Lumina Paștelui aduce o atmosferă specială în case, însă pentru cei care au animale de companie, lumânările pot însemna și un pericol, mai ales pentru că acestea sunt, în mod natural, curioase, potrivit ASPCA.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Un obiect nou, care pâlpâie sau miroase interesant, le poate atrage imediat atenția animalelor. Din păcate, această curiozitate poate fi un risc. În plus, nu doar flacăra în sine este o problemă: multe lumânări decorative din comerț sunt parfumate, iar acești vapori conțin adesea uleiuri esențiale precum lavandă, eucalipt sau citrice.
Deși plăcute pentru noi, aceste substanțe pot fi toxice pentru animalele de companie, mai ales pentru pisici. Inhalarea vaporilor poate duce la iritații respiratorii, strănut, tuse sau lăcrimare.
Cum îți protejezi animalul în perioada Paștelui?
Pentru a evita astfel de situații neplăcute, e recomandat ca lumânările aprinse să nu fie lăsate niciodată nesupravegheate. Dacă ai animale prin casă, încearcă să le amplasezi pe suporturi stabile, la o înălțime la care acestea să nu poată ajunge. Iar dacă vrei să elimini complet riscul, poți opta pentru lumânări cu LED – arată aproape la fel, dar sunt complet sigure.
Ce faci dacă animalul s-a ars sau a fost expus la fum?
- Stinge imediat flacăra și îndepărtează animalul din zona periculoasă.
- Dacă are arsuri vizibile sau semne de disconfort, mergi de urgență la medicul veterinar.
- Nu aplica cremă, gheață sau ulei pe zonele afectate fără recomandare medicală.
- Dacă a inhalat fum sau parfumuri puternice, urmărește simptome precum:
- Tuse
- Strănut repetat
- Lăcrimare, salivare excesivă
- Lipsa poftei de mâncare
- Dificultăți de respirație
În aceste cazuri, este important să mergi imediat la veterinar.

Foto: Canva





