O destinație celebră de vacanță din Europa, amendată drastic de UE din cauza țestoaselor. Ce acuzații i se aduc Greciei

O destinație celebră de vacanță din Europa, amendată drastic de UE din cauza țestoaselor. Ce acuzații i se aduc Greciei FOTO Freppik

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a sancționat dur Grecia cu o amendă de 5,5 milioane de euro, alături de penalități zilnice de 12.500 de euro, pentru nerespectarea unei hotărâri din 2014 privind închiderea și reabilitarea unei gropi ilegale de gunoi aflate în insula Zakynthos, în inima unui parc marin protejat. Zona este un habitat pentru broasca țestoasă marină Caretta caretta, specie pe cale de dispariție.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Bilă neagră de la UE pentru Grecia

Depozitul de deșeuri vizat de sancțiune se află în Parcul Marin Național Zante, o zonă de o importanță ecologică deosebită. Aici își depun ouăle broaștele țestoase marine Caretta caretta, una dintre cele mai vulnerabile specii ale ecosistemului mediteranean.

Parcul găzduiește aproximativ 1000 de cuiburi de țestoase în fiecare sezon de reproducere. Zone precum Laganas și Gerakas, recunoscute pentru plajele spectaculoase și turismul intens, sunt în același timp și spații protejate, cu acces restricționat în anumite perioade pentru a nu deranja procesul de depunere a ouălor, transmite Terra Daily.

Un conflict nerezolvat între turism și protejarea naturii

Deși Zakynthos atrage anual sute de mii de turiști, coexistența dintre turismul de masă și conservarea mediului rămâne extrem de fragilă. Curtea de Justiție a UE consideră că groapa de gunoi din Grecia este un pericol grav pentru sănătatea oamenilor și mediu, fiind supraîncărcată, prost gestionată și situată într-o zonă de maximă sensibilitate ecologică.

Grecia ignoră hotărârea din 2014

Această situație nu este nouă. În anul 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o primă hotărâre oficială, prin care obliga Grecia să închidă și să reabiliteze depozitul de deșeuri. Cu toate acestea, în ciuda deciziei și a presiunilor constante din partea Comisiei Europene, autoritățile elene nu au luat măsurile necesare pentru a remedia problema.

Între 2014 și 2023, Bruxelles a trimis numeroase avertismente oficiale, culminând cu două scrisori de punere în întârziere (în 2017 și 2024). Niciuna dintre acestea nu a condus la o acțiune concretă.

În lipsa oricărui progres, Comisia Europeană a sesizat din nou Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a decis să sancționeze financiar Grecia. Potrivit deciziei CJUE, Grecia „nu a elaborat un plan de dezvoltare pentru continuarea exploatării acestei gropi de gunoi în conformitate cu cerințele legislației europene și nici nu a dezafectat această groapă de gunoi”.

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

FOTO Freppik

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *