Când un ghemotoc de blană de mărimea mouse-ului de la PC a apărut în viața mea, nu știam nimic despre cum este să îți împarți casa și viața cu o ființă necuvântătoare. În afară de un hamster și câțiva pești a căror îngrijire căzuse în sarcina mamei mele, nu avusesem niciodată până la vârsta de 27 de ani alte animale de companie. Și nici nu îmi doream. Nu mă simțeam pregătită pentru această responsabilitate. Îmi răsunau în minte cuvintele cu care tata refuza categoric fiecare rugăminte a mea de a ne lua un cățel în casă: „Nu putem avea grijă de el așa cum trebuie. Nu îl luăm să îl chinuim.”
Dar el, acel ghemotoc de blană, m-a ales. În timp ce spuneam că nu îl vreau, l-am luat în brațe, iar el s-a prins cu gheruțele de mine și nu mi-a mai dat drumul. Așa funcționează sistemul universal de distribuție a pisicilor. Habar n-aveam cum să am grija de un pisoi atât de mic, abandonat, dar nu mai era altă cale.
Un pisoi mic este ceva ce îți schimba viața. Au urmat vizitele la veterinar, hrănirea cu lapte praf cu seringa, introducerea mâncării solide, schimbarea culcușului de lângă pat pe perna mea, pentru că, da, în primele zile nu concepeam ca poate dormi cu mine în pat. A fost un an extraordinar alături de Pisoc. Așa i-a rămas numele. Până să îi fie ales unul i-am spus de prea multe ori Pisoc.
Apoi, aproape de vârsta de un an, a venit momentul să fie castrat. Deși la pisicile tinere nu este obligatorie efectuarea analizelor renale si hepatice înainte de anestezie, împreună cu soțul meu am vrut să excludem orice risc și am solicitat să i se facă analize. Pentru a putea elimina anestezicul din corp, este nevoie ca rinichii și ficatul să funcționeze optim, altfel exista riscul de a nu-și mai reveni din anestezie.
Când a venit rezultatul analizelor, am simțit că mi se prăbușește lumea. Pisoc avea și valorile renale, și hepatice foarte ridicate, ceea ce însemna și insuficiență renală, și hepatică. Dacă ficatul se poate reface, din câte mi-a spus atunci medicul veterinar, la rinichi lucrurile nu stau așa. Nefronul, celula renală, nu se mai reface. Ne naștem cu un număr limitat de nefroni, iar pe măsura ce înaintăm în viață, acest număr se reduce, ajungând, în unele cazuri, spre finalul vieții, la insuficiență renală.
Dar Pisoc era un puiandru de nici un an, de unde să se fi întâmplat? Am aflat de la medicul veterinar că insuficiența renala este acută, în urma intoxicațiilor, traumatismelor, infecțiilor urinare, blocajului renal, sau cronică, când declinul se produce lent. În cazul nostru, părea ceva acut. Fie se otrăvise cu ceva, iar împreună cu medicul veterinar am încercat să găsim cauza, fie se născuse cu această problemă. Medicul ne-a dat speranțe. În urma tratamentului care îi era aplicat, valorile creatininei și ureei se puteau reduce, dacă era vorba de insuficiență renală acută.
Pisoc a rămas internat la clinica veterinară, iar eu m-am întors acasă, plânsă și sfâșiată de durere. Timp de câteva zile am căutat pe internet tot ce am găsit despre această afecțiune și cu cât citeam mai mult, cu atât mă simțeam mai neputincioasă în fața acestei boli. Cele mai bune estimări ale speranței de viață erau de 2 ani. Dar mai rea decât aceste estimări era starea lui Pisoc. După multe zile petrecute zi și noapte în clinică, deși în primele zile părea că e mai bine, că scad valorile creatininei si ureei din sânge (evaluarea creatininei serice și a ureei serice sunt indicatori pentru evaluarea funcției renale), la un moment dat lucrurile au început să se înrăutățească. Era apatic și părea să devină mai vioi doar când mergeam să îl vizităm. Am decis să îl luăm acasă. Nu știam la ce să ne așteptăm, la fel cum nici medicul nu ne putea indica o evoluție. Putea să se mențină cât de cât stabil la aceste valori cu dietă și tratament, valori mult prea crescute și care îl făceau să se simtă rău, sau putea ca starea lui să se deterioreze și să îl pierdem în 1-2 luni.
Între timp, am aflat și posibila cauză a insuficienței renale. Prin căutările mele, am aflat că ingerarea chiar și a unei cantități mici de antigel sau de polen de crin le provoacă pisicilor insuficiență renală acută. Mi-am adus aminte că am primit la un moment dat un buchet ce conținea crini, pe care, deși îl țineam închis într-o cameră în care Pisoc nu avea în mod normal acces, l-am văzut o dată lângă buchet, când eram și noi acolo, iar pe năsuc avea puțin praf galben. Indiferent cât de mult m-aș fi învinovățit, asta nu ar fi dat timpul înapoi sau rezolvat problema lui Pisoc, așa că știam că trebuie să îmi asum responsabilitatea pentru el.
Am citit în continuare tot ce mi-a oferit internetul și, din recomandările altor iubitori de animale, am ajuns la două cabinete veterinare cu medici extraordinari, care mi-au redat speranța. Îngerul nostru a fost doamna doctor Anca Dobrică de la Praxis Vetlife. Despre doamna doctor am citit pe internet că ar fi cel mai bun specialist pe insuficiență renală la pisici și pentru noi așa a fost. Atât doamna doctor, cât și toată echipa Praxis Vetlife, au arătat o deosebită grijă față de pisoiul nostru, cât și foarte multă înțelegere față de nevoile noastre. Tarifele aplicate erau mult mai rezonabile față de toate costurile de până atunci, iar tratamentele primite au fost ceva ce pentru mine a avut sens.
Aici, la Praxis Vetlife, am primit o speranță de viață pe care am putut-o accepta mai bine, de 3-4 ani. Cred că toți ne dorim să știm cât timp mai avem cu prietenii noștri mult iubiți, dar nu realizăm cât de greu e pentru un medic să ofere aceste date.
Viata lui Pisoc și a noastră s-a schimbat: vizite regulate la medic pentru analize, la 1-2 luni, tratament ajustat în funcție de analize și conștientizarea că va trebui să urmeze acest tratament toată viața, plus schimbarea către o dieta renală. Deși avea o mare suprafață a rinichilor afectată – conform ecografiilor, rinichii lui Pisoc mai funcționau la 25-30% din capacitate – menținând dieta și tratamentul, putea să aibă o viață bună câțiva ani. Nu a fost ușor să trăiesc pregătindu-mă pentru sfârșitul inevitabil în această afecțiune, așteptând fiecare rezultat la analizele de sânge ca pe un verdict care îmi spune cât timp mai avem împreună.
În câteva zile, Pisoc va face 12 ani. Nu știu când este născut exact, dar am estimat perioada și i-am ales aceeași zi de naștere cu a mea, în septembrie. Da, 12 ani. Trăiește cu insuficiență renală de la 1 an, cu o calitate a vieții bună, zicem noi. E ceva ce nu aș fi sperat nici în cele mai frumoase vise ale mele.
Fără a face recomandări, pentru că fiecare caz trebuie tratat individual împreuna cu medicul veterinar, aș vrea să vă spun ceea ce a ajutat foarte mult în cazul nostru:
1. Găsirea unui medic foarte bun care să ne ghideze pe această cale și urmarea recomandărilor primite.
2. Un tratament adecvat administrat zilnic. Fără a face recomandări de produse, aș vrea doar să spun că la noi, ajungând sa trăiască până la 12 ani (noi acum visăm și la mai mult de atât), păstrând o funcție renală stabilă, pare că au mers bine următoarele produse: Ipakitine (pentru reducerea asimilării fosforului), Azodyl (pentru a reduce azotemia), argila (pentru detoxifiere), Cystaid (pentru infecțiile urinare).
3. Analize regulate. La 1-2 luni la început, iar apoi, când lucrurile au devenit stabile, mai rar. Deși nu recomand, pentru că pisoiul nostru se stresează foarte tare, de câțiva ani noi mergem cam la un an la analize.
4. Dieta. Am încercat probabil toate mărcile de dieta renală disponibile pe piață. Hrana umedă e de preferat, însă Pisoc nu a acceptat nicio marcă de mâncare umedă de dietă. Așa că pe lângă hrana uscată de dietă renală, la cea umedă am făcut un compromis și i-am oferit cea mai bună calitate pe care a acceptat-o, cu conținut redus de proteină și de fosfor.
5. Site-ul www.felinecrf.org a fost un ajutor de nădejde, o reală enciclopedie a insuficienței renale la pisici. Tania a dedicat acest site celor trei pisici ale sale cu insuficiență renală și a oferit informații prețioase tuturor celor care au de parcurs același drum.
6. O viață cât mai liniștită și lipsită de stres. Stresul este un factor ce poate grăbi deteriorarea renală, așa că focusul nostru a fost să îl stresăm cât mai puțin. Am evitat să îi aducem alți prieteni necuvântători în casă, să menținem un mediu cât mai cald, mai liniștit. Am văzut cum stresul nostru se răsfrânge și asupra lui, așa că un exercițiu a fost și să rămânem noi, cei ce se exprimă și prin cuvânt, cât mai calmi și mai în acceptare cu tot ceea ce se întâmplă.
7. Iubirea și afecțiunea noastră. Deși menționez asta spre final, cred că este ceea ce a contat cel mai mult în atingerea acestei vârste și diminuarea progresului insuficienței renale. Am creat o relație aproape simbiotică, în care majoritatea timpului petrecut acasă, Pisoc și-l petrece lângă noi, desfătându-se cu mângâierile și cuvintele noastre frumoase.
8. Practicarea recunoștinței și a vizualizărilor pozitive. Deși au fost multe zile în care se simțea vizibil rău, am rămas în energia recunoștinței pentru fiecare zi care ne-a mai fost oferită împreună, pentru medicii pe care i-am întâlnit, pentru tratamentele care l-au ajutat și pe care ne-am permis să le cumpărăm și pentru fiecare zi în care se simte bine. Am vizualizat cum fiecare tratament pe care i-l oferim îl ajută și cum iubirea noastră ajunge acolo, la rinichii lui și ii ajută să funcționeze mai bine.
A fi 11 ani lângă cineva cu o afecțiune cronică incurabilă, îndreptându-se spre final, e o experiență dureroasă în multe momente, dar care m-a învățat foarte multe lecții. Cele mai importante au fost să mă bucur de fiecare moment petrecut cu el și să conștientizez că fericirea pe care am trăit-o împreună o voi păstra cu mine mereu, chiar și când Pisoc va trece într-un alt plan.
Sursa foto: Pets&Cats
