Transport ilegal de animale oprit în Germania. Unde a ascuns un șofer român doi câini de rasă / Ținuți fără apă și hrană, salvați de polițiștii de frontieră (VIDEO)

caini de rasa ascunsi sub scaun FOTO Rosenheim24.de

Polițiștii de frontieră din Germania au descoperit doi Bichoni Maltez ascunși sub scaunul unui vehicul înmatriculat în România, în timpul unui control la graniță. Câinii, care nu aveau apă sau hrană, au fost confiscați și duși la un adăpost, notează rosenheim24.de.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Doi câini de rasă, ascunși sub scaunul unei dube cu numere de România

Poliția de frontieră din Selb, regiunea Oberfranken din Germania, au oprit marți dimineață un transport ilegal de animale în apropiere de Wildenau, districtul Wunsiedel. Controlul a avut loc în timpul verificărilor temporare la frontiera dintre Germania și Cehia, pe drumul de stat 2179.

În jurul orei 10.45, agenții au oprit o dubă Iveco cu numere de România, în care se aflau trei persoane. Verificarea mașinii a scos la iveală doi câini din rasa Bichon Maltez ghemuiți sub scaunul din dreapta față.

Salvați de polițiștii de frontieră

Șoferul, cetățean român în vârstă de 26 de ani, a susținut că este proprietarul câinilor, însă nu a putut prezenta pașapoartele obligatorii pentru animalele de companie necesare pentru intrarea în Germania. Potrivit polițiștilor, în vehicul nu existau apă și hrană pentru cei doi pui.

După consultarea autorităților veterinare din Wunsiedel, oamenii legii au decis confiscarea cățeilor, care au fost predați unui adăpost pentru animale. Șoferul român și-a putut continua călătoria, însă va trebui să răspundă în fața legii pentru încălcarea legislației privind protecția animalelor.

Recent, tot la granița germană, vameșii au descoperit o lunetă de pușcă ascunsă într-o dubă românească, în zona unei parcări de pe raza districtului Soest. Iar în februarie, tot în Germania, vameșii din Piding au găsit aproximativ 160.000 de euro în numerar, bani ascunși în mai multe compartimente ale unui autoturism condus de un șofer cu cetățenie română și moldovenească. Mașina acestuia fusese oprită la control pe autostrada A8, în apropiere de localitatea Anger.

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

FOTO Rosenheim24.de

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *