Lina the Malinois este un adevărat personaj pe rețelele sociale. Are o voce, opinii și sfaturi pentru stăpânii de animale | INTERVIU cu Denissa, „mama” cățelușei care topește inimi în mediul online

Lina the Malinois este un adevărat personaj pe rețelele sociale. Foto: Arhivă personală Denissa Rogoz

Denissa Rogoz este actriță și mamă de cățel „cu normă întreagă”. În primăvara anului 2023, tânăra a adoptat o cățelușă superbă, care avea să poarte numele de Lina și să-i umple sufletul și viața de lumină și bucurie. Având cunoștințe de dresaj, Denissa a petrecut câteva luni bune învățând-o pe Lina cum să se comporte.

În prezent, Denissa și Lina continuă antrenamentele pentru comenzi, dar și cele de tip comportamental. De asemenea, cele două petrec mult timp plimbându-se și jucându-se împreună, iar multe dintre activitățile lor se transformă în conținut pentru Instagram și TikTok.

Pentru că obișnuia să o filmeze pe Lina, Denissa a devenit din ce în ce mai activă pe rețelele sociale, iar în prezent contul de Instagram lina.themalinois are peste 14.000 de urmăritori, iar contul de TikTok este urmărit de 15.000 de oameni.

Pe rețelele sociale, Lina the Malinois este un adevărat personaj cu voce, păreri și sfaturi.

Denissa Rogoz a povestit într-un interviu pentru Pets&Cats, cum a ajuns să fie mama unei mici vedete pe rețelele sociale, cum este rasa Malinois și a oferit, de asemenea, și câteva informații utile pentru deținătorii de câini care vor să-și dreseze patrupezii.

Interviu cu Denissa Rogoz, mama cățelușei Lina

Reporter: Să o luăm cu începutul. Câți ani are Lina, când a apărut ea în viața ta și cum te-ai schimbat tu de atunci?

Denissa Rogoz: Lina are un an și zece luni acum. A apărut în viața mea în primăvara anului 2023. Când am adus-o acasă avea numai șapte săptămâni. În perioada respectivă îmi doream foarte mult un suflelețel cu lăbuțe. Familia mea a avut mereu animale, dar nu au fost niciodată în totalitate responsabilitatea mea, așa că putem spune că sunt dog mom full time pentru prima dată. Odată cu Lina au venit și multe responabilități, iar mie mi-a fost mereu teamă de responsabilitate. Relația dintre noi și acești, aproape doi ani împreună, m-au format și schimbat în persoana care sunt acum. De o mie de ori mai răbdătoare, mai deschisă la nou, m-au făcut un ascultător și un prieten mai bun. După o vară întreagă de căutări, am găsit-o.

Nu-mi doream să cumpăr, deoarece știu cât de grea e situația adăposturilor din România și cât de multe animale au nevoie de casă. Am văzut anunțul pe instagram: „Donez pui ciobănesc belgian, cățeii sunt în județul Mureș.” Urma să aflăm ca era un mix de ciobănesc belgian cu german, dar nu era deloc important. Era cu atât mai bine și mai frumos. Inițial am zis că mergem doar să îi vedem, așa am făcut. Doar că mă gândeam constant la micuța care avea să-mi schimbe viața și pe care nu o chema Lina încă. Așa că la două zile distanță de la prima vizită, ne-am dus la Ivănești și am adus-o acasă.

Reporter: Cum ai ales rasa Ciobănesc Belgian Malinois și ce caracteristici aparte are această rasă?

Denissa Rogoz: Când locuiam la Târgu-Mureș aveam grijă din când în când de Kali, un ciobănesc belgian superb, care a fost antrenată de un prieten de-ai mei, pe numele lui de star, Arnold, de la care am și învățat bazele dresajului canin. Eram complet îndrăgostită de Kali. Era atât de agilă, isteață, rapidă și puternică, dar totuși blândă și bună, încât am ajuns să-mi doresc și eu aceeași rasă. Unele dintre caracteristicile rasei sunt cele pe care le-am menționat, dar aș mai adăuga și dedicare și loialitate, versatilitate, multă energie și bineînțeles, temperament.

Reporter: Cum este personalitatea Linei?

Denissa Rogoz: Aș putea să vorbesc despre personalitatea Linei în zeci de pagini, deci o să mă rezum la o propoziție. Lina e un rollercoaster complex. Cu cât o cunosc mai bine, cu atât îmi dau seama cât de bine înțelege lumea, cât e de drăgăstoasă și inteligentă este, și cât de mult semănăm, de fapt.

Reporter: Care este povestea din spatele numelui ei?

Denissa Rigoz: Îmi doream foarte mult un nume care să însemne soare sau lumină, dar și care să fie puțin mai diferit. Un prieten bun pasionat de jocuri video și foarte implicat în viața Linei, de altfel, a venit cu ideea numelui în urma unui joc pe care îl juca, în care descoperise acest personaj numit Lina. Acest nume are semnificații diferite în diverse limbi, printre care, în limba greacă înseamnă rază de soare. Ceea ce era perfect. În arabă înseamnă delicată sau blândă, iar în ebraică, Lina înseamnă a locui sau a rămâne, ceea ce, din nou, mi se părea extrem de frumos. Și când Tudor a venit cu ideea, nu am stat pe gânduri nici o secundă.

Reporter: Cum ai descrie relația voastră?

Denissa Rogoz: Relația noastră are multe ramuri și crenguțe. Suntem foarte apropiate, Lina este mai mult decât un simplu companion pentru mine, e mai degrabă o prezență plină de bucurie și lumină care mă completează. Legătura noastră e plină de afecțiune, respect mutual și înțelegere. Dar, și aici vreau să subliniez un mare dar, relația noastră de acum a fost construită cu multă muncă, răbdare și dedicare.

Am trecut prin luni de antrenamente, am avut și zile mai dificile, pentru că rasa Linei este una care îți testează cu adevărat limitele. Este o rasă care te provoacă constant, iar dacă nu înveți să stabilești respectul și să o ghidezi corect – asigurându-te că ea te ascultă și urmează instrucțiunile tale, și nu invers – poate deveni o adevărată provocare. Dar fiecare moment a meritat, pentru că astfel am ajuns să formăm o echipă minunată. Mă testează în fiecare zi, și lucrăm în fiecare zi.

Reporter: Cum ți-a venit ideea de a face conținut în mediul online și cât de des postezi?

Denissa Rogoz: Ideea a venit pe parcurs. Obișnuiam să o filmez mereu și nu eram sigură dacă îmi doresc sau nu să creez o pagină dedicată ei, inițial am postat-o pe profilul meu de Instagram, la data de 23 martie 2023. Era un video în care mergea pe o bârnă și era absolut adorabilă. Apoi am început să postez pe TikTok tot pe contul meu, pentru că voiam să împărtășesc cu oamenii exercițiile de training pe care le făceam cu Lina.

După câteva videouri, am schimbat numele contului în lina.themalinois și așa a rămas. Pentru foarte mult timp am avut doar câteva sute de vizualizări, și câțiva followers, dar în timp, la fel cum se întâmplă cu orice altceva când ești constant, am început să vedem rezultate. Oamenii au început să ne comenteze, să ne trimită mesaje și poze cu animăluțele lor și mi se părea absolut uimitor. Cam atunci am hotărât să postez constant și mai diversificat.

Așa au început și postările pe Instagram, dar nu era nimic regulat. Apoi am început să mă documentez despre ce înseamnă să creezi conținut de fapt, cum și când să o faci, despre algoritm, (pe care nu-l înțeleg nici acum) și așa mai departe. În momentul de față încerc să postez de trei ori pe zi, asta am văzut că are cel mai mare impact. Dacă nu reușesc, postez doar de două ori, și în cel mai rău caz, un singur video și cel puțin un story. Dar fac tot posibilul să nu treacă nici măcar o zi fără o postare.

Reporter: Pe rețelele sociale Lina este un adevărat personaj, un cățel „personificat”, să spunem așa. Are o voce, are păreri, are povești de spus și chiar propriul daily vlog. Cum a luat naștere această voce a Linei? (de la accent, la literele lipsă din pronunție).

Denissa Rogoz: Vocea Linei a luat naștere după mai multe încercări. Cum spuneam, la început conținutul era bazat pe exerciții de training, apoi am început să facem videouri amuzante, iar prima-prima dată când Lina a avut voce, a fost într-un video în care, era un dialog între noi două, iar vocea îi aparține lui Tudor. A fost primul video ușor viral, făcuse câteva zeci de mii de vizualizări. Nu m-am gândit atunci că ar fi datorită vocii, m-am gândit că pur și simplu i-a plăcut algoritmului. Am continuat să postăm fără voce. La un moment dat o filmam, și fățuca ei super amuzantă și gânditoare m-a făcut să-mi imaginez ce gândește, am făcut un cântec scurt despre asta și am aplicat un efect pe voce. Și videoul ăsta a prins foarte bine. Apoi am început să alternez între idei. Training, cântece drăguțe, videouri amuzante, videouri în care avea voce.

Vocea mea, fără efect, dar ssâită. Nu m-am gândit de ce, era foarte naturală pentru mine, ideea asta că, dacă Lina ar vorbi, așa ar face-o. Începusem să postez videouri și cu efect pe voce și fără, ca să îmi dau seama care e mai apreciată, pentru a-i alege o voce a ei. Așa a luat naștere vocea Linei, și nu cred că există ceva care i s-ar potrivi mai bine. Cât despre daily vlog, a pornit din întâmplare, dar pentru că ni s-a cerut să facem în continuare, îl facem cu cel mai mare drag. Noi ne distrăm în fiecare zi, și ne face plăcere să împărțim asta cu toată lumea.

Reporter: Cum îți vin toate ideile de conținut în online?

Denissa Rogoz: Ideile îmi vin mereu, când merg pe stradă, când văd ceva amuzant într-un serial, uitându-mă pur și simplu la Lina, de cele mai multe ori. Plus ideile care sunt deja pe social media și pe care le reproducem câteodată. Știm că n-am inventat noi coada la prună, dar încercăm să fim cât mai autentice cu putință și cele mai multe idei vin din relația și experiența noastră. Le notez tot timpul, apoi le filmăm și edităm. Vorbesc la plural pentru că mă refer la mine și la Lina. Ea nu editează, dar e clar vedeta, așa că nu pot să vorbesc doar la singular.

Reporter: Tu ești acum vocea din spatele Linei? Dacă da, faptul că ești actriță te ajută la interpretarea vocii din spatele Linei?

Denissa Rogoz: Cum spuneam, da, eu sunt vocea din spatele Linei, și ador să fac asta. Uneori vorbesc prin casă așa. Nu știu dacă specific legat de voce mă ajută faptul că sunt actriță. Dar cu siguranță mă ajută per total să ies din zona de confort, îmi dă mai mult curaj în general și curaj în toată povestea asta cu social media, în care sunt absolut sigură că oamenii vorbesc și judecă zicând chestii gen: „Uite-o și pe asta, își postează câinele, e cringe, nu o să ajungă nicăieri”, și așa mai departe. Deci cred că mă ajută în general să trec mai ușor peste judecăți și eșecuri.

Reporter: Cum reacționează Lina când o filmezi?

Denissa Rogoz: E minunată. De cele mai multe ori continuă să facă ceea ce făcea, uneori devine chiar mai amuzantă, în timp ce o filmez, uneori am senzația că înțelege exact ce se întâmplă și contribuie și ea.

Reporter: Pe lângă videoclipurile în care Lina povestește ce ați mai făcut, aveți și multe informații utile de împărtășit. De exemplu, în unul dintre filmulețe Lina explică cum mama ei o hrănește în lift pentru a-i distrage atenția de la frica de lift. De unde ai învățat toate aceste trucuri?

Denissa Rogoz: Am învățat bazele dresajului canin în anul 2021, când am făcut parte din asociația ERA Pets. Îmi doream foarte mult să fiu aproape de animale atunci, să învăț cât mai multe și să fiu de ajutor, așa i-am descoperit pe cei de la ERA. Am început să învăț despre comportamentul câinilor, să fac cursuri de dresaj canin, și destul de curând, să ofer ore de training. A fost o perioadă minunată din viața mea, și le sunt super recunoscătoare membrilor asociației, printre care Arnold, pe care l-am menționat mai sus, Codruța și Dana. Love maxim.

Lina the Malinois este o cățelușă dresată, disciplinată și iubitoare

Reporter: Ce comenzi cunoaște Lina?

Denissa Rogoz: Lina cunoaște multe comenzi, mi-ar fi greu să le menționez pe toate, dar o să le împart în două categorii. Antrenamentul de comenzi și antrenamentul comportamental. Ambele sunt esențiale. Primul este partea de dresaj care se concentrează pe învățarea anumitor comenzi, iar aceste exerciții sunt menite să ofere prietenilor noștri necuvântători o structură și o înțelegere clară a ceea ce ne așteptăm de la ei. Iar antrenamentul comportamental abordează probleme precum reactivitatea, anxietatea, săritul pe oameni, trasul în lesa, protejarea resurselor (cum ar fi mâncarea sau jucăriile) și lista poate continua. Noi am lucrat cu ambele tipuri de exerciții și încă lucrăm, în fiecare zi.

Reporter: Ce alte frici mai are Lina și cum le depășiți?

Denissa Rogoz: Când era micuță a avut câteva frici, printre care se numără mersul pe poduri și aspiratorul, iar cea mai recentă, vara trecută când ne-am mutat la București, îngrozitorul lift. Le-am depășit prin a o expune pe Lina la teama respectivă. Și asta recomand tuturor, ori cât de nasol ar suna. Doar așa îi putem ajuta, punându-i în situația respectivă, arătându-le că suntem acolo pentru ei și că nimic rău nu li se poate întâmpla. În momentul de față nu mă pot gândi la nimic de care i-ar putea fi frică, dar orice va fi, o să lucrăm cu chestia respectivă, la fel cum am lucrat cu toate celelalte.

Reporter: Care sunt cele mai apreciate postări cu Lina?

Denissa Rogoz: Probabil daily vlogurile.

Reporter: S-a întâmplat să o recunoască cineva pe stradă și să-ți spună „Hei, ea e Lina de pe Instagram, sau de pe TikTok!”?

Denissa Rogoz: Da, ne-a recunoscut lumea pe stradă de câteva ori în București și o dată la Cluj. Am fost oprită chiar și când nu eram cu Lina. E super frumos modul în care reacționează oamenii și suntem foarte recunoscătoare pentru comunitatea noastră.

Reporter: Voi două petreceți mult timp împreună, ieșiți la multe plimbări, multe drumeții. Cum se comportă Lina în deplasări?

Denissa Rogoz: Se comportă bine și e ascultătoare în cea mai mare parte din timp. Bineînțeles contează foarte mult contextul, nivelul energiei pe care îl are într-un moment anume al zilei și așa mai departe, factorii care îi influențează comportamentul sunt cam aceiași care ne influențează și pe noi oamenii. În unele drumeții am mers cu lesă, pentru ca erau foarte mulți oameni pe traseu, când era mai mică trebuia să o duc și în brațe, deci cum spuneam, diferitele contexte, cer soluții diferite.

Reporter: Cum se comportă Lina cu alți căței pe care îi întâlnește?

Denissa Rogoz: Se comportă diferit cu fiecare cățel. Și noi ne comportăm diferit cu diferiți oameni. Acum suntem într-o fază a trainingului în care lucrăm la a ne comporta neutru față de căței și oameni. În mare parte vrea să se joace cu ei, să interacționeze. Și când e la joacă cu alți căței e foarte vocală.

Reporter: Dar cu alți oameni?

Denissa Rogoz: Cât de despre oameni, pe unii îi latră, pe alții îi adoră de la prima interacțiune, uneori mă protejează. O dată se ținea cineva după noi, apoi a început să vorbească cu noi, nu într-un mod foarte plăcut, și Lina l-a lătrat atât de mult și de constant, până când a plecat și ne-a lăsat în pace. Stătea între mine și individul ăsta, și probabil nu s-ar fi mutat de acolo orice ar fi fost.

Reporter: Ai vreo întâmplare neplăcută legată de comportamentul oamenilor față de Lina?

Denissa Rogoz: Din păcate, da. Am primit de-a lungul timpul tot felul de comentarii de genul: „Să nu cumva să lași acolo rahatul câinelui (Deși era evident că urma să strâng); Dacă îl mai aduci în țarcul ăsta și latră, îi otrăvesc pe toți; Aici se joacă copiii, dispari cu potaia”, și multe altele. Cred că oamenii care nu au animale sau nu iubesc animalele sunt privați de un tip de bunătate pe care poți să îl deblochezi doar când trăiești dragostea asta.

Reporter: Cum o hrănești pe Lina? Ce-i place cel mai mult să mănânce și ce este acel dispozitiv (kong) în care îi dai hrana?

Denissa Rogoz: Lina primește mâncarea în timpul ieșirilor, are două ieșiri principale și lungi în care ne distrăm, facem antrenamente și ne jucăm. Îi place să mănânce orice, nici măcar cu medicamentele de la veterinar nu avem probleme, le ia ca pe treat-uri. Kong-ul este o jucarie de enrichment, confectionat dintr-un cauciuc durabil, în formă de con gol pe dinăuntru, unde punem mâncărica. Se folosește umplând interiorul cu bunătăți, precum unt de arahide, pateu sau bobițe, pentru a stimula patrupedul să lucreze pentru hrană. Kong-ul este benefic pentru reducerea plictiselii, calmarea anxietății, prevenirea comportamentelor distructive și e un bun exercițiu de stimulare mentală,  dearece îi provoacă pe căței să gândească și să se angajeze activ pentru a ajunge la mâncare.

Reporter: Cum își manifestă Lina afecțiunea față de tine?

Denissa Rogoz: Ca orice alt cățel, probabil. Mă linge, se bagă în mine cu capul, se lasă pe mine, semn că are o foarte mare încredere în mine, e foarte drăgăstoasă, îi place mult să stăm în pat și să drăgălim, e un câine mega afectuos.

Reporter: Povestește-mi, te rog, o întâmplare amuzantă cu Lina!

Denissa Rogoz: Când am descoperit pentru prima dată că urlă când aude ambulanța. Era atât de drăguță și amuzantă că nu m-am putut abține să nu o învăț comanda respectivă. Și ea e amuzantă în sine, e parte din personalitatea ei. E goofy, și energică, și când se uită la tine cu ochișorii ăia de căprioară e imposibil să nu te binedispună.

Reporter: Ce momente dificile ai întâmpinat în calitate de mamă a Linei?

Denissa Rogoz: Cel mai dificil a fost și este în continuare, să o văd că suferă. Când e bolnavă, când o doare ceva, când e neputincioasă, îmi rupe sufletul. Când era mică a avut multe afecțiuni, ca toți copiii mici, probabil, nimic ieșit din comun, dar de fiecare dată era atât de oribil. Ultima dată a avut o afecțiune la nivelul coloanei vertebrale și îi era greu să ridice capul, să se miște, să mănânce, am făcut multe analize și investigații, și într-un final, după mai multe injecții și tratament, s-a făcut bine, dar perioada respectivă a fost îngrozitoare. Și nu te avertizează nimeni  legat de asta, nu îți spune nimeni că o să ți se rupă sufletul de fiecare dată când îi e rău câinelui tău. Așa ca, guys, dacă nu aveți animale, dar urmează să fiți pet owners, o să fie minunat, dar să vă așteptați și la asta!

Reporter: Care sunt cele mai frumoase momente ale voastre?

Denissa Rogoz: Toate momentele sunt frumoase. Viața mea e mai frumoasă, mai complexă și are mai mult sens de când Lina face parte din ea. Cred totuși că preferatele mele sunt atunci când ne dragălim, iar ale Linei, atunci când alergăm, facem agility, mergem la pădure, sau orice altă formă de mișcare.

Reporter: Cât timp petrece fără tine și cum ai învățat-o să suporte perioadele în care nu sunteți împreună?

Denissa Rogoz: Sunt perioade și perioade. Când eram la ultimul job pe care l-am avut, stătea singură cam 8 ore pe zi. Din august, stăm împreună aproape constant. Am învățat-o de mică să fie independentă, și că e ok faptul că eu plec, dar și că mă întorc mereu.

Reporter: Ce i-ai transmite unei persoane care vrea un cățel Malinois?

Denissa Rogoz: Să se documenteze. Mult, foarte mult. Și asta se aplică în general. Nu e important ce rasă îți dorești, important e să știi totul despre ea înainte să îți aduci cățelul acasă. Ce fel de nevoi are, ce gene are, ce stil de viață ar trebui să ducă, se potrivește cu stilul tău de viață? Și dacă e de la adăpost și e de rasă comună, nici asta nu contează. Documentează-te cu privire la asta. Ce trebuie să știu dacă adopt un câine de la adăpostul de căței? E un simplu search pe Google, do it. De ce zic asta? Orice rasă crezi că îți dorești să ai, în momentul în care te documentezi și vezi despre ce e vorba, o să îți dai seama dacă îți dorești cu adevărat sau nu animalul respectiv. Iei o decizie asumată și știi la ce te înhami!

Reporter: Dar unei persoane care vrea să facă din cățelul său o mică vedete pe Instagram, sau TikTok?

Denissa Rogoz: Doar postează, continuă să creezi conținut orice ar fi. Orice ar spune lumea, oricât de mult te-ai judeca tu singur. Oricât ar părea că nu duce nicăieri sau că nu ai vizualizări. Totul se așază de la sine, atâta timp cât ești constant, autentic și faci lucrurile dintr-un loc sincer!

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Foto: Arhivă personală Denissa Rogoz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *