VIDEO EXCLUSIV | Francezii adoptă cățeii ocoliți de români: Povestea emoționantă a lui Ouranu, uriașul abandonat de stăpân într-o stare deplorabilă, acum un câine sănătos și fericit la Paris / 41 de câini au plecat în Franța din Ilfov doar în ultimele 2 luni

Câine slab Sursa foto: Pets&Cats

Occidentalii ne dau adevărate lecții atunci când vine vorba de adopție. Căței seniori, greu adoptabili în România, cu diverse traume, speriați și slăbiți, ocoliți de cei mai mulți dintre ai noștri atunci când sunt în căutarea unui prieten pentru totdeauna, primesc șanse la o nouă viață peste hotare, de la oameni de bine. Francezi ori germani se arată dornici să salveze sufletele chinuite de la noi din tară, le adăpostesc în casele lor, le oferă toată dragostea de care au nevoie, căldură, înțelegere… toate ingredientele pentru o viață de vis. Așa se face că de la Protecția Animalelor Ilfov, în ultimele două luni, au pornit cu pașaport și speranță în suflete nu mai puțin de 41 de căței. Fiecare cu o poveste impresionantă, care i-a pus la grea încercare.

Ouranu, lecție de omenie

Este și povestea uriașului alb, botezat de noua lui familie „Ouranu”. Are numai 4 ani, iar când a ajuns în adăpost era doar piele și os, într-o stare mai mult decât precară. Cel care îl luase a crezut, cel mai probabil, că e un câine de talie medie, dar s-a dovedit a fi un câine mare. Este greu de înțeles cum a putut fi lăsat să ajungă într-o asemenea stare. Atunci deținătorul l-a luat și l-a dus în adăpost.

”Din punctul nostru de vedere, a aduce un câine în adăpost înseamnă abandon, pentru că iei câinele din cămin și îl aduci într-un spațiu mic, după gratii și îl lași acolo. Vorbim de un câine de talie mare care la noi nu s-ar fi adoptat”, a declarat, în exclusivitate pentru Pets&Cats, directorul Protecției Animalelor Ilfov, Hilde Tudora.

Dar viața lui avea să ia o întorsătură fericită. Un cuplu de francezi, din Paris, i-au văzut povestea, s-au îndrăgostit de el și au decis să-l aducă acasă. Acum, Ouranu se bucură de o viață perfectă, înconjurat de iubire și își asistă mămica la bucătărie, unde-și face apariția ori de câte ori sesizează că e rost de ceva de mâncare.

41 de căței adoptați de străini în 2 luni

Iar ca el sunt mulți alți căței care și-au găsit fericirea în brațele străinilor. Reprezentanții Protecției Animalelor Ilfov colaborează strâns cu asociații de peste hotare, atât din Franța cât și din Germania, cu ajutorul cărora aceste adopții sunt posibile.

”Le suntem extrem de recunoscători asociațiilor de afară că lucrează cu noi și dorim să dezvoltăm cât mai multe parteneriate cu asociații, dar care sa fie serioase. Noi verificăm foarte bine fiecare cerere și obligatoriu primim update despre fiecare cățel care pleacă în adopție în străinătate și fotografii, dar și informații despre cum s-a acomodat. Încercăm pe cât posibil să adaptăm câinii familiilor care îi adoptă, pentru că, de exemplu, am avut câini extrem de speriați. Aceia nu pot ajunge la familii cu copii, întrucât cei mici sunt energici. Scopul nostru nu este să dăm cât mai mulți câini spre adopție în afară, ci să fie adopții de calitate, pentru că dacă la noi se mai pot întoarce câini din adopție, în afară acest lucru nu este posibil. Ei pleacă cu pașaport doar pentru dus și ar fi o traumă extrem de mare să se întoarcă un câine înapoi într-un transport de zeci de ore”, a declarat, în exclusivitate pentru Pets&Cats, directorul Protecției Animalelor Ilfov, Hilde Tudora.

Citește și:

Toamna și pericolul ascuns din parc: Ghindele care pot îmbolnăvi grav câinii / Un Labrador, salvat de urgență după ce a înghițit o ghindă

De câte ori pe zi îți hrănești câinele? Un studiu recent arată că o singură masă ar putea fi chiar benefică pentru starea de sănătate a animalului / Medicul veterinar Beatrice Ilea confirmă: „Recomand o masă pe zi cățeilor trecuți de un an și jumătate”

  • Alexandra Constantin contribuie constant la PetsCats.ro prin articole dedicate relației om‑animal, inteligenței emoționale și comportamentului necuvântătoarelor. Bazându-se pe studii și pe opiniile experților, ea oferă explicații clare și utile pentru cititori, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea și viața alături de animalele de companie.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Pets&Cats

By Alexandra Constantin

Alexandra Constantin contribuie constant la PetsCats.ro prin articole dedicate relației om‑animal, inteligenței emoționale și comportamentului necuvântătoarelor. Bazându-se pe studii și pe opiniile experților, ea oferă explicații clare și utile pentru cititori, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea și viața alături de animalele de companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *