Sâmbătă, 4 octombrie, de Ziua Internațională a Animalelor, iubitorii necuvântătoarelor se vor reuni pentru Marșul pentru Drepturile Animalelor organizat de asociația FREE. Cu toții vor mărșălui, din fața Teatrului Național din Capitală spre Piața Victoriei și vor atrage atenția asupra faptului că toate animalele sunt nevinovate și au dreptul la respect și la protecție.
Evenimentul va începe la ora 11. Printre speakerii anunțați să participe se numără și Hilde Tudora, unul dintre cei mai vocali oameni care susține drepturile animalelor și care a reușit să schimbe legi în favoarea necuvântătoarelor.
„Animalele au nevoie de noi, iar noi avem nevoie de o lume mai bună”
Hilde Tudora este șefa Protecției Animalelor Ilfov, o figură prezentă oriunde acolo unde este vorba despre animale și nevoile lor. Sâmbătă, va fi prezentă la Marș alături de Alfie, cel mai bun prieten al ei și va milita pentru o viață mai bună pentru toate necuvântătoarele. Știe că vocea oamenilor contează și că numai împreună se pot mișca lucrurile. A simțit-o de nenumărate ori, când, cu ajutorul oamenilor, a modificat legi, a îmbunătățit proceduri, a demarat proiecte. Totul, pentru bunăstarea animalelor.
„Știu că este frig zilele astea, dar ce înseamnă pentru noi două ore de stat în frig și ce înseamnă pentru animale încă un an de legi proaste, de lipsă de viziune, de lipsă de empatie, de lipsă de bunăstare. Nu e mare lucru pentru noi și avem nevoie. Avem nevoie de legi mai bune, de oameni mai buni, competenți, în sistem, care să se ocupe de animale. Animalele au nevoie de noi, iar noi avem nevoie de o lume mai bună. Mâine, de la ora 11, în Piața Universității, este un marș pașnic. Pentru că asta ne dorim în jurul nostru. Ne dorim respect pentru toate ființele, ne dorim armonie,” a declarat, în exclusivitate, pentru Pets&Cats, Hilde Tudora.
Programul Marșului pentru Drepturile Animalelor
11.00 – întâlnire în parcul TNB
11.30- 12.20 – discursurile speakerilor
12.30-13.30 – deplasare spre Piața Victoriei
13.30-14.00 – adunare în Piața Victoriei

Sursa foto: Free - Freedom and Respect for Every Earthling





