Săptămâna lui Moş Nicolae şi magie de sărbători la Grădina Zoologică Târgu Mureş

gradina zoologica sursa foto: Pexels

Grădina Zoologică din Târgu Mureş anunţă cu bucurie începerea sezonului de sărbători. În acest an, între 30 noiembrie şi 6 decembrie, organizăm evenimentul “Săptămâna lui Moş Nicolae”, având ca scop cultivarea generozităţii şi a dragostei faţă de animale. În plus, vom inaugura “Cărarea Luminii” şi vom prezenta noile noastre animale !

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Sezonul sărbătorilor începe pe 30 noiembrie cu inaugurarea festivă a Cărării Luminii şi aprinderea primei lumânări de Advent. Cărarea Luminii va putea fi vizitată zilnic, începând cu ora 16:00, până la sfârşitul vacanţei de iarnă, oferind o experienţă de neuitat vizitatorilor, transmite Agerpres.

Mesajul central al săptămânii este că a dărui aduce la fel de multă bucurie că a primi. Copiii şi familiile pot aduce nu doar scrisori, ci şi mici atenţii pentru animale. Aşteptam cadouri simbolice pentru animale, desene, jucării de plus, dar şi mere sau morcovi în cutia Moşului. Cutia poştală a lui Moş Nicolae este pregătită pentru ca cei mici să îşi lase scrisorile adresate Moşului.

La Căsuţa lui Moş Nicolae, ajutoarele Moşului îi aşteaptă pe copii cu momente tematice pentru a-i ajuta să scrie scrisorile, să aşeze scrisorile şi cadourile în cutii şi să se fotografieze cu vizitatorii, sau chiar să le spună povesti despre Moş Nicolae.

Participanţii la sesiunea foto vor primi gratuit o fotografie tipărită. Pe parcursul săptămânii, copiii care ne vizitează vor primi mici cadouri şi surprize. Tot aici va fi amplasat un afiş mare pe care copiii cuminţi pot pune stampile, astfel încât Moşul să ştie că este aşteptat.

Program detaliat şi prezenţa spiriduşilor

30 noiembrie (Duminică): Deschidere oficială, aprinderea lumânării de Advent şi inaugurarea Cărării Luminii. Ajutoarele Moşului şi şedinţe foto: 15:00-17:00.

1 decembrie (Luni) – Ziua Naţională a României: Ajutoarele Moşului şi şedinţe foto: 13:00-17:00.

2-3 decembrie (Marţi-Miercuri): Prezenţa ajutoarelor Moşului: 14:00-16:00. Fotografii doar cu programare prealabilă.

4 decembrie (Joi): Ajutoarele Moşului: 10:00-16:00. Şedinţe foto: 10:00-17:00.

5 decembrie (Vineri): Ajutoarele Moşului: 14:00-16:00. Şedinţe foto: 10:00-17:00.

Şi în acest an, Grădina Zoologică funcţionează ca punct de colectare în cadrul campaniei “Shoebox”, pentru a ajuta copiii nevoiaşi. Cine doreşte, poate aduce aici cutii de pantofi frumos împachetate, conţinând alimente neperisabile, jucării şi cadouri pentru copiii defavorizaţi. Vă rugăm să menţionaţi pe cutie vârsta şi genul copilului căruia îi este destinat cadoul.

Program festiv – 6 Decembrie

Pe 6 decembrie, îi aşteptam pe vizitatori cu un program festiv:

13:00: Sosirea lui Moş Nicolae la poarta Grădinii Zoologice, însoţit de alaiul său (spiriduşi, animale).

După primirea de către primar, alaiul se va deplasa către Căsuţa lui Moş Nicolae, unde Moşul va vedea stampilele adunate şi va asculta poezii şi cântece.

14:00: Spectacolul Teatrului pentru Copii şi Tineret Ariel la Amfiteatrul de la Casa Maimuţelor.

După spectacol Moş Nicolae va porni într-un tur simbolic prin Grădina Zoologică pentru a oferi cadouri animalelor. În timpul plimbării, vor avea loc şase sesiuni de hrăniri publice: la casa maimuţelor, la casa tropicală, la elefanţi, la cerbi, la pecari şi la suricate.

Animale noi la Zoo

Moş Nicolae va face o vizită specială şi la noile noastre animale. Pentru a-l impresiona şi pe Moş, în această toamnă am adus peste 100 de animale noi, îmbogăţindu-ne colecţia cu 10 specii noi.

Noii locatari au sosit de la grădini zoologice din următoarele ţări: Ungaria, Slovenia, Italia, Elveţia, Olanda, Danemarca, dar câteva exemplare au venit şi din ţară.

Specii noi (în total 10 specii, 31 exemplare): castor 2 ex., anaconda 2 ex. (verde şi galbenă), lopătar alb 3 ex., piton: 3 ex. (piton tigru, piton regal, piton cu coadă scurtă), broască ţestoasă cu africană pintenată  4 ex., kookaburra râzătoare 1 ex., papagal agapornis10 ex., tragopan: 1 ex., antilopă cal 1 ex., porumbel cu coronă 4 ex.

Noi exemplare la speciile deja existente (în total 15 specii, 78 exemplare): capră ibex 3 ex., cămilă 2 ex., maimuţă păianjen 2 ex., ibis roşu 10 ex., buhă mare 10 ex., suricată 4 ex., mara mare 1 ex., lemur cu coadă inelată 1 ex., alpaca 1 ex., caiman 1 ex., liliac frugivor 30 ex., papagal eclectus 4 ex., cacadu roz 6 ex., leopard nord-chinezesc 1 ex., ren 3 ex.

La organizarea transporturilor de animale, luăm întotdeauna în considerare lista animalelor oferite de grădinile zoologice europene, dar şi posibilităţile şi nevoile noastre. Aducem animale noi doar dacă avem padocuri adecvate pentru ele, iar în selecţia lor ţinem cont adesea de modul lor de viaţă în natură.

Încercăm să prezentăm speciile care trăiesc în grupuri mari în natură într-un număr cât mai mare şi la noi.

sursa foto: Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *