Nutrimax, producător de hrană uscată pentru animale, vrea să intre pe piața din România. Ce planuri are compania georgiană

Fabrica de hrană pentru animale de companie - Nutrimax. Sursa foto: Nutrimax

România continuă să atragă atenția marilor jucători din industria pet food, iar cel mai recent exemplu este Nutrimax, un producător de hrană uscată pentru animale de companie din Georgia. Compania a anunțat că vizează România ca parte importantă a planului său de extindere internațională și este în căutarea unui partener local pentru distribuirea produselor sale, notează Profit.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

De ce este România o piață atractivă pentru Nutrimax

Interesul Nutrimax pentru piața românească vine pe fondul creșterii constante a numărului de animale de companie. Potrivit estimărilor, în România sunt îngrijite aproximativ 9 milioane de câini și pisici, ceea ce face ca cererea de hrană de calitate să fie în continuă expansiune.

Pe lângă dimensiunea pieței, un alt avantaj al României este poziția geografică favorabilă, care permite aprovizionarea rapidă și eficientă de la fabrica Nutrimax din apropierea capitalei Georgiei, Tbilisi.

Cine este Nutrimax și ce oferă

Cu o experiență de peste 15 ani în producția de hrană pentru animale, Nutrimax a început activitatea în domeniul furajelor pentru animale de fermă. În 2023, compania a inaugurat a doua sa unitate de producție, modernă și high-tech, destinată exclusiv hranei uscate pentru câini și pisici, cu o capacitate anuală de până la 25.000 de tone.

Anul trecut, Nutrimax a înregistrat vânzări de aproximativ 29 de milioane de dolari, din care 60% au fost generate pe piața din Georgia, iar restul pe piețele externe precum Armenia, Azerbaidjan, Moldova, Uzbekistan și Kazahstan.

Planurile Nutrimax pentru România

Strategia Nutrimax se bazează pe colaborări cu distribuitori de încredere, care cunosc foarte bine industria pet food și sunt orientați spre dezvoltare. În prezent, compania caută un astfel de partener pentru a introduce produsele sale pe piața din România.

“Întrucât nu am intrat încă pe piață, obiectivul nostru principal este să aducem produsele existente consumatorilor locali. Cu toate acestea, datorită experienței și expertizei noastre vaste în construirea și conducerea unităților de producție, rămânem deschiși posibilității de a înființa unități locale de producție pe piețe cu oportunități promițătoare, inclusiv România”, a declarat pentru Profit.ro Beka Bekaia, Managing Partner Nutrimax.

Sursa foto: Nutrimax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *