Un câine începe să roadă încă de când este pui, iar în timp ce unii dintre câini vor renunța la acest comportament odată ce devin adulți, alții vor continua. Încălțămintea, picioare de scaune, alte articole de mobilier, cărți sau chiar pături se numără printre obiectele care pot cădea pradă rosului, dacă nu sunt luate câteva măsuri, în primul rând pentru binele câinelui.
De ce rod câinii
Cel mai adesea câinii rod fie atunci când sunt pui și le cresc dinții și pot resimți un disconfort, fie din cauza unor anxietăți care nu au fost abordate la timp. În ambele cazuri, rosul poate avea efect de calmare.
Pagubele din locuință pot fi limitate, în primul rând prin introducerea unor jucării din cauciuc speciale pentru dentiție, dar și a recompenselor de tipul snack-urilor dentare. Cele din urmă nu sunt recomandate puilor foarte mici, alături de alte alimente dăunătoare câinilor, așa cum arată aici un medic veterinar.
Când creșterea dinților este cauza rosului, de cele mai multe ori putem limita distrugerile când le dăm produse specializate pentru ros. De asemenea, ar fi bine să nu lăsăm în zona de acces a câinelui obiecte care ar putea fi roase, precum încălțămintea, cablurile sau plantele, mai ales că unele dintre ele pot fi foarte toxice pentru câini.
Cum îi dezveți de acest obicei
În situația în care suferă de anumite anxietăți, câinele ar putea continua să roadă chiar și la 3-4 ani, iar unii câini s-ar putea să obișnuiască să și înghită ceea ce rod, lucru cu atât mai periculos pentru ei. Abordarea acestor temeri înseamnă în primul rând un dresaj specializat, cu accent pe reabilitarea câinelui, astfel încât el să nu mai simtă nevoia de a roade pentru a se calma. Poate fi un proces pe termen lung, iar acest comportament ar putea fi asociat și cu altele nedorite, precum lătratul excesiv la orice vizitator și chiar neacceptarea unor membri ai familiei. Experții în dresaj și reabilitare recomandă în prima etapă “crate training-ul” (antrenamentul la cușca de interior).
De asemenea, atenționările verbale și exersarea unor comenzi îi pot distrage atenția de la ros și îl pot scoate pe câine din starea respectivă. Este bine ca în general să-i acordați timp suficient câinelui, să faceți activități împreună, ceea ce îi va reduce nivelul de anxietate.
Unii câini s-ar putea să roadă excesiv din cauza timpului îndelungat pe care îl petrec singuri acasă, fie pentru că devin anxioși, fie din plictiseală. Dacă situația vă permite, ar putea fi o recomandare introducerea unui nou companion în viața câinelui, cum ar fi un al doilea câine.
Beneficiile rosului la câini
Rosul are multe beneficii pentru sănătatea câinelui, atât timp cât produsele nu sunt toxice sau nu prezintă alte pericole. Din acest motiv este recomandat să nu lăsați câinii să roadă obiecte din casă și să corectați imediat aceste comportamente. În schimb, jucăriile sau recompensele speciale îi vor ajuta.

Printre beneficiile rosului se numără:
- Sănătatea dentară a câinelui, prin dezvoltarea unor dinți și gingii puternice.
- Eliminarea tartrului și a plăcii dentare, asigurând o igienă bună.
- Odată cu o dantură sănătoasă, îl feriți de multe alte afecțiuni care ar putea apărea.
- Le calmează durerile atunci când le cresc dinții.
- Îi ajută să-și alunge plictiseala și le păstrează tonusul bun, dar și sănătatea mentală.
- Reduce anxietățile și frustrările, de exemplu atunci când stăpânul nu este acasă.
- Arde excesul de energie, mai ales dacă vremea de afară nu permite plimbări lungi.
Alege oase din magazine specializate
Printre alte beneficii, dacă le sunt date anumite tipuri de oase, pot fi și acumularea de calciu, fosfor, minerale, colagen, vidare îmbunătățită a glandelor perianale. Este important să alegem un os potrivit, suficient de mare încât să nu poată fi rupte bucăți din el care să le producă alte probleme digestive sau perforații, să nu fie de pui sau de pește și în general să nu fie din resturile de mâncare umană. Cel mai bine este de ales un os potrivit așa cum sunt cele din magazinele specializate.
Atunci când sunt alese jucăriile speciale pentru ros, este important ca ele să nu poată fi distruse ușor, mai ales dacă acel câine are obiceiul de a înghiți părțile pe care le rupe. Jucăriile trebuie să fie dintr-un cauciuc mai tare și să nu aibă în componența lor produse toxice. În scopul unei bune igiene orale, unele jucării pot fi umplute și cu pastă de dinți specială pentru câini.
Luna februarie este marcată în diferite regiuni ale lumii drept luna sănătății dentare a animalelor de companie.