Pisica salmiak, noua descoperire a geneticienilor felini: „Aceste nuanțe de blană stârnesc admirație de ani de zile” (FOTO)

Colaj foto cu pisici salmiak, pisici colorate în alb, negru și gri, denumite după un desert de lemn dulce sărat. Sursa foto: Animals Genetics

Pisicile vin în diferite rase, forme și culori. Ne plac pisicile albe și pufoase pentru că sunt asemănătoare cu norii bogați de vară. Și ne ferim de pisicile negre pentru că în popor se spune că aduc ghinion. Asociem pisicile portocalii cu celebrul motan Garfield din desenele animate și pisicile gri cu celebrul Tom din „Tom și Jerry”. Însă, te-ai gândit vreodată să asociezi culoarea unei pisici cu un desert? Cercetătorii au descoperit recent pisicile de culoarea salmiak, denumită după o gustare dulce-sărată din nordul Europei.

Ce este salmiak?

Salmiak este un desert popular în Finlanda: lemnul dulce sărat care mai poate fi găsit și sub denumirea de salmiakki, scrie Pets Radar.

Gustarea despre care vorbim este recomandată doar oamenilor, însă culoarea a fost o inspirație numai bună pentru denumirea unei pisici.

În Finlanda există numeroase pisici cu blana de această culoare, conform descoperirilor recente ale oamenilor de știință.

Cum arată o pisică salmiak?

Blana salmiak este un mix între negru, alb și gri. Rădăcina firului de păr este neagră, iar firul devine din ce în ce mai alb spre vârf.

A fost observată pentru prima dată în 2007, iar o echipă de experți condusă de geneticianul felin Heidi Anderson a început să cerceteze această nuanță începând cu 2019. Echipa a publicat un articol despre descoperire în revista Animal Genetics anul trecut.

Colaj foto cu pisici salmiak din studiul publicat în revista de știință Animals Genetics.
Sursa foto: Animals Genetics

Cum au ajuns cercetătorii la numele de pisică salmiak?

Inițial, specialiștii au crezut că această nouă culoare este cauzată de gena de diluție pe care o au pisicile – pentru că, din punct de vedere genetic, pisicile vin doar în două culori de bază: negru și portocaliu, iar toate celelalte sunt fie combinații ale celor două, fie versiuni „diluate” ale uneia dintre ele, fie o combinație între acestea.

Așadar, s-a presupus inițial că gena de diluție era responsabilă pentru noua culoare salmiak. Totuși, după ce au analizat toate variațiile genetice cunoscute nu au găsit nicio explicație.

Cercetătorii au mers mai departe și au secvențiat genomul a două pisici salmiak și au analizat datele genetice pentru a căuta un răspuns.„Există o porțiune mare lipsă în secvența de ADN, în aval de gena KIT”, a declarat Anderson pentru New Scientist, referindu-se la o genă care poate influența nuanțele albe din blană.

Echipa a testat în total 181 de pisici pentru a confirma că acea porțiune lipsă de ADN este responsabilă de culoare, iar Anderson a adăugat: „Aceste culori au stârnit admirație de ani de zile. E cu adevărat entuziasmant că avem acum o explicație genetică pentru ele.”

Cum poate o pisică salmiak să obțină această culoare?

O pisică va avea culoarea salmiak doar dacă moștenește gena de la ambii părinți – ceea ce explică de ce este încă destul de rar întâlnită.

Totuși, descoperirea oficială a acestei nuanțe contribuie atât la înțelegerea geneticii culorilor blănii pisicilor, cât și la posibilitatea de a păstra și reproduce această culoare în viitor.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *