La prima vedere, plimbatul câinilor poate părea o activitate relaxantă: te plimbi prin parc, ai companie blănoasă și nu stai închis într-un birou. Totuși, realitatea din teren este cu totul alta, după cum ne povestește Alexandru Popa, un tânăr din București care practică această meserie de peste trei ani. Iar o zi din viața lui e departe de a fi monotonă sau lipsită de provocări.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Plimbător de câini, o meserie tot mai căutată: „Am început din întâmplare, dar acum e un job serios”
„Pot să spun că treaba asta cu plimbatul câinilor a început din politețe. Un prieten s-a rugat mult de mine să am grijă de câinii lui cât timp era plecat la mare, așa că am acceptat. Mi-a fost puțin greu, pentru că sunt rase și temperamente diferite. Deși nu am vrut să-i iau bani, mi-a dat 500 de lei pentru trei zile. Acela a fost momentul în care m-am gândit că pot câștiga rapid un venit suplimentar”, ne-a declarat Alexandru Popa în luna ianuarie.
Între timp, Alex a ajuns să plimbe zilnic între 5 și 10 câini, în funcție de cerere. Mulți dintre clienții săi sunt oameni ocupați, cu joburi solicitante sau care călătoresc des. Pentru aceștia, Alexandru este o soluție de încredere.
„Norocul meu a fost că s-a dus vestea repede că sunt o bonă bună pentru animale. Și uite așa fac treaba asta de peste trei ani, mă înțeleg foarte bine cu toți câinii pe care îi plimb”, ne-a spus el.
Cum arată o zi din viața lui Alex, bonă pentru animale
Ora 7:00. Dimineața începe devreme
De când s-a mărit ziua, Alex se trezește devreme, uneori chiar înainte de ora 7. În funcție de programul câinilor (da, fiecare are un program), el trebuie să ajungă în diverse cartiere din București pentru a-i prelua.
„Unii stăpâni pleacă la muncă la 7:30, așa că trebuie să fiu la ei cu puțin timp înainte. Am chei de la casele lor și știu deja rutina fiecăruia”, ne-a explicat acesta.
Plimbările de dimineață sunt esențiale. Câinii au nevoie să-și consume energia, să-și facă nevoile și să-și înceapă ziua cu o porție de mișcare.: „Sunt câini care adoră să alerge și alții care abia se mișcă. Trebuie să fii atent, să le știi comportamentele și limitele. Dacă obosești un câine bătrân sau forțezi un câine anxios, se poate lăsa cu probleme”.
Ora 9:30. Câte trei câini odată și un ochi în toate direcțiile
„Încerc să nu plimb mai mult de trei câini simultan, pentru că trebuie să am control asupra lor. În parc sunt alți câini, oameni, bicicliști, copii. E ca și cum ai merge cu trei motoare care trag în direcții diferite”, ne-a relatat Alex râzând.
De multe ori, tânărul este nevoit să se oprească pentru a calma unul dintre câini, să evite interacțiunile cu alte patrupede agresive sau să curețe imediat după ele.
„Am mereu la mine pungi, șervețele, apă, recompense. E ca și cum ai fi asistent personal, educator și babysitter în același timp”, susține el.
Ora 12:00. Pauză scurtă și planificare
La prânz, după 4-5 ore pe drumuri, Alexandru își permite o pauză scurtă. De obicei mănâncă ceva rapid și își verifică mesajele. Clienții îi scriu constant: „Poți să vii mai devreme?”, „Aș vrea două ore azi, nu una”, „Câinele a fost cam agitat azi-dimineață”.
El nu e doar un prestator de servicii. E cineva în care oamenii își pun toată încrederea: „Unii mă roagă să verific și mâncarea câinelui, alții îmi spun să las lumina aprinsă pentru când se întorc acasă”.
Ora 14:00. Tura de după-amiază și câinii mai „complicați”
După-amiaza este rezervată câinilor care nu suportă agitația dimineților sau care au un program mai lejer: „Am un Labrador care urăște diminețile și se trezește greu. Cu el ies după prânz, când e cald și liniște. Alții au probleme de comportament și nu pot fi scoși în preajma altor câini”.
În aceste cazuri, Alex aplică ce a învățat din experiență, dar și din cercetare: „M-am uitat la multe documentare, am citit despre comportamentul canin. Fiecare câine e diferit. Trebuie să știi când să lași mai multă libertate și când să intervii”.
Ora 17:00. Ultimele ture cu blănoșii
Spre seară sunt ultimele plimbări. Mulți stăpâni vin târziu acasă și nu vor să-și lase câinii singuri atât de multe ore: „Unii îmi cer să îi și hrănesc, să le pun apă sau să le dau pastile. Am grijă să respect fiecare instrucțiune, e vorba de sănătatea animalelor”.
Un job cu responsabilități depline
Deși a început ca un job part-time, Alexandru a ajuns să lucreze 8 ore pe zi. Nu doar cu plimbările propriu-zise, ci și cu programările, organizarea traseelor, comunicarea cu clienții.
„Sunt zile în care n-apuc să mă uit la telefon două ore, că sunt pe teren. Dar când vezi cât de fericiți sunt câinii după o tură bună…merită tot efortul”, ne-a transmis el.
Cât se câștigă din plimbatul câinilor
Tarifele diferă în funcție de zona din oraș, durata plimbării și numărul de câini. Alexandru are o medie de 30–40 de lei pe oră, dar pentru clienții vechi oferă și abonamente: „Am oameni care mă plătesc lunar, în avans. E o formă de încredere pentru mine”.
Potrivit platformelor de anunțuri, prețurile pornesc de la 20 lei pentru 30 de minute și pot ajunge la 100 de lei în funcție de serviciile oferite.
O meserie pentru cei care iubesc animalele, nu pentru oricine
„Trebuie să fii răbdător, să nu te sperii ușor și să-ți placă sincer câinii. Nu e suficient să spui că îți plac animalele. Trebuie să fii responsabil, consecvent și atent la detalii. Odată, un câine a scăpat din lesă. A fost cel mai lung minut din viața mea. Noroc că m-a ascultat și s-a întors”, ne-a mărturisit el.
Alex spune că plimbatul câinilor nu e pentru oricine. Pare simplu, dar implică multă muncă nevăzută. Totuși, este o activitate care îi aduce bucurie și împlinire: „Pentru mine este mai mult decât un job. E o legătură cu fiecare câine, o relație care se construiește în timp”.