarat pentru Pets&Cats Hilde Tudora, directorul Protecției Animalelor Ilfov.

Medicii veterinari dezaprobă această practică

Dincolo de durerile pe care o asemenea operațiune le provoacă, urechile și coada au rolul lor bine defint. De pildă, coada câinelui este un element care îl ajută la păstrarea echilibrului și schimbarea direcției de mers în fugă.

Oamenii, încurajați să sesizeze astfel de practici

“Legea protecției animalelor e clară. Nu e loc de interpretare. Bună sau rea, ea există și prevede pedepse. Dacă vedem un câine cu urechile tăiate ori cu coada tăiată, trebuie să sesizăm poliția. Având în vedere că nu vorbim de o urgență, această faptă se sesizează online”, a declarat pentru Pets&Cats Georgiana Bogasievici, consilier juridic la Protecția Animalelor Ilfov.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Freepik / wirestock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *