Ana Maria Nemeș, fondatoarea Sirius Animal Rescue: „Un animal trebuie respectat pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce vrei tu să fie” (VIDEO)

Ana Maria Nemeș, fondator Sirius Animal Rescu, alături de câini Sursa foto: Arhiva personală

Ana Maria Nemeș este fondatoarea Sirius Animal Rescue, o organizație dedicată protejării și înțelegerii animalelor. În locul unui adăpost clasic, Ana Maria a creat Trinity, un centru de etologie aplicată, unde se dezvoltă inteligența emoțională prin joc și comunicare om–animal. Cu peste opt ani de activitate și trei ani de Federație pentru Drepturile Animalelor Transilvania, ea a construit o adevărată mișcare pentru respectul față de ființele necuvântătoare.

Conexiunea cu câinii a venit cu mine

Reporter: Ai spus că ai avut mereu o conexiune specială cu câinii. Cum a început această legătură?

Ana Maria Nemeș: Toată viața am avut o conexiune specială cu câinii. Am stat la bloc, în Cluj-Napoca, în Mănăștur, unde nu puteai avea animale. Așa că evadarea la țară, la bunici, a fost locul unde s-a creat legătura reală. Nu a trebuit s-o descopăr, a venit cu mine – o comunicare directă, fără critică, fără judecată. Era ca și cum făcea parte din mine.

Am vrut să fug în pădure și să trăiesc simplu

Reporter: Cum ai ajuns să te muți în natură și să începi o viață diferită de cea urbană?

Ana Maria Nemeș: În 1997 eram la Florența, la Universitatea de Economie și Comerț. După trei ani, am înțeles că societatea umană e piramidală — cineva te împinge în sistem. Apoi am încercat altă facultate, cea de psihologie – aceeași poveste. Nu mai era pragmatismul de la economie, dar acolo era prea mult flower power. Nu mi s-a părut corect. Un an după aceea, am zis că vreau să merg în pădure, să stau separat, să colapseze cumva sistemul. I-am spus soțului meu, Jimmy – suntem împreună de 32 de ani și fără el nu reușeam, așa că îi mulțumesc pentru tot – că vreau să stăm în pădure, iar în 1999 a murit bunica lui și am moștenit o căsuță și un petic de pădure la Făget. Acolo a început totul. Acum suntem cu Trinity la Căpușu Mic.

Steaua Sirius mi-a dat numele

Reporter: Cum a apărut ideea Sirius Animal Rescue?

Ana Maria Nemeș: După 17 ani de Italia, am văzut un câine lovit pe marginea autostrăzii, lângă Cluj. Nu l-a căutat nimeni, timp de patru zile era tot acolo, stăpânul lui nu l-a căutat deloc. Poliția, dacă vede un cadavru de 40 de kg, nu face nimic. Cum ți se pare normal să ai un cadavru de câine și tu să nu faci nimic? Nu este loc pe autostradă între Cluj și Sibiu să nu miroasă a cadavre. Am mers zilnic, el era tot acolo și mi-am zis: „Băi, chiar nu interesează pe nimeni?” A fost un șoc. De aici a venit și ideea. La finalul lui 2016 aveam deja 11 câini adoptați. Într-o noapte, privind constelația Orion și steaua Sirius, am zis: „Asta e, am numele.” Am renunțat la confortul meu și am mers mai departe.

Am pornit cu trei oameni și o idee

Reporter: Cum s-a născut ONG-ul Sirius Animal Rescue?

Ana Maria Nemeș: M-am dus la nepoata mea, Miha, și i-am zis: „Hai să facem!” Pe 3 martie am semnat actele. Eram trei persoane: Mihai, fratele ei, Miha și eu. Așa am făcut ONG-ul, după experiența altora, dar cu dorința de a construi un sistem funcțional pentru societate, nu doar un loc de salvare.

80% dintre câinii salvați sunt femele. Sterilizarea e vitală

Reporter: Ce ai descoperit în primii ani de activitate?

Ana Maria Nemeș: În primii doi ani am cules date – la propriu și la figurat. Am luat câini din stradă, din rural și urban. 80% erau femele. Oamenii se sperie de ideea că „fată” și omoară puii sistematic. Așa am înțeles că sterilizarea e imperios necesară la nivel de țară, nu doar în Cluj – în toată țara.

Floreștiul – prima campanie publică de sterilizare

Reporter: Cum ai început colaborarea cu autoritățile?

Ana Maria Nemeș: În 2020 am mers la Primăria Cluj, dar mi s-a spus că „nu se poate”. Apoi l-am cunoscut pe Bogdan Pivariu, primarul din Florești, veterinar de profesie. Am discutat, și în 2021 Floreștiul a făcut prima campanie de sterilizare pe bani publici. A fost un moment istoric. Mai târziu am mers la Consiliul Județean Cluj, unde am găsit deschidere și am început pas cu pas. În timp, m-am întors la Primăria Cluj și am discutat cu Emil Boc. Cert este că prin perseverență am reușit să ajungem la o colaborare cu aceste instituții, dar e nevoie de răbdare, timp și perseverență.

Am returnat câinii de luptă abuzatorilor. A fost greu de suportat

Reporter: Ai avut și experiențe dificile, cum a fost cazul câinilor de luptă din anul 2022. Ce s-a întâmplat acolo?

Ana Maria Nemeș: În 2022, CJ Cluj ne-a cerut ajutorul pentru acei 59 de câini de luptă, crescuți și antrenați să se omoare între ei. Cel mai bine cotat câine – campionul – era evaluat la 1,5 milioane de euro, alții la 800 de mii de euro. Luptele se dădeau live, iar pariurile ajungeau și la 15 mii de euro pe câine. 11 oameni au fost arestați, alții au primit control judiciar, iar în 2023 am dat câinii înapoi la agresori. Două complete de judecată au dat aceeași sentință: returnarea animalelor. E ceva greșit. Am returnat câinii unui grup infracțional, deși erau folosiți la lupte. Ce să mai spui? Nu comentăm deciziile instanțelor, dar e ceva greu de suportat.

Am creat Federația pentru Drepturile Animalelor Transilvania

Reporter: Cum a luat naștere Federația pentru Drepturile Animalelor Transilvania?

Ana Maria Nemeș: Am înțeles că trebuie să ne unim. Așa a apărut Federația — cinci ONG-uri din Cluj, oameni care lucrează efectiv cu animalele. Avem aceeași viziune, dar fiecare are experiența sa. Împreună am reușit să convingem Consiliul Județean că prevenția, prin sterilizare, e cheia.

Trinity – un spațiu unde animalul e fericit, nu închis

Reporter: Ce înseamnă pentru tine Trinity și de ce spui că nu e un adăpost?

Ana Maria Nemeș: Trinity nu e un adăpost, e un centru de etologie aplicată. Dezvoltăm inteligența emoțională prin joc, prin interacțiune pozitivă om–animal. Ca să ajungi aici, animalul trebuie să fie fericit. Nu e o carceră, e un spațiu în care se simte bine, cu serotonină ridicată și cortizol redus.

Nu inventăm nimic, doar simțim și recunoaștem valorile adevărate

Reporter: Care e viziunea ta pentru viitorul relației om–animal în România?

Ana Maria Nemeș: Un animal trebuie respectat pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce vrei tu să fie. Avem nevoie de educație, de responsabilitate și de centre care unesc știința și empatia. Nu inventăm nimic, doar simțim și recunoaștem valorile adevărate. 

În concluzie

După opt ani de Sirius și trei ani de Federație, Ana Maria Nemeș și echipa sa au reușit să implice autoritățile, au deja șapte UAT-uri care sterilizează masiv, să creeze campanii publice de sterilizare și să construiască un model de respect reciproc între om și animal. Trinity nu este un adăpost, ci un simbol al armoniei, al înțelegerii și al echilibrului.

Citește și:

Ora cu şi pentru animale – opţional şi la grădiniţă. Preşedintele CJ Ilfov: ”Am depus programa şcolară pentru aprobare”

Taxele pentru îngrijirea animalelor în Marea Britanie cresc pe măsură ce serviciile se diversifică

  • Ioana Cosma a intrat în presă în 1994, activând la televiziunea locală NCN Cluj, apoi s-a transferat la Pro TV - unde timp de 28 de ani a fost reporter, redactor și realizator de emisiuni. A realizat în decursul timpului mii de emisiuni live și a transmis de la unele dintre cele mai mari evenimente sportive și nu numai. Mare iubitoare de animale, Ioana salvează și militează pentru respect pentru necuvântătoare. Colaboararea cu Pest&Cats a început-o din prima zi de existență a site-ului. E mândră că are acasă 5 căței și 3 pisici - care îi fac viața mai frumoasă.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Arhiva personală

By Ioana Cosma

Ioana Cosma a intrat în presă în 1994, activând la televiziunea locală NCN Cluj, apoi s-a transferat la Pro TV - unde timp de 28 de ani a fost reporter, redactor și realizator de emisiuni. A realizat în decursul timpului mii de emisiuni live și a transmis de la unele dintre cele mai mari evenimente sportive și nu numai. Mare iubitoare de animale, Ioana salvează și militează pentru respect pentru necuvântătoare. Colaboararea cu Pest&Cats a început-o din prima zi de existență a site-ului. E mândră că are acasă 5 căței și 3 pisici - care îi fac viața mai frumoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *