Un câine polițist pe nume Face a doborât și a imobilizat un român de 56 de ani care încerca să fugă după ce a spart o casă din orașul austriac Villach, scrie NOEN.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Furtul s-a petrecut luni seara, 12 ianuarie, când doi suspecți au pătruns prin efracție într-o locuință. Hoții ar fi forțat un geam din bucătărie și ar fi răscolit toată casa în căutare de bunuri de valoare. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de poliție, care au verificat proprietatea și cu ajutorul unui câine.
Urmele de pași descoperite la fața locului au condus poliția către un autoturism cu numere de înmatriculare franceze, aflat în apropiere. În momentul în care oamenii legii au încercat să controleze mașina, șoferul a demarat brusc. Urmărirea, la care au participat circa 30 de polițiști, s-a încheiat după ce autovehiculul s-a izbit de un copac.
Conducătorul auto și pasagerul au abandonat autoturismul și au luat-o la fugă. Însă câinele polițist „Face” a reușit să-l prindă pe unul dintre suspecți. Este vorba despre un cetățean român, în vârstă de 56 de ani, care, potrivit poliției, a fost doborât la pământ de câine în timpul urmăririi, apoi reținut de polițistul care îl controla.
Suspecții au aruncat mai multe bunuri furate, cum ar fi bijuterii și un iPad. Cel de-al doilea hoț a reușit, însă, să scape. Românul a fost dus arestat, iar complicele său este în continuare căutat de polițiști.

imagine ilustrativa / Unsplash





