Rețetă simplă de recompense pentru câini. Cum îți poți răsfăța prietenul blănos cu un biscuit făcut din 3 ingrediente

Colaj cu cățelușul Teddy privind la biscuiți Sursă Foto: YouTube Tasty Thrifty Timely & Pets.Cats.ro

Creatoarea de conținut Kathryn Alexandre, care deține contul de YouTube Tasty Thrifty Timely, a prezentat o rețetă foarte simplă de recompense pentru căței. Kathryn a gătit biscuiți pentru căței folosind 3 ingrediente sănătoase.

Dacă doriți să vă răsfățați cățelul cu o recompensă făcută în casă, iată o rețetă foarte simplă!

Ingrediente

Cele trei ingrediente pentru această rețetă de recompense de casă pentru câini sunt:

  • 1 cană făină de ovăz (sau făină integrală de grâu dacă patrupedul dumneavoastră nu este sensibil la grâu);
  • ¼ ceașcă unt de arahide (natural, fără îndulcitori sau aditivi);
  • ½ cană de cartof dulce fiert, pasat (sau piure de dovleac neîndulcit).

Mod de preparare

1. Pregătiți ingredientele!

Dacă nu aveți făină din comerț, măcinați ovăzul cu ajutorul unui tocător electric pentru a obține o făină. Puteți folosi făină obișnuită de grâu dacă patrupedul nu are o intoleranță.

Decojiți cartoful dulce, tăiați-l cubulețe și fierbeți-l! Apoi pasați-l ca pe piureul de cartofi. De asemenea, îl puteți coace la cuptor.

2.  Faceți aluatul!

Adăugați făina, piureul de cartof dulce și untul de arahide într-un bol și amestecați. Puteți amesteca cu o lingură, sau puteți frământa cu mâinile, până obțineți un aluat!

Dacă aluatul vi se pare puțin uscat, adăugați doar un strop de apă. Iar dacă aluatul pare mult prea lipicios pentru a fi manevrat, un pic mai multă făină îl va ajuta să se întărească.

3. Modelați biscuiții!

După ce s-a format un aluat consistent, întindeți-l cu un făcăleț, apoi cu ajutorul unei forme de metal modelați biscuiții. Dacă nu aveți o formă specială, puteți tăia pur și simplu aluatul în pătrățele!

4. Coaceți biscuiții!

Așezați biscuiții pe o tavă și băgați la cuptor, la 200 de grade Celsius, timp de 10-15 minute. Dacă doriți ca biscuiții să fie mai moi, trebuie să-i lăsați cel mult 12 minute, iar pentru biscuiți mai crocanți e nevoie de 15 minute de coacere!

Așteptați ca biscuiții să se răcească înainte de a-i oferi cățelului!

Potrivit tastythriftytimely.com, ar trebui să iasă între 40 și 50 de biscuiți mici pentru căței și timpul total de gătire este de jumătate de oră. Dacă aveți un câine de talie mare, atunci folosiți forme mai mari de biscuiți! Ținuți la temperatura camerei, biscuiții rezistă 3-4 zile.

Citește și: Rețetă de brioșă specială pentru câini. Cum poți să pregătești o recompensă sănătoasă care îl va bucura pe prietenul tău blănos

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursă Foto: YouTube Tasty Thrifty Timely & Pets.Cats.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *