Sursa foto: Arhiva personală
Când viața de student se încarcă cu teme, proiecte și planuri de viitor, un suflet blănos poate face diferența între stres și liniște. Lucky, un Cocker Spaniel Englez de aproape șase ani, a fost martor al fiecărei etape importante din viața Carinei Andreea Stan-Trică, studentă în anul III la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea filologie spaniolă-engleză. Alături de ea încă de la sfârșitul clasei a IX-a, Lucky nu este doar un animal de companie, ci un partener de viață, care a învățat-o ce înseamnă răbdarea, responsabilitatea și iubirea necondiționată.
Interviu în exclusivitate cu Carina: ,, Ca tineri, avem datoria să fim conștienți că această decizie presupune timp, răbdare și asumare, nu doar entuziasm‘’
Reporter: Când te uiți la Lucky astăzi, ce simți știind că a crescut lângă tine în toți acești ani și că a fost martor la toate etapele importante din viața ta?
Carina Andreea: Când mă uit la Lucky astăzi, simt iubire și recunoștință. A fost lângă mine în momentele în care eram plină de energie, dar și atunci când eram obosită, tristă sau în căutare de liniște. Mi-a simțit stările fără să fie nevoie de cuvinte și m-a învățat ce înseamnă să fii cu adevărat prezent. A văzut toate versiunile mele, fără să judece, fără să ceară explicații, doar dintr-o privire mă înțelegea și rămânea lângă mine.
Reporter: Ce crezi că spune despre un om felul în care își tratează animalul, mai ales când vorbim despre o relație construită în timp, așa cum este cea dintre tine și Lucky?
Carina Andreea: Cred că felul în care un om își tratează animalul spune foarte mult despre cine este cu adevărat. În timp, nu mai este vorba doar de afecțiune, ci de responsabilitate, de a avea grijă și de a iubi pe cineva indiferent de circumstanțe.
Reporter: Cazul Katya, cățelușa lovită de stăpân, fiind de aceeași rasă cu Lucky, te-a atins diferit? Ce ai simțit în momentul în care ai aflat?
Carina Andreea: Faptul că este de aceeași rasă cu Lucky m-a făcut să simt totul mult mai aproape. M-am gândit imediat la el și am simțit o profundă lipsă de empatie din partea acelui stăpân, dar și neputință, pentru că astfel de lucruri încă se întâmplă.
Reporter: A existat vreun moment în care, gândindu-te la Katya, te-ai uitat la Lucky și ai realizat cât de subțire este granița dintre iubire și abuz?
Carina Andreea: Da, și am înțeles cât de ușor poate fi trecută granița atunci când lipsesc responsabilitatea și empatia. Animalul oferă încredere totală, iar totul depinde de alegerile omului.
Reporter: Cum crezi că pot animalele, prin comportamentul lor tăcut, să arate suferința sau, dimpotrivă, atașamentul față de om?
Carina Andreea: Chiar dacă nu folosesc cuvinte, animalele își exprimă emoțiile cu o sinceritate aparte. Suferința se vede în comportamentul lor, prin evitarea contactului vizual sau retragere. În schimb, atașamentul față de om se exprimă prin apropiere constantă, calmul resimțit în prezența acestuia și dorința de a-l urma dintr-un loc în altul. Lucky este relaxat în prezența mea, doarme mereu aproape de mine, mă întâmpină fericit când ajung acasă, cu o jucărie în gură, și mă urmărește peste tot prin casă.
Reporter: Ce responsabilitate simți că avem noi, ca tineri, atunci când alegem să luăm un animal în viața noastră?
Carina Andreea: Cred că responsabilitatea începe din momentul alegerii. Un animal nu este un impuls sau un accesoriu, ci o ființă care va depinde de tine ani la rând. Ca tineri, avem datoria să fim conștienți că această decizie presupune timp, răbdare și asumare, nu doar entuziasm.
Reporter: Cum te-a învățat Lucky ce înseamnă răbdarea și grija zilnică, nu doar momentele frumoase din plimbări sau vacanțe?
Carina Andreea: Lucky m-a învățat răbdarea prin lucruri simple, de zi cu zi. Chiar și în momentele în care eram obosită, fără dispoziție sau timp, a trebuit să fiu prezentă: să ieșim afară, să ne jucăm cu mingea, să fiu calmă și să repetăm aceeași rutină pe care o iubește și o așteaptă de fiecare dată cu același entuziasm.
Reporter: Crezi că povești precum cea a lui Lucky pot ajuta oamenii să înțeleagă cât de profundă este legătura dintre om și animal?
Carina Andreea: Bineînțeles, pentru că sunt povești reale. Cititorii se pot regăsi în ele și pot înțelege cât de profundă poate fi legătura dintre om și animal și cum, în timp, această relație te schimbă, te face mai atent și mai empatic.
Reporter: Ce mesaj ai vrea să ajungă la cei care încă privesc animalele ca pe niște „lucruri” și nu ca pe ființe cu emoții?
Carina Andreea: Aș vrea ca oamenii să înțeleagă că animalele simt emoțiile la fel ca noi: durere, iubire, frică. Nu sunt obiecte, ci ființe care trăiesc prin alegerile omului de lângă ele. Faptul că nu vorbesc limba noastră sau că nu pot cere ajutor în cuvinte nu le face mai puțin conștiente sau mai puțin valoroase.
Reporter: Dacă ai putea să-i spui ceva Kaylei, din perspectiva ta și a lui Lucky, ce ar fi?
Carina Andreea: I-aș spune că ceea ce i s-a întâmplat nu îi definește valoarea și că nu a fost vina ei. Din perspectiva mea și a lui Lucky, i-aș transmite că încă există locuri sigure, cu oameni care pot oferi iubire fără să rănească.
Reporter: Ce ai vrea să rămână în sufletul cititorilor după ce citesc povestea voastră?
Carina Andreea: Mi-aș dori ca cititorii să rămână cu ideea că iubirea și încrederea se construiesc zilnic, prin alegeri mici. Să nu uite că, pentru ei, animalul poate fi doar o parte din viață, însă pentru animal omul este întreaga lui lume. De aceea, chiar și atunci când ne simțim epuizați, e important să mergem la plimbarea din parc și să ne reamintim că lucrurile simple făcute împreună sunt cele care îi bucură cel mai mult.
