Ce înseamnă când câinele se așază pe locul tău din pat? Ca stăpân devotat, este responsabilitatea ta să-i oferi cățelului siguranță și confort. În sălbăticie, strămoșii câinilor aveau o ierarhie bine definită, unde liderul haitei ocupa întotdeauna cel mai bun loc în bârlog. Deși câinii de astăzi trăiesc în casele noastre și au fost domesticiti, încă păstrează acest instinct al respectului față de ordinea „haitei”, notează Wagwalking.
De ce câinele îți ocupă locul în pat sau pe canapea
Când patrupedul îți ocupă locul după ce te ridici din pat sau de pe canapea, este un gest de afecțiune, dar e important să păstrezi controlul asupra spațiului tău, pentru a evita comportamente nedorite.
De asemenea, câinele tău ar putea simți dorința de a te proteja, iar locul tău poate deveni un teritoriu preferat de unde supraveghează și „se impune” în fața altor animale din casă. Totuși, trebuie să înțeleagă cine este liderul. Înainte să lași acest comportament să se dezvolte, observă reacțiile patrupedului tău și evaluează cum răspunde la interacțiunile voastre.
Ai plecat pentru câteva minute de pe canapea și la întoarcere observi că prietenul tău canin și-a făcut culcuș acolo. Deși are propriul său loc confortabil, pare să-l prefere pe al tău. Iată câteva motive posibile pentru care câinele tău îți „fură” locul:
Afecțiune
Cel mai frecvent motiv pentru care câinele îți ia locul în pat este dragostea pe care ți-o poartă. Câinilor le place să fie aproape de stăpâni, iar locul tău preferat, impregnat de mirosul tău, devine pentru el un spațiu confortabil atunci când nu ești disponibil. Câinele asociază acel spațiu cu tine.
Căldură
Câinii adoră locurile calde și confortabile, iar locul pe care l-ai încălzit deja este o tentație irezistibilă. E posibil ca locul unde stă el în mod obișnuit să nu fie la fel de cald sau de confortabil. Dacă bănuiești că îi este frig, asigură-te că locuința ta este suficient de călduroasă pentru el.
Anxietate
În special pentru câinii cu anxietate de separare, prezența ta este un factor de siguranță. Dacă îți simte lipsa, va căuta locul care îi amintește de tine.
Atenție
Dacă observă că îți câștigă atenția ocupându-ți locul în pat, câinele tău poate folosi acest gest pentru a obține reacții pozitive sau măcar o formă de atenție. E posibil să încerce acest truc când simte că nu îi oferi suficient timp pe parcursul zilei.
Curiozitate
Câinii sunt curioși din fire. S-ar putea să-i atragă faptul că preferi același loc și să încerce să înțeleagă de ce este special.
Confort
Nu în ultimul rând, câinele poate că ocupă locul tău pentru simplul motiv că este confortabil. Unele locuri sunt mai bine poziționate, beneficiază de o rază de soare sau sunt „modelate” pentru odihnă. E posibil ca, fără să știi, să concurezi cu el pentru cel mai comod loc din casă.
Soluții și recomandări
Dacă te întorci în pat și îți găsești câinele pe locul tău, evită să îl alungi brusc și să îl cerți. În schimb, folosește o recompensă pentru a-l atrage în alt loc. Cheamă-l, iar când vine la tine și răspunde la comanda „șezi” sau „culcat”, oferă-i ceva bun de mâncare. Astfel, îi arăți că deții controlul, iar el își va reaminti locul în ierarhie.
Apoi poți să-ți continui activitatea, fie că citești o carte sau te uiți la televizor, arătându-i astfel că tu ești liderul „haitei” voastre. Dacă simți că această atitudine devine o provocare pentru tine și câinele tău și continuă să ignore limitele, este o idee bună să consulți un specialist în comportament canin. Expertul te poate ajuta să gestionezi situația, înainte ca aceasta să devină o problemă reală.