Animale vândute ilegal și ținute în condiții improprii. Amenzi și dosar penal după controlul autorităților la un târg din Ilfov: „Într-o societate civilizată, la un pas de o capitală europeană, nu ar trebui să vedem așa”

targ animale FOTO Facebook

O serie de nereguli descoperite în urma unui control mixt efectuat la târgul din Voluntari (Ilfov), printre care comerț ilegal cu animale și condiții improprii pentru acestea.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Cercetările au fost efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, împreună cu Poliția Orașului Voluntari, reprezentanții D.S.V.S.A. Ilfov și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul General.

Comerț ilegal cu animale în Ilfov

Potrivit Direcției Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, târgul din Voluntari este autorizat doar pentru comerțul cu alimente, cel cu animale fiind ilegal. Autoritățile au descoperit că animalele erau ținute în condiții improprii și puii erau despărțiți de mamă mult prea devreme.

În urma verificărilor, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru despărțirea puilor de mamă înainte de opt săptămâni. De asemenea, polițiștii au acordat cinci amenzi în valoare totală de 19.600 de lei pentru comerț ilegal de animale, pentru încălcarea legislației privind siguranța alimentelor și comercializare fără autorizație.

Protecția Animalelor CJ Ilfov continuă controalele în județ

Poliția susține că a încercat să discute cu oamenii pentru a le explica prevederile legale. Controalele vor continua în toate târgurile din județul Ilfov, au transmis autoritățile.

„Aceste târguri, din păcate, fac parte din cultura noastră. Sunt de când lumea. Și deși noi sperăm ca astfel de locuri să nu mai existe, din păcate, cererea e mare. Într-o societate civilizată, la un pas de o capitală europeană, nu ar trebui să vedem așa. Știm că-n târguri prețurile sunt mai mici, dar ele nu trebuie să însemne practici de Evul Mediu ori suferință pentru animale. Vom continua aceste controale în toate târgurile din Ilfov. Și mai ales, vom continua procesul de educație pe care ni l-am asumat. Pentru că de aici pleacă totul. Inclusiv această problemă despre care vorbim aici.”, a precizat Protecția Animalelor CJ Ilfov pe Facebook.

Caz șocant

Recent, un bărbat din Afumați, Ilfov, a fost arestat preventiv după ce și-a ucis câinele și și-a bătut calul, acestea nefiind singurele fapte de cruzime față de animale.

În 4 martie s-a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru faptele comise asupra câinelui și calului său pe 2 martie. Procurorul a propus interdicția de a deține animale, ca pedeapsă complementară.

În 2021, acesta și-a omorât calul prin incendiere. Pentru această faptă, individul a fost condamnat la doi ani de închisoare.

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

FOTO Facebook

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *